ALLAN

<b>Maitreyi de Mircea Eliade</b>Romanul Maitreyi a fost scris de Mircea Eliade dupa reintoarcerea in tara din India si publicat in anul 1933, la Editura Culturala Nationala, primind premiul Techirghiol-Eforie. Din comisia premierii au facut parte: Perpessicius, Cezar Petrescu, M. Ralea, G. Calinescu, S.Cioculescu.Romanul aduce consacrarea scriitorului, inscriindu-i numele intre marii prozatori romani: Liviu Rebreanu, M. Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Galinescu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mateiu Caragiale, Gib Mihaescu.Consemnand experientele traite de autor, romanul se inscrie intre alte scrieri eliadesti cum sunt: Isabel si apele diavolului (care precede Maitreyi), Intoarcerea din rai, Santier, Nunta in cer, Huliganii, Nopti la Serampore, Noaptea de Sanziene etc. Modern si prin concizie, sub 200 de pagini, romanul Maitreyi, la fel ca si Rusoaica lui Gib Mihaescu si Europolis a lui Jean Bart, aduce in literatura noastra motivul iubirii intre un european si o fata exotica, obsesia erotica pentru o femeie straina.In cronica literara publicata in Romania literara (6 mai 1933), Mihail Sebastian avea sa intuiasca marele suces al romanului: Maitreyi este un miracol implinit, spunea el. Fiecarui timp, probabil, ii trebuie o carte frumoasa de iubire. Daphnis si Cloe, Paul et Virginie. Maitreyi este aceasta carte de iubire. Destinul l-a solicitat pe Mircea Eliade sa o scrie, sa ne-o dea. Realizat dupa aprecierea lui G. Calinescu dintr-o singura tasnire epica, Mircea Eliade plaseaza actiunea in India, acolo unde scriitorul si-a facut studiile de orientalistica si unde a trait unele experiente de viata in casa renumitului profesor Dasgupta. Geneza romanului este explicata de autor in Memoriile sale: In fata hartiei albe, scriind despre oameni si intamplari care au avut un rol in viata mea, mi-era peste putinta sa inventez. Am schimbat, evident, numele pesonajelor, in afara de al lui Maitreyi si al surorii ei Chabu, dar am lasat intocmai datele, adresele si numerele de telefon. Schimbasem, de asemenea, meseria lui Dasgupta si a povestitorului si am modificat radical finalul, ca si cum as fi vrut sa ma despart definitiv de Maitreyi (aruncand-o in bratele unui vanzator de fructe, impingand-o pana la marginea sinuciderii). Si, evident, scaldasem lumea aceea departata in lumina palida, aurie, pe care o irizau amintirile si melancolia. Dar nu e mai putin adevarat ca, daca ar fi fost citit de anumite pesoane din Calcutta, romanul n-ar fi avut nevoie de nici o cheie ca sa fie descifrat. Asemenea lui Andr Gide in Les Faux-Monnoyeurs, M. Eliade va insera in romanul sau pagini de jurnal, intarind ipoteza existentei de documente, prin experienta erotica la care este supus eroul si care se incadreaza in formula literara a lui Eliade de amestec de asceza si exaltare.Romanul isi organizeaza subiectul in jurul cuplului Allan (alias scriitorul), inginer englez, eroul principal, venit din Europa la Calcutta si Maitreyi, fiica inginerului Narendra Sen (alias profesorul Dasgupta). Dupa perioada de spitalizare, in convalescenta, Allan este invitat sa locuiasca in casa inginerului Sen, unde se imprieteneste cu Maitreyi, fiica inginerului, o adolescenta de 16 ani. Intre ei se va infiripa o mare iubire, incurajata aparent de familia eroinei, care insa ii va atrage atentia ca intre ei un mariaj este imposibil de realizat.Astfel, Allan este obligat sa parasesca locuinta. Plecand la Delhi, la Simba, trece prin Naini-Tal, spre Himalaya, plangandu-si dragostea intr-o atmosfera solitara printre mesteceni si pini, pe malul