CIOBANASUL

label Dictionare autorenew 2025-09-29, 16:53
Miorita balada pesonaj miticAcea inspiratiune fara seamana, acel suspin al brazilor si al izvoarelor de pe Carpati dupa cum denumea Mihai Emienscu balada Miorita , este capodopera absoluta a folclorului nostru, o dovada a geniului artistic al poporului roman.Descoperita de Alecu Russo, la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand era in exil la Soveja, Miorita a fost publicata de Vasile Alecsandri in 1862, cu unele modificari, intr-o prima culegere intitulata: Poezii poporale. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate.Alecu Russo, descoperitorul baladei, o socotea cea mai frumosa epopee pastorala a lumii. In studiul intitulat Poezia poporala, el afirma ca poeti ai lumii ca Ovidiu si Vergiliu s-ar fi mandrit, cu drept cuvant, daca ar fi compus aceasta minune poetica.Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminari succesive intre temele majore ale folclorului nostru. Se pare ca V. Alecsandri a ales varianta cea mai corecta tematic si cea mai izbutita estetic, pe care a asezat-o in fruntea culegerii sale de Poezii populare ale romanilor publicata in anul 1852.Versiunea lui Alecsandri constituie momentul cel mai de seama din evolutia baladei, varianta cea mai slefuita si mai densa dintre toate. Ea prezinta, intr-o forma artistica, o intreaga filosofie a vietii si a mortii.George Calinescu atribuie poporului nostru patru mituri fundamentle, care tind a deveni pilonii unei traditii autohtone; intre ele, criticul asaza Miorita, care simbolizeaza existenta pastorala a poporului roman.Intr-adevar, tema baladei Miorita o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul transhumantei, transhumanta care cuprindea odinioara spatiul carpato-dunarean, si care a contribuit la mentinera unitatii noastre nationale.Subiectul este simplu; conflictul se naste intre trei ciobani: Unu-i moldovan / Unu-i ungurean / si unu-i vrancean. Cel moldovean, mai vrednic si mai iscusit, e mai ortoman / si-are oi mai multe, / Mandre si cornute, / si cai invatati / si caini mai barbati Ceilalti doi ciobani, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean.O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima semnificatie a operei infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este cunoscut; nu stim daca tanarul cioban a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in fata mortii. Aceasta este, de altfel, partea cea mai impresionanta a baladei; cea mai aproape de sufletul cititorului in care se trezeste compasiunea pentru soarta tragica a ciobanelului moldovean. Aceasta parte lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea de-a o alina pe maicuta cu braul de lana.Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa pastoreasca, fata de arta, dragostea de viata, de natura si, mai ales, dragostea filiala pentru batrana sa mama.De aici se poate inchipui felul in care intampinau moartea dacii, cu linistea pe care le-o dadea credinta ca natura este un leagan al vietii eterne, in care nu exista dispaitia totala, ci numai o circulatie intre regnuri.Mircea Eliade descifra in creatiile de seama ale spiritualitatii romanesti Miorita si Mesterul Manole prezenta mitului mortii creatoare, specific acestui grup etnic geto-trac, pe care antichitatea il pretuia si caruia numai vicisitudinile soartei si pozitia sa geografica nu i-au ingaduit sa joace rolul pe care-l merita in istoria universala.El constata ca ideea de reintegrare in Cosmos, prin moarte, este evidenta in Miorita, balada cu origini ritual-funerare: Prezenta mortii in centrul spiritualitatii romanesti nu inseamna insa o viziune pesimista a lumii, o rarefiere a debitului vital, o deficienta psihica Moartea in Miorita este o calma reintoarcere langa ai sai.Moartea din Mesterul Manole este creatoare, ca orice moarte rituala Romanul nu cauta moartea, nici n-o doreste, dar nu se teme de ea; iar cand e vorba de o moarte rituala (razboiul, bunaoara), o intampina cu bucurie.In structura compozitionala a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele si una lirica si dramtica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului aflat singur in fata mortii.Motivele fundamentale pe care se sprijina variantele poemului mioritic sunt, dupa unele cercetari, in numar de sase: 1 motivul transhumantei; 2 motivul complotului; 3 motivul mioarei nazdravane; 4 motivul testamentului; 5 motivul alegoriei moarte-nunta; 6 motivul maicutei batrane.Structural, cele sase motive se distribuie in trei parti. Partea intai corespunde primelor doua motive, partea a doua corespunde celui de-al treilea motiv, iar partea a treia corespunde ultimelor trei motive.Aceste parti ale baladei corespund unor modalitati diferite de expresie.Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic ce reprezinta imaginea cadrului natural in care se succed faptele. Cadrul epic initial plaseaza personajele in spatiul indefinit ondulat al plaiului romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Aceasta imagine, atat de luminoasa, ce evoca un acord deplin intre om si natura, este constituita din cele doua metafore cu valoare emblematica de la inceputul baladei: Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai. La aceasta contribuie si ritmul trohaic si rima imperecheata, precum si simetriile realizate de folosirea numeralului cardinal trei (cifra fatidica) si de enumerearea ciobaneilor: Iata vin in cale, / Se cobor la vale / Trei turme de miei / Cu trei ciobanei. / Unu-i moldovan, / Unu-i ungurean / si unu-i vrancean.Observam aici o izbutita antiteza prin care este anuntata aparitia turmelor cu zarva lor caracteristica, prin folosirea, in mod gradat, a verbelor care redau miscarea: iata cu sensul de uite, vin, se cobor pleonasmul (licenta poetica) sugeraza nu numai miscarea, ci si ideea de timp.Multi cercetatori socotesc demn de relevat intai acest motiv, al transhumantei, deoarece Miorita, in esenta, vorbeste tocmai despre existenta pastorala a poporului roman din cele mai indepartate vremi (G. Calinescu).Provenienta celor trei ciobani poate fi retinuta pentru a argumenta caracterul reprezentativ al baladei, pastorii venind din cele trei provincii istorice romanesti: Moldova, Transilvania si Tara Romaneasca (precizarea apartine lui V. Alecsandri). Numeroase variante nu le precizeaza insa originea.In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Acum echilibrul se strica. Se creeaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei, sugerat de complot.Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia fata de averile mai mari ale ciobanasului moldovean, care-i mai ortoman.Partea a doua a baladei, de fapt intriga, este dramatica in totalitate. Dramatismul acestei parti rezulta din comportarea mioritei.Autorul staruie mai intai asurpa nelinistii oii nazdravane, evidentiind comportamentul anormal, zbuciumul ei puternic si rau prevestitor: Dar cea miorita / Cu lana plavita / De trei zile-ncoace / Gura nu-i mai tace, / Iarba nu-i mai place. Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea sentimentelor dintre om si animal, perfecta armonie intre om si profesiuna sa.Negatiile (Gura nu-i mai tace, / Iarba nu-i mai place / / Gura nu-ti mai tace! / Ori iarba nu-ti place) subliniaza nelinistea pe care i-o provoaca ciobanului aceasta comportare, dragostea lui pentru animalele nevinovate, iubirea fata de profesie.Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei. Oaia nazdravana ii aduce la cunostinta stapanului horararea de omor luata de rivalii sai. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: Fa-ti oile-ncoace sau Stapane, stapane / Iti cheama s-un cane Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: Ca l-apus de soare / Vreau sa mi te-omoareRemarcam, din punct de vedere artistic, eufonia afectiv-mangaietoare din versurile: Miorita laie / Laie, bucalaie / / Ori esti bolnavioara / Draguta mioara? ca si multimea diminutivelor imbinate laolalta cu dativul etic pus in replica oitei (Vreau sa mi te-omoare).Raspunsul ciobanului, constituit in cea de-a treia parte a baladei, da contur confruntarii omului cu moartea, capacitatii acestuia de a pastrunde tainele universului.Acum se structureaza motivul testamentului, ca si cel al alegoriei moarte-nunta.Daca pana aici poemul a avut un pronuntat caracter epic (accentul cazand pe fapte, pe intamplari: coborarea oilor de la munte, hotararea ciobanilor, desconspirarea complotului, sfaturile de aparare ale oii nazdravane), de aici inainte el va avea un evident caracter liric. Facand dovada unei extraordinare intuitii artistice, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea mortii (pesupuse). Folosirea viitorului popular sugereaza nesiguranta momentului. Partea cea mai ampla a baladei contine doua secvente relativ distincte, legate intre ele prin obiectul unic al dorintelor