Exista un fir rosu intre limbajul de lemn folosit in comunism si versiunea lui capitalista. Comparatia nu tine atat de inlocuirea unor sabloane cu altele. Nu transformarea tablei ruginite din atelierele gandirii comuniste in rigipsul multicolor de inspiratie occidentala este adevarata problema.
In fond, limbajul de afaceri este aproape integral de import si era destul de greu sa nu contina formule hibride si un jargon imposibil. Este adevarat ca managerii, ca exponenti de elita ai zonei de business, se complac in comoditati de gandire si prefera sa nu caute intotdeauna termenii adecvati. Dar, chiar si asa, chinuind limba cu cele mai ingenioase instrumente de tortura, ei pacatuiesc cel mult prin lipsa de gust si prin afectare. Insa, foarte rar continutul este pervertit in mod fundamental.
Substratul continuitatii de la limbajul comunist de lemn la cel de business este altul. Observam, pe de o parte, distanta exagerata dintre discursul public al managerului roman si exprimarea sa in spatiul privat. Remarca este valabila de altfel pentru orice angajat, nu doar pentru manageri: intr-un anume fel vorbesc acasa sau cu prietenii despre compania in care lucreaza sau despre planurile lor imediate
Cel mai adesea, platitudinile de limbaj de aici se nasc: din faptul ca nu crezi ceea ce spui. Iar in momentul in care esti nevoit sa vorbesti, imprumuti la repezeala hainele largi si rigide ale unui personaj colectiv. Nici in comunism nu se intampla altfel.
Mai nimeni nu are curajul discursului critic in afara unor cercuri `sigure`. Este aceeasi atitudine partinica pe care o vedem pe scena politica, unde cea mai mica abatere de la linia partidului atrage excluderea. La fel ca in politica, firmele sunt convinse ca orice mesaj critic exprimat dinauntru scade automat procentul `electoral`.
Ne aflam de aceea in alerta generala: nici cea mai mica pata de imagine nu trebuie sa scape din curatatoria PR-ului. Deasupra fiecarui angajat planeaza teama de a nu folosi cumva o exprimare simpla, lipsita de idealism, care sa descrie lucrurile asa cum se petrec ele in mod concret. Exprimarea directa este tratata ca neglijenta sau lipsa de profesionalism. Insa, limbajul de lemn vegheaza la linistea noastra si ne ajuta sa nu gafam.
In societatea post-comunista, partidul unic s-a transformat intr-o multitudine de organizatii perfecte.
Cosmetizarea excesiva atrage invizibilitate. Tot ceea ce nu pare credibil e trecut cu vederea. Capitolul comunicare este bifat, dar ramane cu totul lipsit de eficienta. Ca si in comunism, limbajul de lemn este vehicolul ideal pentru lucruri in care nu crede nimeni: nici cei care le spun, nici cei care le aud sau le citesc.
