Vrei sa renunti la jobul tau, insa nu ai scris pana acum nicio scrisoare de demisie? Ei bine, nu este tocmai un lucru foarte usor. Fiecare act oficial are o structura bine stabilita, pe care trebuie sa o respecti cu sfintenie. Pentru redactarea unei scrisori de demisie trebuie sa folosesti un anumit limbaj si sa tii cont de anumite criterii. Iata cateva lucruri importante pe care trebuie sa le specifici in scrisoarea de demisie, astfel incat sa iti iei la revedere de la reprezentantii companiei intr-o maniera decenta si respectuoasa:
1. Multumeste
Atunci cand iti redactezi scrisoarea de demisie este foarte important sa nu te lasi dus de val si prada amintirilor neplacute care te-au determinat sa parasesti compania. Ia partea frumoasa a lucrurilor si multumeste-le reprezentantilor firmei pentru colaborare si nu uita sa specifici ca jobul pe care l-ai avut a influentat pozitiv cariera ta. Este foarte important ca scrisoarea ta de demisie sa inceapa cu un paragraf pozitiv.
2. Ofera-i timp angajatorului sa iti gaseasca inlocuitor
In scrisoarea de demisie specifica faptul ca vei sta in preaviz. Acest lucru este o dovada de curtoazie si de respect fata de colegii tai. Perioada minima de preaviz necesara ar fi de cel putin doua saptamani.
3. Foloseste un limbaj obiectiv si respectuos
Fii politicos pana la capat. Nu folosi un limbaj emotional sau ambiguu in scrisoare de demisie, care sa creeze controverse. Fii un profesionist pana la final. Nu incerca sa te razbuni pe seful tau prin anumite tactici emotionale. Razbunarea ta este tocmai demisia pe care ti-o scrii.
4. Motiveaza-ti decizia
In scrisoarea de demisie, nu uita sa specifici si motivele care te-au determinat sa iei aceasta decizie. Daca sunt lucruri care te-au deranjat in companie, incearca sa le spui intr-o maniera placuta, ca un sfat, si nu ca un repros. Acest lucru ar putea sa ii puna pe ganduri pe sefii tai, care ar putea lua masuri viitoare pentru indreptarea acestor nereguli. Introdu acest paragraf pe la mijlocul scrisorii de demisie.
5. Lasa-ti usile deschise
Incheie scrisoarea de demisie tot cu un lucru pozitiv. Multumeste inca o data pentru colaborare si lasa de inteles ca, pe viitor, nu excluzi posibilitatea de a reveni in companie.
Sursa foto: uvisor.com
Autor: Ana Ionescu
Cum sa scrii o scrisoare de demisie
label
Consultanta
calendar_month
2013-09-27, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Ana Ionescu