Daca pana in acest moment ai tot fost angajat pe o perioada determinata si iti doresti sa devii angajat permanent intr-o companie, este necesar sa iti evidentiezi competentele in ochii sefului tau actual sau a altor potentiali angajatori. Poate suna mai usor decat este in realitate, insa ia aminte la cateva sfaturi si ai mari sanse sa obtii jobul dorit!
Exprima-ti dorinta
Atunci cand aplici pentru un job si esti chemat la interviu, specifica foarte clar ca iti doresti sa fii angajat permanent, nu doar pe o perioada de cateva luni. Chiar daca, la inceput, vei fi intr-o perioada de proba, asigura-te ca, la finalul acesteia, vei avea sansa sa devii angajat cu contract pe perioada nedeterminata.
Expune-ti motivele
Pregateste-te sa oferi raspunsuri pertinente atunci cand un potential angajator, caruia i-ai specificat deja ca vrei un job permanent, te va intreba de ce ai optat pentru joburi temporare atat de mult timp. Printre motivele pe care le-ai putea mentiona se numara necesitatea de a testa mai multe profesii pentru a descoperi ce iti place cu adevarat, dorinta de a capata experienta in domenii diverse, dorinta ta de cunoastere, etc.
Arata avantajele
Chiar daca vrei sa renunti la statutul de angajat temporar, nu uita sa ii mentionezi potentialului angajator cat de mult ti-au folosit joburile pe perioda determinata. Demonstreaza cat de mult ai invatat, cate relatii ti-ai facut si nu uita sa precizezi ca exista o multime de oameni care ti-ar putea oferi recomandarile cele mai bune. Mentioneaza cateva dintre competentele dobandite, care iti sunt de folos si in cadrul unui job permanent: de pilda, capacitatea de a-ti stabili prioritatile si/sau de a respecta termenele limita.
Fii optimist
Poate ca esti disperat sa rupi sirul de joburi temporare, dar nu le arata acest lucru si potentialilor angajatori! Fii degajat, increzator in fortele proprii si nu iti pierde increderea ca vei reusi sa iti gasesti un job permanent pe placul tau, chiar daca demersurile tale par sa nu produca rezultate atat de repede pe cat ti-ai dori tu.
Concepe un CV bun
Asigura-te ca in CV-ul tau sunt trecute toate joburile pe care le-ai avut (in special daca sunt relevante pentru cel la care aplici) si, mai ales, tot ce te-au invatat acestea. Evidentiaza toate competentele dobandite, realizarile, responsabilitatile. Dat fiind faptul ca ai o bogata experienta cu joburile temporare, poti foarte bine sa oferi cate un exemplu pentru fiecare abilitate si calitate mentionate in CV.
Aplica regulile de baza
In cele din urma, nu uita de regulile de baza: soseste la timp la interviul de angajare, dar si la job, daca esti acceptat, munceste cu seriozitate, fii optimist si fii un bun profesionist in relatiile cu cei de la locul de munca.
Dana Saporan - editor Studentie.ro
De la temporar la permanent: Cum obtii jobul dorit
label
Consultanta
calendar_month
2011-03-25, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
studentie.ro