2/21173
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 16:59
Cu atat de multe sfaturi si informatii referitoare la productivitatea la job in jurul tau, devine clar ca nu tot ceea ce auzi sau citesti este demn de crezare sau merita atentia ta. Intre toate aceste informatii se afla si cateva mituri pe care unii le-ar putea considera folositoare. Totusi, acestea au mai degraba darul de a-ti pune bete in roate decat de a te ajuta. Cateva dintre aceste mituri, descopera in randurile urmatoare!

Mitul nr. 1: Multitasking-ul este util
Multi dintre noi ne-am dori sa fim niste mici Napoleoni si sa fim capabili sa facem mai multe lucruri deodata, eventual si la fel de bine. In realitate, insa, lucrurile stau cu totul altfel. Cel mai adesea, pentru a reusi sa ducem la indeplinire o sarcina asa cum trebuie, este nevoie sa ne concentram doar asupra ei si sa lasam pe mai tarziu celelalte treburi. Invata, asadar, sa iti stabilesti prioritatile si sa duci sarcinile la bun sfarsit una cate una.

Mitul nr. 2: Procrastinarea este intotdeauna de evitat
Procrastinarea face parte din firea umana. Iar cei mai multi dintre noi amana lucrurile atat cat este omeneste posibil. Bineinteles, un astfel de obicei poate avea o multime de consecinte negative, insa procrastinarea nu este chiar intotdeauna un comportament de evitat.



Cateodata poate fi benefic sa te detasezi putin de o anumita problema, pentru a vedea care sunt cele mai bune solutii de adoptat. In plus, procrastinarea te poate ajuta sa te relaxezi putin, sa iti recapeti puterile si sa vii, apoi, cu idei noi, sa iti stabilesti prioritatile.

Mitul nr.3: Cu cat lucrezi mai mult, cu atat mai bine
Se poate ca o astfel de lozinca sa fi fost valabila in urma cu cativa zeci de ani sau chiar mai mult, dar in prezent nu se mai aplica. Esentiala este calitatea muncii, nu cantitatea ei. Intr-adevar, in anumite perioade, esti nevoit sa lucrezi mai mult decat de obicei si sa stai peste program la job, dar asta nu inseamna ca ai voie sa lasi calitatea muncii tale pe plan secund.

Mitul nr.4: Acelasi sistem de productivitate le este folositor tuturor
Pentru ca oamenii sunt diferiti, este firesc sa aiba nevoi diferite si sa prefere anumite stiluri de lucru. Drept urmare, anumite metode menite sa creasca productivitatea angajatilor sunt folositoare unora, in timp ce nu ii ajuta deloc pe altii, dimpotriva. Este necesar sa iti dai seama ce anume functioneaza pentru tine si sa muncesti conform respectivelor principii.

Mitul nr.5: Sistemul este mereu de vina

Oricat de mult ne-ar placea sa ne complacem in acest mit, din pacate realitatea este alta. Poate sa fie sistemul implementat de firma de vina, dar la fel de bine se poate ca problema sa fie la tine. Daca descoperi ca ai dificultati la locul de munca pe o perioada mai mare de timp, acorda-ti timp pentru a vedea unde este problema si pentru a o remedia. Poate nu iti place ceea ce faci, poate nu folosesti metodele potrivite de lucru, etc. Important este sa gasesti hiba pentru a reusi sa ii vii de hac!

Dana Saporan - editor Studentie.ro