label Consultanta autorenew 2025-09-29, 16:53
Modalitatile noi de negociere a termenilor de angajare au dus la stirbirea importantei contractelor individuale de munca. Maturizarea economiei a dus la dezvoltarea spiritului anteprenorial al salariatilor.In noile conditii, angajatorii sunt obligati sa fie mai atenti la reactiile pietei, pentru a elimina riscurile de angajare si pastrare a oamenilor. Pana acum, luau usor specialisti sau incepatori, deopotriva, de pe piata si nu acordau nici o importanta dezvoltarii lor in companie. Acum, angajatii vor sa se dezvolte, au nevoie de noi perspective in cariera, iar angajatorii nu sunt pregatiti pentru o astfel de abordare. Piata le forteaza insa mana. Pe de o parte, acum sunt foarte multe companii venite in Romania doar pentru a produce si vinde apoi pe piata externa softuri. Aceste companii au standarde de retribuire mai ridicate decat societatile vechi, iar tendinta de migrare spre ele este mare. Pe de alta parte, au inceput sa vina marii investitori, iar altii stau pregatiti sa intre dupa aderare. Se asteapta jucatori mari daca ne integram in Uniunea Europeana. Vom fi in aceeasi pozitie in care sunt acum Polonia, Cehia, Ungaria. Aceasta perspectiva creeaza mari presiuni si asupra salariilor. Sistemele introduse in Romania pentru a scadea presiunea impozitelor si taxelor pe venituri au condus la schimbarea comportamentului angajatilor. Faptul ca in spatele multor oameni s-au creat microintreprinderi a condus la stirbirea importantei contractului de munca. Salariatii s-au simtit ceva mai liberi, mai putin dependenti de un contract si au capatat mai multa mobilitate prin exersarea spiritului antreprenorial. Solutia salvatoare pentru angajatori s-a intors treptat impotriva lor, ca un bumerang.Tinerii au senzatia ca stiu foarte multe si ca sunt extraordinar de bine pregatiti, motiv pentru care au pretentii... umflate. Sunt multi inchipuiti, care cred ca daca au cunostinte de utilizare a calculatorului pot ocupa un post de administrator de retea. Sunt altii, si numarul lor nu este neglijabil, care cred ca se pot copilari la serviciu asa cum faceau la scoala. Sa traga chiulul sau sa intarzie, ca la cursuri.