apelor, purtand-o in inima pe Maitreyi si facandu-si numeroase reprosuri pentru iubirea pierduta, constient ca nu va putea uita niciodata aceasta experienta de viata. Dar consolarea se arata repede pentru ca o noua experienta il ademeneste. Gelos pe lume, pe guru lui Maitreyi, Rabindranath Tagore, in roman Roby Thakkur, pe care M. Eliade il cunoscuse impreuna cu Maitreyi si tatal sau, profesorul Dasgupta, in anul 1929 si care, celebru fiind, a cunoscut si Romania, Allan marturiseste: Mi-a placut sa ma inchipui casatorit cu Maitreyi. Nu pot minti, eram fericit. Am visat-o tot timpul cat a durat logodnica si amanta. Dragostea si simpatia l-au determinat sa invete bengaleza de la Maitreyi, iar el sa-i dea lectii de franceza, atat in odaia lui, cat si in camera ei, asa incat: Patima creste, delicios, amestec de idila, sexualitate, prietenie. Cand stau langa ea pe covor, cetind impreuna, daca ma atinge, sunt excitat si ma nebuneste. Stiu ca si ea este tulburata (din Jurnal). Dar, cum bine noteaza G. Calinescu, M. Eliade scoate din jurnal in acelasi chip plictisitor personaje din caietele sale pe care le comenteaza cu o cinica nepasare, fara teama de contradictie Pana aproape de sfarsit, eroul e un experimentator lucid, hotarat sa nu fie furat de lirisme. El se cheama Allan si e un englez folosit in intreprinderile inginerului indian Narendra Sen. Ion Rotaru, in comentariul sau asupra acestui roman, este si mai categoric in legatura cu autenticitatea faptelor din Jurnalul scriitorului: Este destul de greu si, intr-un fel, de prisos sa ne dam seama cata realitate si cata fictiune contine jurnalul si, ca sa zicem asa, jurnalul din jurnal, adnotarile la un text presupus mai vechi. Mai curand, cum se intampla cu mai toti scriitorii din aceasta categorie, inclusiv cu Camil Petrescu, jurnalul nu poate fi strict autentic.Urmarind autenticul ca si Camil Petrescu, Mircea Eliade realizeaza un roman care pune probleme. Allan, intelectualul, este un experimentator lucid care traieste intens poezia dragostei. Pompiliu Constantinescu, analizand tragicul episod din Maitreyi, il considera aproape de aureola mitica a romaniticilor, la care dragostea capata ipostaza celui mai devorator sentiment uman. Foloseste jurnalul intim cu intermitente in cap. VI si VII cu precadere in monologul interior in care Allan isi contempla viata in cadrul familiei Sen. Respingand ideea de roman exotic, P. Constantinescu subliniaza lipsa exotismului exterior, descriptiv, pitorescul acesta fiind de natura morala. Si criticul explica simbolica celor doua metafore ale eroilor. Allan reprezinta tipul europeanului lucid, chiar in pasiunea patimei ce-l consuma, fascinat de vraja fizica si de superstitia poetica a exoticei cu destin damnat apropiindu-se de romatnism, prin cultivarea exceptionalului. In acest context, Allan poarta semnele elective ale tuturor marilor obsedati de aventura bayroniana, de evadare din contemporan si istoric, de refugiu in exotism si reverie, de atractie a eternului feminin cu o expresie a unui puternic individualism si a unui egotism (n.n. termenul a fos creat de Stendhal si semnifica actiunea prin care se realizeaza studiul unui scriitor asupra propriei persoane).In roman se confrunta doua planuri care aproape fuzioneaza: al luciditatii masculine si al evocarii, dominat de practica naratiunii unui senzualism de erotica magica.Modern prin cea dintai inclinatie afirma P. Constantinescu dovedind o neliniste intelectuala si un dubiu nervos de om al veacului, d. Mircea Eliade abandoneaza insa unei instinctive si patetice simplitati in crearea mitului erotic, nascut