Pompilius Onofrei: Prea putina lume stie ca celebra artista Mihaela Mihai este si un specialist in ale comunicarii, ca domnia-sa a facut o celebra scoala a comunicarii la Paris, unde i-a invatat pe unii francezi cum sa comunice...Mihaela Mihai: Pe acei ziaristi de televiziune...P.O: Da, centrul mass-media... De aici si tema , comunicarea, datorata si acceptului pentru acest interviu. As vrea sa va intreb mai intai, ce v-a determinat sa renuntati la o cariera de star, de om foarte iubit, de celebritate, pentru ca s-o luati, iarasi, de la capat intr-o alta tara...M.M: Voi repeta, poate pentru a mia oara, ca nu am plecat de buna voie. Am plecat cu o valiza, la un contract ca multe altele, nu cu intentia de a ramane. Dupa care am semnat un contract de 6 ani cu casa de discuri Phonogram. Am decis sa astept la Paris semnaturile si aprobarile de la Ministerul Culturii din Bucuresti... asta era dupa 1976.. .Le-am tot asteptat... vreun an... si raspunsul era in permanenta negativ. S-au lansat, in acest limp, nenumarate zvonuri despre mine, incat la inceput ma simteam un fel de Mata Hari a Romaniei. Pe urma, n-a mai fost amuzant.Totul fusese orchestrat, asa incat sa nu ma mai pot intoarce in tara. Atunci m-am uitat in jur si am gasit o poarta deschisa, cea a comunicarii. Am intrat intr-o firma de consiliere in comunicare, unde am fost mai intai atasat de presa... Pe ei ii fascina faptul ca stiam limbi straine. La vremea aceea, francezii erau inca foarte lenesi in a invata limbi straine... tipic, foarte franchoiards... Apoi am descoperit un domeniu de activitate fascinant, pasionant, care nu exista in Romania deloc, atunci cand plecasem. M-a entuziasmat... si am invatat din mers. Pe urma, am devenit director al departamentului de produse audio-vizuale in acea firma, apoi mana dreapta a patronului... Ma pasiona, era o adevarata aventura intelectuala pentru mine...P.O: Cum se produce aceasta trecere? Cum iti poti intoarce viata cu 180 de grade si cum o iei, atunci, de la capat?M.M: Nu se intampla dintr-o data si nu cred ca cineva s-a uitat vreodata in oglinda si si-a zis De azi o iau de la capat!. Nimeni nu face asta. Te duce destinul, intalnesti oameni, oportunitati, ti se inchid niste cai si poate instinctul de conservare, sau poate imaginatia, ori poate graba ori cumpatarea, insomniile iti releva ca acea cale poate fi cea buna. Depinde si de moti-vatiile fiecaruia. Unii sunt motivati de nevoia de exprimare, altii de cea de supravietuire.P.O: Ati ajuns sa conduceti campanii de comunicare in Franta, campanii majore de publicitate si cred ca acum ati putea fi in masura sa aruncati o privire asupra modului general de a comunica in Romania, dar mai ales asupra rolului comunicarii in aceasta societate atat de galopant-globalizanta, care ne invaluie... Sunt oameni tineri care trebuie sa stie acest lucru, dar sunt si altii care, ajunsi la o anumita varsta vor sa-si schimbe cariera, sa lase la o parte vechi con-ceptii, sa apartina timpurilor noi...M.N: In Romania, acum, se intampla un fel de goana dupa oportunitati, dupa schimbari... E o problema de generatii. The middle-aged sunt, din pacate, extrem de conservatori fata de cei de aceeasi varsta din Occident. Pentru ca lipsesc ani de evolutie in comunicare... O lacuna extraordinar de mare in Romania: romanii nu stiu sa asculte, nu stiu sa primeasca mesajele. Or, ca sa poti comunica in mod profitabil pentru toata lumea, trebuie, in primul rand, sa stii sa asculti, pentru a decoda corect mesajul primit. Romanii nu au educatia de a asculta interlocutorul. Iti taie vorba, cred ca au inteles totul din jumatate de fraza si isi atribuie idei pe care nici prin minte nu-ti trecea sa le comunici.P.O: .. .tine de mentalitate...M.N: Tine de educatie...am repetat-o din '90, fara a fi luata in seama: nu construiesti o casa lasand locuri goale, acolo unde lipsesc caramizi. Este total ineficient sa nu dai atentie suficienta detaliului. Or, fiecare