tanarului cioban in eventualitatea mortii apropiate: implinirea de catre cei ramasi a ceremonialului funebru si alegoria moarte-nunta, prezentarea mortii ca pe un ceremonial nuptial.Sentimentul de profunda dragoste de viata este evocat in forme solemne si senine, pline de demnitate si masura, proprii capodoperelor clasice: Oita barsana, / De esti nazdravana / Si de-a fi sa mor / In camp de mohor, / Sa spui lui vrancean / Si lui ungurean / Ca sa ma ingroape / Aici pe-aproape / In strunga de oi, / Sa fiu tot cu voi; / In dosul stanii, / Sa-mi aud canii.In dragostea pentru indeletnicirea sa, ciobanul nu-si poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana lui, de oile sale sau de cainii sai.Acest moment este urmat de un elogiu al artei, de o nuantare a intelesului ei functional, elogiu realizat printr-o duiosie si o pasiune rascolitoare: Iar la cap sa-mi pui / Fluieras de fag, / Mult zice cu drag; / Fluieras de os, / Mult zice duios; / Fluieras de soc, / Mult zice cu foc! / Vantul cand a bate / Prin ele-a razbate, / Si-oile s-or strange / Pe mine m-or plange / Cu lacrimi de sange!Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta adevarat punct culminant este si partea cea mai concentrata ca substanta poetica.Dorinta ciobanului, exprimata in dialogul cu mioara nazdravana, este aceea ca lumea sa afle ca petrecerea sa din viata a fost o nunta la care insa a cazut o stea (ceea ce inseamna ca lui i-a apus definitiv norocul, i s-a inchis perspectiva fericirii): Iar tu de omor / Sa nu le spui lor / Sa le spui curat / Ca m-am insurat / C-o mandra craiasa, / A lumii mireasa; ca la nunta mea / A cazut o stea.Strabate aici o conceptie straveche a locuitorilor acestor meleaguri, care au vazut in moarte o contopire cu natura, asa cum si-o inchipuiau si dacii (o contopire cu Zamolxis). Aceasta le da forta, puterea de sacrificiu pana la jertfa suprema. Gandul mortii nu-i mai inspaimanta.Se mai realizeaza aici si o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti (nelumiti) li se organizeaza inmormantarea ca un ceremonial de nunta.Apar acum si simbolurile nelipsite din ceremonialul unei nunti: mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), care sunt figurate prin elemente ale cadrului natural, pamantesc (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Proiectia cosmica a actului ceremonial inlatura orice urma de etnografism, singurul element care pastreaza legatura intre ritualul inmormantari si ceremonia nuntii cosmice fiind referirea la o veche credinta populara dupa care la moartea unui om cade o stea de pe cer, subliniindu-se astfel ideea ca totul se desfasoara dupa randuielile acestor pamanturi.Credinta traditionala este aceea ca omul nu dispare, ci se contopeste cu natura eterna. Impresionanta imagine poetica a acestei contopiri se organizeaza printr-o enumerare de elemente naturale in cadrul unei minunate alegorii aflate la diferite grade ale metamormfozarii: Soarele si luna / Mi-au tinut cununa. / Brazi si paltinasi / I-am avut nuntasi, / Preoti, muntii mari, / Pasari, lautari, / Pasarele mii, / Si stele faclii!Acest fragment, de o deosebita valoare artistica, nu numai in literatura noatra, ci si in cea universala, este continuata printr-o suita de metafore, constituind o impresionanta destainuire lirica. Elementele naturii: munti, brazi, paltinasi, pasarele, devin, pe rand, preoti care oficiaza nunta, lautari ori nuntasi, iar prin acest procedeu al personificarii autorul creaza un cadru fantastic, de basm.Deosebit de reusite sunt cele cateva metafore totale intalnite in monolog: lacrimi de sange, mandra craiasa, / A lumii mireasa!, la nunta mea / A cazut o stea. Expresia sa spui curat apare in monolog cand ciobanul se adreseaza mioritei cu rugamintea de a justifica fiintelor apropiate lui adevarul asupra mortii.Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul uman reprezentat de mama. Tragismul este amplificat si de motivul maicutei, intr-un ultim efort de a stabili relatii cu mediul uman. Aceasta confera baladei Miorita semnificatia unui protest fata de moartea prematura si nedreapta.In fata mortii, ciobanasul isi dezvaluie dragostea si grija pentru mama lui, pe care nu vrea s-o indurereze; de aici rugamintea facuta mioarei: Iar la cea micuta / Sa nu-i spui, draguta, / Ca la nunta mea / A cazut o stea.Acest moment, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita ce sporeste lirismul. Balada se ridica aici la un inalt nivel de realizare artistica atat prin procedeele tehnice, cat si prin marea migala, de filigran, a detaliilor si nuantelor. Suntem in plin punct culminant al baladei.Poetul popular ne-o evoca pe maicuta intr-o dramatica si chinuitoare cautare. Ea este Maicuta batrana / Cu braul de lana, / Din ochi lacrimand, / Pe camp alergand, / Pe toti intreband / Si la toti zicand, ceea ce ilustreaza puternica dragoste materna. Nu e vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei pline de ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne.Imaginea mamei este conturata numai dintr-un epitet (batrana) si un detaliu vestimentar care indica lumea iernilor (cu braul de lana). Zbuciumul fiintei indurerate care isi cauta fiul este foarte bine evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care, prin grupul sonor ind, sugereaza un lung geamat dureros efect impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic. De aceea acest motiv are o pronuntata functie estetica.Potretul ciobanului, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul stilului direct, transfigurat de duiosia si dragostea mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru; e vorba de frumusetea tineretii eterne: Mandru ciobanel / Tras printr-un inel; / Fetisoara lui, / Spuma laptelui; / Mustacioara lui, / Spicul graului; / Perisorul lui, / Pana corbului; / Ochisorii lui, / Mura campului.Frumusetea fizica a eroului este o complinire a frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata, de munca-i zilnica, duiosia si gingasia cu care se gandeste la soarta oilor si apoi la aceea a mamei sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta.Balada se incheie simetric prin repetarea acelei minunate alegorii, dezvaluind conceptia poporului nostru care priveste moartea ca pe o contopire cu natura vesnica. Pronuntatul caracter liric al monologului este justificat si de natura testamentara a discursului politic, in aceasta secventa.Nu exista scriitor mare al literaturii noastre care sa nu se fi confruntat cu acest mit: M. Sadoveanu (Baltagul), M. Eminescu (Mai am un singur dor), L. Blaga (Gorunul), T. Arghezi (De-a v-ati ascuns), H. Lovinescu (Moartea unui artist).In cele 123 de versuri care compun aceasta balada, cititorul nu stie ce sa admire mai inainte: profunzimea si finetea ideilor de care e stapanit poetul popular sau sensibilitatea sufleteasca a acestuia, exprimata intr-un limbaj artistic desavarsit, unic in literatura noastra orala.Originea Mioritei nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput, doar un bocet, un colind sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este insa ca, fictiune sau fapt real, Miorita este numai a noastra, a romanilor. Lucian Blaga, plecand de la starea de sentiment pe care o lasa Miorita, construia o filozofie a specificului national romanesc in lucrarea sa Spatiul mioritic din Trilogia culturii, ducand astfel peste hotare faima unuia dintre cele mai alese produse spirituale ale poporului nostru.El vorbeste despre spatiul romanesc indefinit ondulat, in care se simte solidar ancestralul suflet romanesc si despre care pastram undeva, intr-un colt inlacrimat de inima, chiar si atunci cand am incetat de mult a mai trai pe plai, o vaga amintire paradisiaca: Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai. Poetul-filozof mai spune ca elvetienii, pusi in fata unor traduceri din Miorita, Mesterul Manole sau Toma Alimos, s-u transfigurat de o emotie ca in pragul unui miracol.Zamislita pe plaiurile romanesti dintre Carpati, Dunare si Mare, capodopera folclorului nostru, Miorita, care, prin valori artistice, simboluri si ritualuri exprima constiinta poporului roman, contine raspunsul pe care romanii pot sa-l dea destinului cand se arata, ca de atatea ori, ostil si tragic (Mircea Eliade).Inchipuiti-va, de pilda, scria Mihai Eminescu un pastor ratacit pe Carpati, petrecand lungile nopti instelate in mijlocul turmelor sale, neavand alta petrecere decat, din timp in timp, latratul cainilor sai sau strigatul plangator al oilor sale.Acest om nu stie nici limba, nici gramatica, nici versificatiune, insuflat numai de privelistea naturii si de geniul ascuns care a prins sufletele brazilor cei vechi, apuca deodata flautul si lasa cugetarea sa rosteasca in soapte blanzi si armonioase, si iata Miorita, acea inspiratiune fara seaman, acel suspin al brazilor si al izvoarelor de pe Carpati (S.B.)