din pasiunea eroinei. In centrul romanului ramane Maitreyi Fiinta umana si aspiratie metafizica, naivitate animala si trecere lunara, printre norii diafani, ingenuitate si rafinament, ludicitate si indrazneala impetuoasa, pachet de senzatii forte si prelungire de vis magic, consumare de simturi si ecou de adoratie mistica in aceasta armonie de antinomii traieste, ca intr-o transa, nefericita Maitreyi despartita brutal de habotnicia hindusa a familiei, cand Chabu, sora ei cea mica, dezvaluie taina dintre ea si nepermisa pasiune.Maitreyi este o femeie si un mit un simbol al sacrificiului in iubire care traieste cu o intensitate si un farmec de substanta tare aromitoare ca insasi parfumurile orientale. Si P. Constantinescu subliniaza: In acest plan de suprarealitate sta marea sugestie a romanului; in specificul intrinsec al pasiunii de brahmana a Maitreyei care-i inconjoara dragostea cu toate superstitiile atavice ale misticismului de rasa si care constituie, dupa critic, si exotismul d-lui Eliade. Dar, remarca criticul, daca se decorticheaza invelisul usor suprapus peste miezul povestirii dam peste permanenta umana a unei tragedii de iubire, idilica in imprejurarile materiale in care se desfasoara, de un patetism in esenta ei sufleteasca.Ce poate fi mai tulburator in roman decat momentul logodnei tainuite, intr-un parc, la Lacuri, intr-un cadru aproape mioritic, noaptea sub stele, cand Maitreyi oficiaza cu solemnitate slujba, rostind catre cer si pamant legamantul dragostei, legamant de o rara frumusete, un adevarat poem al iubirii si statorniciei: Ma leg de tine, pamantule, ca voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, ca mi-e drag cu voia mea si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama, tu nu ma minti, maica mea.Nu numai aceasta ceremonie apreciaza D. Micu ci in genere comportamentele fetei sunt participarea ei la miscarile mari ale existentei, la viata naturii si a stramosilor, la sacru.Pentru Maitreyi si pentru sora ei natura are suflet, traieste. Astfel, Maitreyi marturiseste ca inainte de a fi indragostita de Tagore gurul ei, a fost indragostita de un copac inalt si mandru, dar atat de gingas, atat de mangaietor. Dupa plecarea din casa lui Sen, Allan este vazut in procesul de dezintoxocare, incercand sa-si recapete luciditatea. Momentul este remarcabil pentru conturarea a doua mentalitati: una a europeanului, stapan pe vointa pe care o pierduse la un moment dat si una a asiaticului, cufundat in fericirea proprie a suferintei. Astfel, finalul romanului sugereaza existenta a doua civilizatii si doua moduri specifie de reactie morala. Maitreyi isi ia asupra-si toata vina pacatului, notiunea de ispasire ii este organica, suportand umilinte, claustrare dar nu-si reneaga si nu regreta o pasiune funesta. Ar vrea sa-si reintalneasca iubitul si sa se cufunde nelimitat, cu un simt al eternului indic, in pasiunea care a sanctificat-o prin suferinta. Daca nu-l va putea regasi isi da intalnire in viata de dincolo. Metafizica iubirii este o traire autentica in aceasta brahmana, o mitologie palpabila, ca si panteismul ei atavic (P. Constantinescu).Allan refuza indaratnic reintrarea in magia unei pasiuni devastatoare, marcat de individualismul intelectualului egoist, de luciditatea lui europeana, dorind numai eliberarea din acesta dramatica aventura. Clatinat in temeiurile personalitatii, Allan doreste o refacere si o purificare. Si-o regaseste in retragerea in sine. Egotismul este insasi etica lui. Demonismul il salveaza de nefiinta, ca si de aberatia absolutului (P. Constantinescu). Episodul cu Maitreyi ramane