Cu ce sa incepem? Hmmmm…sa fie de vina frigiderul Bebeko pentru pofta sexuala nestavilita a cuplului posesor de a-si sarbatori comuniunea printr-un mostenitor? Sau oferta lansata concomitent cu reclama televizata de Flanco tinerelor familii “insarcinate” de a beneficia de o reducere substantiala la achizitionarea frigiderului cu pricina?
Despre apa vulcanica care izvoraste curat si limpede din inima de roca a muntelui, inca de pe vremea dacilor, stiam cu totii. Cei dintre noi mai putin creduli s-au putut bucura, oarecum, de replica ceva mai recenta, hai sa zicem, de pe vremea bunicii. Daca reclama la Biborteni era cat de cat ok, contextual vorbind (mie una mi-a placut imaginea), vocea care intervenea pe fundal, vorba vine, de pe vremea unirii Principatelor Romane, te baga direct in mormant. Scurt si la obiect.
Pe magnificul Cocollino am avut sansa de a-l vedea in toate ipostazele. Fie ca zburda intr-un camp de flori, fie ca se scalda intr-un cos de rufe proaspete ca o briza, fie ca zboara asemeni lui Superman, egida lui ramane la fel de respingatoare. Usor pornografica. Zic eu.
Si totusi...a incercat cineva noul Lenor? Da, da, ala care iti confera un aer sublim si nemasurat de eleganta. Si care, sa nu uitam, mai e si negru pe deasupra. Rufele isi modifica radical textura. Oare si structura?
Precum am discutat si in editia precedenta, mai exista reclame la detergenti care spala mai grozav decat cel propriu pentru ca sunt folositi de vecina (capra vecinului, anyone? ) , la sampoane care te scapa de toate cele ( si de paduchi, raie si capuse?) si te fac sa arati a fotomodel, la produse de curatat, precum si la masini de spalat cu jdemii de simturi, cu mentiunea "imagineaza-ti noua..." sau la gume de mestecat care sunt sanatate curata, scapandu-te de chinul de a merge la dentist sau a te spala de dinti. Este probabil cunoscut tuturor cazul unora care au uns bine farfuriile cu Axion, Pur, sau aragazele cu Cif, in speranta ca acesta o sa curete instant si cu de la sine putere grasimea de pe vase.