pas, idee, detaliu, deprindere noua sunt extrem de importante pentru final. De aici nevoia ca cei care stiu sa-i invete pe ceilaiti cum sa reactioneze in cele mai mici detalii ale vietii cotidiene pentru a construi o comunicare solida si inchegata. Pe-aici, tot ce se face se face inca de mantuiala... si in aproape tot ce se comunica - e la fel.P.O: Credeti ca exista o solutie care sa nu astepte trecerea pasiva a generatiilor sau galopul Europei peste noi?M.M: Cred ca exista: haideti sa se intalneasca oameni ca noi si sa-si puna umarul propriu, pentru a aduce cu sine - fiecare - ce stie mai bine. Eu am conceput un asemenea proiect, inca din 1992. L-am trimis prin fax la Presedintie. Propuneam acolo sa cream un grup de reflectie, din care sa faca parte si oameni de stiinta, si ziaristi, si specialisti in comunicare, profesori si invatatori (ce rol fundamental au acestia din urma intr-o tara, intr-o cultural) si care sa ajunga la o conceptie comuna si sa ia atitudine... Iar rezultatul sa fie, apoi, facut cunoscut in toate mediile de comunicare, conventionale si neconventionale...P.O: Consiliul National al Audiovizualului n-ar fi putut face asta?M.M: Nu, cel putin nu asa cum era cand l-am cunoscut eu, atunci cand m-am angajat prin concurs ca director de comunicare acolo. Nu poti sa pretinzi sa ai o echipa eficace in domeniul comunicarii la CNA, cand tu angajezi ca experti absolventi de chimie... Passons...P.O: Sa ne intoarcem la comunicare si la colosala provocare pe care o constituie Internetul. Romanul s-a dovedit, pana intr-un punct, abil intru aceasta. Credeti ca Internetul reprezinta o sansa de imbunatatire a comunicarii?M.M: Mda... toata lumea se recreeaza, probabil ca acesta va fi viitorul pentru omenire... Dar - atentie! - e surprinzator ca se tipareste tot mai multa carte!...P.O: Care se si cumpara?M.M: Da! in Occident nimeni nu le-ar edita,alt-fel... Nimeni nu ar investi in publicarea cartilor, daca nu s-ar vinde.P.O: Ati numi aceste vremuri epoca teoretizarii si globalizarii resurselor umane? A redefinirii lor?M.M: Am trecut.la Paris, prin perioada excesivei teoretizari. Francezii sunt - sigur! - predispusi la asta, mai ales cei care au practical meserii legate de HR. Dar teoretizarea e buna pentru ca te ajuta sa-ti clarifici ideile, practicile si mesajul fata de cei carora vrei sa le transmiti ceva. Asta mi-a placut mie cu adevarat, cat am lucrat cu Televiziunea Franceza: imi tineam acele cursuri explicand foarte mult, dar oamenii plecau de acolo spunand nu m-am plictisit, realmente, nici o clipa. Dar alternam explicatiile cu practica... Si, culmea, stiti la ce concluzie simplisima am ajuns? Am ajuns la convingerea ca, fiinta umana nu poate comunica bine daca nu-si controleaza ritmul respirator. P.O: Ritmul respiratiei?M.M: Da! Se porneste de la cele mai simple lucruri... totul e sa stii cum sa discerni, dar mai ales cum sa le aplici, in asa fel incat sa-ti fie de folos!P.O: Ce parere aveti de conceptul, cinci ani intr-un loc - si dupa aceea schimbi, pentru ca, altfel, te plafonezi?M.M: In Romania nu se poate face asa ceva. E greu de gasit un loc de munca oricum, dupa care te bucuri ca-l ai... Trebuie sa, te cuibarestI mai intai, dupa care sa ai si rezultate acolo.P.O: Atunci - cum adaptam spatiul mioritic la ritmul globalizarii, care presupune, in primul rand, abilitate de a comunica?M.M: Revin, cu riscul de a fi Pisaloaga: Avem un proverb care spune grabeste-te incet. Vom ajunge la rezultate bune mult mai repede, daca ne luam timpul necesar pentru a rotunji si a face bine fiecare pas. Altfel, facem totul de mantuiala, iar rezultatele sunt proaste.P.O: Cand credeti c-o sa scapam de tara lui merge si-asa?M.M: Of, Doamne... In tot ce facem, de la meserii si comunicare - pana la politica si cultura, totul se lasa pe la noi cu Las' ca merge si-asa. Daca fiecare la locul lui ar avea taria interioara de a face bine macar un lucru pe zi...P.O: Comunicare