AIESEC recruteaza. Accepta provocarea si alege internshipul!

calendar_month 06 Feb 2013, 00:00
Global Internships Program este un program de internshipuri profesionale in strainatate, ce iti ofera ca student in cautare de loc de munca, ocazia unica de a te dezvolta profesional si personal lucrand in companii sau institutii din una dintre cele 113 tari si teritorii in care organizatia AIESEC este prezenta.
Programul este structurat in trei subprograme: Global Marketing, Global IT, Global Education, iar recrutarea pentru primele doua deja a inceput.
Global Marketing iti ofera in primul rand acces la piata internationala, oferindu-ti, totodata, oportunitatea de a dezvolta strategii pentru produsele si serviciile companiilor de peste tot in lume. Este un domeniu cuprinzator si complex, ce iti ofera oportunitatea de a lucra si in domenii conexe precum PR sau Advertising si de a construi relatii cu specialisti internationali.
Daca doresti sa te dezvolti profesional, Global IT iti ofera sansa de a lucra in intr-un mediu multicultural, in companii internationale, in cadrul carora iti poti demonstra abilitatile tehnice si implementa ideile. Mai mult decat atat, poti beneficia gratuit de traininguri si seminarii pentru a acumula cunostinte teoretice si practice in domeniu.
Stagiile profesionale dureaza intre 6 luni si 1 an si jumatate, iar in cadrul acestui program vei putea beneficia de un salariu din care iti vei putea asigura cazarea si masa.
Printre criteriile pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a accesa acest program, se numara: minimum 6 luni de experienta de lucru in domeniul dorit, precum si cunostinte de nivel mediu a limbii engleze.
Astfel, daca doresti sa isi descoperi potentialul profesional intr-un mediu multicultural sau, pur si simplu, sa iti imbogatesti experienta personala, poti aplica pana pe 18 februarie pe site-ul nostru, www.aiesecbucharest.ro .
Ulterior, vei participa la un interviu de grup si la unul indivual, care se va desfasura in perioada 22-26 februarie. Daca treci si de aceasta etapa, ajungi intr-o perioada de inductie, in cadrul careia vei beneficia de mai multe traininguri de pregatire. Perioada de inductie incepe pe 27 februarie. Intre timp, iti poti cauta deja internshipuri si poti incepe pregatirea pentru momentul plecarii, insa nu inainte de interviul final, care va avea loc in luna aprilie.
AIESEC reprezinta cea mai mare organizatie de tineri la nivel international, fiind prezenta in peste 113 tari si teritorii si avand o istorie de 62 de ani in dezvoltarea personala si profesionala a tinerilor. Organizatia iti ofera o experienta de dezvoltare inedita bazata pe 10.000 de oportunitati de leadership, 10.000 de posibilitati de exchange, 470 de conferinte anuale, platforme virtuale si activitati de invatare in cadrul unui mediu international. Prezenta AIESEC in Romania s-a facut remarcata timp de 21 ani, extinzandu-se intr-un numar de 14 orase.
Noutati




