Functionarii publici care vor lucra cu banii din Fondul Social European cistiga intre 900 si 3.500 de lei pe luna.
Autoritatile din subordinea Ministerului Muncii si cel al Educatiei care coordoneaza implementarea Programului Operational de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) vor sa angajeze aproape 150 de functionari publici, care sa gestioneze cele 4,3 miliarde de euro alocati. Valer Bindea, secretar de stat pentru afaceri europene si relatii externe in Ministerul Muncii, a spus ca au dificultati in a gasi oameni pentru program, desi ei primesc cu 75% mai multi bani decit ceilalti functionari pentru ca lucreaza cu fonduri UE.
Potrivit acestuia, cei care lucreaza deja in acest sistem destinat gestionarii banilor din Fondul Social European cistiga minimum 900 de lei, ca debutanti, si maximum 3.500 de lei, pe functia de consilier superior treapta 1.
Cele mai multe pozitii sint vacante la Centrul National de Dezvoltare a Invatamintului Profesional si Tehnic, subordonat Ministerului Educatiei, unde mai e nevoie de 61 de persoane, pentru a ajunge la numarul de 100 de posturi necesare.
De asemenea, alte 50 de locuri sint vacante la organismele intermediare regionale, din cele opt regiuni de dezvoltare ale Romaniei (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru si Bucuresti-Ilfov). Revenind la nivelul Capitalei, autoritatile au anuntat ca vor sa angajeze 20 de functionari si in cadrul Ministerului Educatiei, pentru a se ocupa de proiectele de dezvoltare a componentei educatie. Alte 13 pozitii sint vacante la organismul central de coordonare, numit Autoritatea de Management pentru POSDRU, iar cei de la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca mai au nevoie doar de trei oameni.
Sursa : Cotidianul.ro