inseamna si ca ati devenit lider sindical!?...M.M: Da. Am devenit lider sindical din intamplare. Pentru ca exista acest Sindicat al Interpretilor si Compozitorilor din Romania si pentru ca e o structura care imi da dreptul oficial sa decid anumite actiuni, sa iau anumite atitudini si sa concretizez niste proiecte mai mult sau mai putin de suflet. Lumea sindicala mi-e total straina. N-am prea avut de a face cu sindicalisti, sub nici o forma pana acum... Din imaginea lor, din felul in care comunica - este o lume care aprioric nu-mi seamana. O lume de barbati, in general, in care, de obicei, se procedeaza cu muschii... Eu am gasit acest sindicat afiliat la BNS. N-a fost optiunea mea si nu aveam nici un fel de prejudecata: Poate, mai degraba, eram spre pozitiv, caci atata vreme cat cineva nu ti-a facut vreun rau, nu vad de ce ai porni de la prezumtii de vinovatie. Am pornit cu cele mai bune intentii. Am acordat incredere din start. Eu investesc incredere morala in fiecare individ, pana la proba contrarie... Ei bine, in acest caz, proba contrarie a venit prea repede. Am crezut ca vom gasi un mod de comunicare, dar am fost deceptionata. Si nu pentru ca nu mi-au deschis usa, ci pentru ca speram sa fie oameni de cuvant. Ne-au promis pentru prima noastra actiune (Gala intitulata Greierii devin furnica) marea cu sarea - si nu au facut absolut nimic.P.O: Binele Sindicatului pe care il conduceti se indreapta spre reconsiderarea, scoaterea din uitare si ajutorarea unora dintre cele mai mari nume ale muzicii usoare si populare romanesti, vedete, liber-profesionisti care din cauza lacunelor sistemului ajung sa nu aiba o pensie la batranete. Nu vi se pare ca romanul e, oarecum, nedrept? Nu credeti ca in acesti 13 ani statul ar fi trebuit sa faca ceva si pentru acesti oameni care au tinut viu atatia ani spiritui si canalele de cartita ale romanilor?M.M: Mi-e greu sa-i acuz pe cei care nu au facut nimic pana acum, pentru ca eu consider ca ar fi trebuit s-o faca inainte de '90, asa cum au procedat deja pentru scriitori, compozitori, artisti plastici, actori, pentru aproape toti. Eu am semnalat lucrul acesta inca din '75 si, credeti-ma, am avut numai necazuri din cauza asta. Abia acum realizez ca era vorba de o sursa enorma de castig de pe urma artistilor si nu era bine ca ei sa stie, sau sa-si dea seama, in fapt, ce reprezinta acest lucru. Mai cred, insa, pe de alta parte, ca e si un soi de indiferenta. S-ar fi putut gasi un compromis pentru a le crea si lor niste drepturi. Spuneati ca doar dupa revolutie oamenii au fost ingrati si i-au uitat pe artisti? Dar asta s-a intamplat, in fond, intotdeauna, mai ales din momentul in care artistii nu mai apar pe scena. Nu ii condamn pentru asta pe romani, caci e adevarat ca au fost destul de traumatizati de schimbarile din ultimul deceniu, de nevoia de adaptare rapida, de spaima de a nu face fata, incat nu le-a mai ars si de artisti. Au fost solicitati si pacaliti in toate felurile, inocenta le-a fost exploatata pana la insuportabil si multi s-au inchis in ei insisi, iar orizonturile li s-au restrans. Nu va puteti imagina ce suferinta e, de fapt, sa pierzi acea incredere... Si nu cred ca ma insel, dar fiecare are nevoie de caldura umana... iar daca si-ar putea gasi un comunicator care sa stie sa le descuie lacatele - cred ca ar fi din nou fericiti.P.O: Intr-adevar... Va tinem pumnii, cum se zice, pentru ca scopurile pe care vi le-ati propus in acest moment al carierei dv. sa se implineasca usor si cat mai curand, intru binele celor care merita cu adevarat ajutati, cei care au facut sa vibreze prin muzica lor, atata vreme, o intreaga natie.M.M: Si eu, la randu-mi, va tin pumnii si doresc un singur lucru: sa ne putem intelege intre noi cu adevarat.Sursa: Revista Cariere
COMUNICAREA CA INTELEGERE - INTERVIU CU MIHAELA MIHAI
label
Consultanta
calendar_month
2005-07-18, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:53
history_edu
studentie.ro