2/26829
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 17:00
In ultima perioada, ai aplicat in nestire la o multime de joburi si, intr-un final, ai fost chemat la unul sau mai multe interviuri. Pentru a le face fata cu brio si a obtine jobul pe care ti-l doresti, este important sa reusesti sa impresionezi angajatorul. Iata cateva sfaturi si tehnici pentru un interviu de succes!
Afla totul despre companie si job
Inainte de a te prezenta la interviul de angajare, este important sa te documentezi asupra companiei. Descopera, printre altele, cand a fost infiintata, care sunt serviciile oferite, numarul de angajati etc. In cazul in care cunosti unul sau mai multi oameni care lucreaza deja in cadrul companiei, nu ezita sa le ceri si lor cateva informatii care ti-ar putea fi de folos. In plus, este important sa stii exact ce presune jobul pentru care aplici: care vor fi responsabilitatile tale, care sunt aptitudinile pe care ar trebui sa le detii, daca poti avansa si in cat timp etc.
Atentie la stilul interviului
Stilul interviurilor de angajare la care participi poate fi diferit de la o experienta la alta. Daca anumiti angajatori se vor multumi sa iti puna intrebari dintr-o lista pregatita in prealabil, altii vor transforma interviul intr-o conversatie (aparent) lejera, in care iti vor pune intrebari si in functie de raspunsurile pe care le dai. Nu uita de interviurile la care vei avea de rezolvat probleme de diverse tipuri (teste de inteligenta, creativitate, gandire analitica etc.).
Gandeste-te ce vei purta la interviu
Este complet gresit ca, in ziua interviului, sa incepi sa iti scotocesti sifonierul in cautarea tinutei perfecte (metoda va crea un stres suplimentar, in afara de cazul in care ai un dulap foarte bine organizat, cu haine impecabile, calcate la dunga!). Gandeste-te din timp la tinuta cea mai potrivita pentru interviu si probeaza mai multe haine pana cand descoperi piesele vestimentare in care te simti confortabil, dar si care iti ofera look-ul adecvat. Mergi pe stilul clasic, care nu are cum sa dea gres la cele mai multe interviuri de angajare (mai putin in industria modei), evita accesoriile in exces si elementele excentrice.
Repetitia este mama invataturii
Ziua interviului de angajare ar trebui sa te prinda cu lectia bine invatata: repeta raspunsurile la cele mai frecvente intrebari care sunt puse la un astfel de interviu, studiaza-ti limbajul non-verbal (gesturile, postura corpului, tonul vocii etc.) si fii pregatit chiar si pentru "capcanele" pe care ti le poate intinde intervievatorul (una dintre cele mai frecvente: intrebarea referitoare la defectele tale).
Da-i pe spate la interviu!
  • La interviul propriu-zis, respecta cateva reguli de baza:
  • Vino intotdeauna cu circa 15 minute mai devreme decat ora la care este programat interviul. Asigura-te ca stii sa ajungi acolo.
  • Ofera o strangere ferma de mana, care sa indice incredere in fortele proprii. Mentine contactul vizual si zambeste!
  • Nu te fatai pe scaun, nu mesteca guma si nu folosi un limbaj colocvial in timpul interviului.
  • Raspunde la intrebari in propozitii complete, folosind cat mai putin "aaa", "hmmm" etc.
  • Inainte de a raspunde la intrebarile dificile, ofera-ti cateva clipe de ragaz pentru a-ti organiza gandurile si a da un raspuns coerent.
  • Multumeste intervievatorului la final si intreaba, daca nu ti s-a spus deja, cand vei afla rezultatul intrevederii.
Autor: D.S.