1/10724
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 16:55
Ziua Internationala a Studentului Concurs de fotografie in Muzeul in aer liber
Luni, 17 noiembrie 2008, cu prilejul Zilei Internationale a Studentului, Complexul National Muzeal "ASTRA" ii invita pe toti studentii la o plimbare in Dumbrava Sibiului, oferindu-le intrarea libera in Muzeul in aer liber.
Cu acelasi prilej, C.N.M. "ASTRA" va deschide, in mod exceptional pentru o zi de luni, si expozitia Ceramica si broderie. Elemente de ornamentica transilvaneana. Aceasta va putea fi vizitata gratuit de catre studenti la "Casa Artelor" (Piata Mica, nr. 21), intre orele 14,00 si 17,00.
Departamentul de Marketing al Muzeului "ASTRA" le propune studentilor si un concurs de fotografie care sa valorifice peisajul autumnal din Dumbrava Sibiului. Fotografiile (in format digital sau tiparite) vor putea fi trimise pe adresa Muzeului "ASTRA" (Piata Mica, nr. 11) sau prin email, la adresa cnmastra@gmail.com. Cele mai bune realizari vor fi reunite intr-o expozitie gazduita de Muzeul "ASTRA". Expozitia va fi postata si pe situl muzeului, sub forma unei galerii electronice. Castigatorii vor fi anuntati prin intermediul presei.