Semnele care indica faptul ca se apropie o perioada nefasta pentru compania la care lucrezi sau doar pentru postul pe care il ocupi, pot fi mai mult sau mai putin evidente. Iata cateva dintre semnele subtile:
1. Incepe reducerea bugetului
Intr-o prima faza, nu este nevoie sa se anunte reduceri salariale pentru a-ti ridica un semnal de alarma. Este suficient sa remarci inlocuirea cafelei cu o marca mai putin cunoscuta sau a hartiei igienice cu una de o calitate mai proasta. Chiar si aceste mici detalii anunta o reducere a bugetului, deocamdata nesemnificativa, care ar putea prevesti ceva mai important.
2. Proiectele sunt amanate sau anulate
In perioadele favorabile, companiile au planuri de dezvoltare si, drept urmare, se implica in cat mai multe proiecte care sa le aduca clienti, bani, etc. Cand insa lucrurile nu merg tocmai bine, proiectele nu mai sunt atat de numeroase, este preferata o atitudine mai prudenta, iar firma alege doar acele proiecte care vor aduce un castig imediat.
3. Nu mai esti atat de influent
Nu este nevoie sa ocupi o pozitie importanta pentru a-ti da seama ca sfera ta de influenta a scazut. Chiar daca nu poti demonstra, ai senzatia ca oamenii din jurul tau - colegii, de pilda - nu iti mai cer parerea, nici nu te mai roaga sa ii ajuti atunci cand au o problema. Acest lucru ar putea insemna ca nu mai esti atat de bine vazut in cadrul companiei si ca este cazul sa iti explorezi variantele de remediere a situatiei.
Pe langa aceste semnale subtile, exista anumite schimbari care indica vremuri grele si disponibilizari iminente:
1. Bugetul este redus
Cu alte cuvinte, se ajunge la scaderi salariale si la alte masuri drastice (bugetul alocat deplasarilor este redus, etc.). O data ce se ajunge la asemenea masuri drastice, este clar ca urmatorul pas va fi o serie de disponibilizari.
2. Managerii isi dau demisia
Managerii de la conducerea companiei isi dau demisia. Cand este vorba doar despre unul singur, lucrurile nu sunt foarte grave. Insa, o data ce mai multi manageri decid sa paraseasca firma, este clar ca lucrurile nu merg deloc bine.
In cele din urma, exista semnale cu adevarat serioase, in urma carora este cazul sa te apuci sa iti cauti un alt job:
1. Echipele sunt restranse
Anumite posturi sunt desfiintate, iar echipele sunt micsorate. Cu alte cuvinte, disponibilizarile sunt deja puse in practica.
2. Compania are datorii
Daca lucrezi in vanzari sau esti contabil, vei afla rapid daca clienti sunt nemultumiti pentru ca nu au fost platiti si daca firma are datorii. Daca acest lucru se intampla, situatia este grava.
O data ce ti s-a adus la cunostinta cum stau lucrurile in compania ta, poti alege sa iti cauti un alt job si sa nu astepti sa fii disponibilizat, sau sa incepi sa iti consolidezi pozitia in firma. In cazul in care optezi pentru cea de-a doua varianta, este important sa afli, intr-o prima faza, cum stau lucrurile de fapt si ce anume ai putea sa faci pentru a fi de folos companiei. Apoi, implica-te si munceste atat cat este necesar pentru a demonstra ca esti un angajat valoros, de care compania nu se poate lipsi.
In cele din urma, tine minte: in timp de criza, nimic nu este sigur. Cel mai important lucru pe care il poti face pentru tine este sa inveti in permanenta - la job si/sau la facultate, sa te perfectionezi si sa ai initiativa.
Dana Saporan - editor Studentie.ro