2/26531
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 17:00
Interviul de angajare poate fi o experienta foarte stresanta. De la necesitatea de a impresiona angajatorul pana la aceea de a raspunde unor intrebari neasteptate, un interviu pentru un job iti poate intinde nervii la maxim. Cu toate acestea, exista posibilitatea de a invata sa faci fata unui interviu si de a-ti evidentia cu succes abilitatile profesionale. Iata cum!
Repetitia este mama invataturii
O prima modalitate de a deprinde tehnicile necesare pentru a face fata cu brio unui interviu de angajare este aceea de a merge la cat mai multe! In acest sens, este necesar sa aplici la un numar cat mai ridicat de joburi, astfel incat sa iti maresti sansele de a fi sunat si chemat la interviuri multiple. Participarea la un numar ridicat de interviuri de angajare te va ajuta sa elimini o parte dintre emotiile resimtite inaintea fiecarei experiente de acest tip si sa inveti care este mersul lucrurilor. In plus, interviurile multiple te ajuta sa iti retusezi discursul, astfel incat sa reusesti sa iti "vinzi" imaginea profesionala din ce in ce mai bine.
Construieste o prezentare convingatoare
In general, cei mai multi oameni au tendinta sa considera ca propria poveste
  • care include visurile, succesele, esecurile etc.
  • nu are nimic nou si interesant, raportat la cele ale altor persoane.
Cu toate acestea, este important sa retii ca experientele tale de viata, oricat de similare altora, sunt unice, iar povestea ta personala este la fel! Odata ce intelegi ca povestea ta de viata este importanta, poti incepe sa inveti sa o spui intr-un mod cat mai convingator, astfel incat sa impresionezi la interviurile de angajare. Pentru inceput, pune cap la cap informatii diverse din viata ta
  • ce liceu ai absolvit, experiente din liceu (volutariat), participarea la concursuri, cursuri in care te-ai implicat activ in facultate, joburi avute in studentie etc.
  • pe care sa le organizezi in asa fel incat sa formeze o poveste coerenta despre viata ta, pregatirea ta profesionala si asteptarile tale de viitor.
Repeta ori de cate ori este nevoie in intimitatea casei tale (inregistreaza-te, daca este necesar, pentru a-ti studia pe indelete discursul) si vei reusi, in cele din urma, sa devii tu insuti mult mai constient de atuurile tale si, in consecinta, sa reusesti sa impresionezi la interviurile de angajare.
Ajusteaza-ti povestea pentru fiecare interviu in parte
Daca CV-ul tau ar trebui cizelat pentru fiecare job la care aplici, acelasi lucru ar trebui sa se intample si cu povestea ta. In fiecare situatie in parte vei fi nevoit sa evidentiezi anumite aspecte, calitati si experiente, in detrimentul altora, pentru a obtine efectul scontat. Cum poti sa iti ajustezi discursul?



Pune-te in locul intervievatorului si imagineaza-ti ce si-ar putea dori acesta sa afle de la tine (in concordanta cu postul pentru care aplici). Concentreaza-te intotdeauna asupra acelor aspecte care te vor ajuta sa ii captezi atentia angajatorului: gestionarea unei situatii de criza, succese la locul de munca, depasirea esecurilor profesionale, evenimente care ti-au marcat evolutia profesionala s.a.m.d.

Autor: D.S.