Zodia Cancerului de Mihail SadoveanuAsa cum remarca Perpessicius, farmecul acestui roman istoric se datoreaza in special siluetei de om a elegantului abate de Marenne. Personajul slujeste drept procedeu compozitional, el este calatorul strain cu rol de observator si comentator al celor vazute in Moldova (la fel ca Montesquieu in Lettres persanes).In toamna anului 1679, trimis de regele Frantei la Poarta cu o misiune secreta, calugarul intra in Moldova, venind din Lehia. Scriitorul il infatiseaza ii face portretul chiar din prima pagina a romanului: Sub mantaua-i larga de postav intunecos se gacea un trup, desi scund, inca destul de voinic si destul de sprinten; iar de sub gluga priveste o fata blanda cu trasaturi fine si spirituale. Si alte semne ale intregii lui fiinti dovedeau ca haina aceea umilita nu acoperea un calugar de rand. Calarea pe-un murg marunt bucovinean, impodobit, de-a dreptul pe par, c-un lavicer varstat, strans c-o chinga de funie. Calul n-avea alte podoabe, nici scari: calatorul purta insa pinteni si se tinea ca un vechi calaret.Aflam ca abatele de Marenne provenea dintr-o familie veche frantuzeasca, scapatata si daruita de Dumnezeu cu prea multi copii; ca este un cuvios personagiu ecleziastic din ordinul Sfantului Augustin, cu trasaturi fine si spirituale, insotit de servi.Obisnuit cu fastul de la curtea regelui Soare, abatele descopera cu uimire in Moldova un mod de viata simpla, apropiat de natura, care pare de la inceput la antipodul civilizatiei.Observator atent, inzestrat cu o curiozitate vie, insotit de o straja condusa de capitanul de steag Ilie Turculet, avand scrisori de recomandare catre Beizade Alecu Ruset, abatele poposeste la Iasi, unde il cunoaste de Duca-Voda si pe carturarii Miron Costin si mitropolitul Dosoftei. De la Iasi, se indreapta spre Dunare si trece apoi in Imparatia turceasca. Peste tot, in calatoria sa prin Moldova, abatele este uimit de frumusetea salbatica a tarii, un paradis devastat: Ochiul lui curios era necontenit satisfacut. Aici era o dezolare a singuratatilor, pe care amicii sai ramasi in Franta nici n-o puteau banui, ori de cata imaginatie ar fi fost inzestrati; caci la antipodul civilizatiei se gasesc uneori asemenea lucruri ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrandu-si frumusetea lor misterioasa. Abatele isi exprima admiratia pentru patria beizadelei Alecu Ruset, fiind incantat nu atat de salbaticia locurilor, cat mai ales de bogatia acestora: dealuri cu podgorii si paduri, revarsari de ape, stoluri de gaste salbatice, stuharii si papurisuri.Personaj simpatic, un bonom, instruit si fin, cu gesturi masurate si cumpatate, amator de mancare si bautura buna, caci desi calugar inchis in mantie si randuieli aspre la manastirea sa, abatele era si un om de lume si, neuitand pe Dumnezeu si juramantul, tinea socoteala de oameni. Tinea socoteala si de placerea sa. In popasul facut la gospodaria sateanului Griga Lazarel, uimit de multele lucruri vazute, printre care si taraful de lautari, abatele apreciaza mai ales sarmalele si zama de potroace, dar si vinul de Cotnar. Rafinat in arta conversatiei, fin diplomat, abatele este de mare ajutor prietenului sau, Alecu Ruset, indragostit de Catrina, fiica lui Duca-Voda, dusmanul lui. Generos si inteligent, la Constantinopol, joaca sah cu sultanul si se lasa batut de acesta, pentru a-i castiga bunavointa.Abil diplomt si politician, abatele expune necazul prietenului sau, Alecu Ruset, sub haina unei mici istorisiri alegorice de vanatoare, dovedindu-se un prieten devotat si saritor la nevoie. Abatele este constient de valoarea sa, spunand cu vadita mandrie: Putini europeni au avut si au favoarea de care ma bucur eu, putand sta singur de vorba cu maiestatea sa, spunandu-i anecdote si facandu-l sa zambesca.Inclinat spre filozofare, il incurajeaza cu delicatete pe Alecu Ruset sa depaseasca necazurile inimii sale: Iti doresc s-ajungi cu bine, prietene, in anii linistii mele. Viata e un mare medic.Om incercat si bun cunsocator al sufletului omenesc, nutrind o mare simpatie pentru nesabuitul sau prieten, il sfatuieste cu intelepciune parinteasca si blandete: Intre ceasurile de febra sa lasi insa si judecatii loc; judecata e mama intelepciunii (aforism); dupa care il bate pe umar si-i mangaie tampla infierbantata; Altadata, incearca sa-l linisteasca imbiindu-l cu mancare buna. Aceste lacrimi sunt bune, zise bland de Marenne. Dupa ce le vei inghiti, ai sa cugeti mai linistit ce ai de facut. Indrazneste a incerca acest piept de fazan, pe care l-a fript destul de bine bucatarul nostru.Abatele de Marenne este una din creatiile cele mai reusite si atragatoare ale lui Sadoveanu. (M.P.)