insa cea mai adanca experienta personala a lui pe care o va retrai in imaginatie si in acel trist si poetic farmec al retrospectiunii. Pentru Allan iubirea nu e o mitologie, ci numai o crestere suprafireasca a personalitatii. Dincolo de punctul ei maxim, remarca P. Constantinescu, incepe insa disolutia; de aceea se opreste la confinele ratarii! Allan se va vindeca de pasiune nu ca Goethe in planul contemplatiei artistice, ci prin adaptarea la platitudinea vietii moderne care ii restabileste individualismul lui initial si naiv, prin aventurile cu Yenia Isaac si Geurtrie si prin aceasta intra in contingentul vietii mecanice europene. Pasiunea lui ramane o experienta, o tendinta de multiplicare a eului; prin transfer de maxima traire in pasiunea unei brahmane.Maitreyi ramane cel mai exotic personaj feminin din literatura romana, iar Allan, personajul a carui conduita europeana refuza pacatul sinuciderii presonalitatii prin pasiune, ratiunea spatiului geografic ingaduindu-i numai imbogatirea eului, facand din experienta umana un interesant material de reflexie si prilej de contemplare poetica. De aici, profunda semnificatie a finalului romanului subliniata de P. Constntinescu: Nu fara adanca semnificatie, romanul d-lui Mircea Eliade se inchide cu aceste randuri de nostalgica evocare a Maitreyiei, dar si de salutara inhibitie a dezastrului personal; cand afla ca fiica lui Sen s-a lasat posedata de un vanzator de fructe, ca tatal ei s-o considere spurcata, s-o alunge si sa-si poata astfel reintalni iubitul, Allan reflecteaza:Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu eu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei.Indoiala este semnul refacerii din combustia pasionala, iar dorinta este certitudinea ca experienta umana se purifica in contemplatie.Prin simbolul lui Maitreyi romanul capata o exceptionala valoare pentru proza contemporana, pentru creatia lui Mircea Eliade. Cartea sa afirma P. Constantinescu e grea de revelatia unui miracol, poate singular in insasi cariera sa literara.Din punct de vedere al tehncii de caracterizare a personajelor domina caracterizarea directa, prin monologul liric, povestitorul confundandu-se cu scriitorul, autocarcterizare, introspectie, autoanaliza psihologica, dialog. Scriitorul invoca o experienta de viata, romanul avand valoarea autenticului. Remarcabile sunt fluenta, nervozitatea tonului, eruditia, bogatia vocabularului, elevarea intelectuala, rafinamentul artistic si de limba care maresc valoarea romanului.De retinut si faptul ca dupa o jumatate de secol Maitreyi, fiica profesorului Dasgupta, da o replica prin romanul Dragostea nu moare, scris in bengala si tradus in engleza in 1976; versiunea romaneasca apare la Editura Romanul, 1992, traducerea datorata lui Stefan Dimitriu si Theodor Handoca, cu o postfata a exegetului operei lui lui M. Eliade Mircea Handoca.Romanul replica poarta semnifictiv, ca un cantec peste timp, motoul primei editii din 1933 a romanului lui Eliade: Iti mai amintesti de mine Maitreyi? Si daca da, ai putut sa ma ierti? Amrita eroina noului roman, casatorita cu un doctor in chimie si avand doi copii, n-a mai reusit, peste timp, calatorind in Europa, la 40 de ani si dupa 23 de ani de la marea aventura a vietii, sa-l intalnesca pe Mircea Eliade, care a locuit in casa lor la Calcutta, bucuria fiindu-i umbrita de tacerea lui Mircea Eliade, dragostea lor ramanand o tulburatoare poveste despre care nu poti sa nu-ti amintesti: Am sovait afirma Mircea Eliade, in deschiderea romanului sau in fata acestui caiet pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi. (C.B.)