Dan, capitan de plai de Vasile Alecsandri personaj simbolicPersonajul principal al poemului este Dan, intrupare simbo-lica a patriotismului si a eroismului anonim popular. (G.C. Nicolescu).Realizat cu mijloacele artei, portretul lui Dan reprezinta, simbolic, vitejia poporului roman in lupta pentru libetate si independenta, pentru pastrarea specificului romanesc.Dan, capitan de plai este un poem eroic, adica nareaza o actiune mai complicata decat a baladei, cuprinzand mai multe episoade in care se povestesc fapte marete, savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile.V. Alecsandri creeaza un erou miraculos de puternic in lupta (Dan); dusmanii se ingrozesc la aparitia sa, el cunoaste glasurile tanice ale naturii (afla de la niste stejari de prapadul din vale; vulturii il calauzesc in drumul sau, iar raul isi micsoreaza undele ca sa le poata trece).Printr-o varietate de procedee artistice (directe si indirecte), autorul realizeaza un portret complex acestui erou, un portret fizic si moral.Astfel, in prima secventa, V. Alecsandri fixeaza aspectul exterior al personajului si mediul in care traieste: Batranul Dan traieste ca soimul singuratic / In pestera de stanca, pe-un munte paduratic. Batranul ostean, cu toate c-a implinit un secol de viata (Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara) si zadarniciile ii amintesc mereu de batranete (timpul rece apasa-umarul meu / si cat m-afund in zile tot simt ca e mai greu), el continua sa stea de straja tarii, asa cum l-a deprins Stefan, usoara tarana-i fie.Momentele de suprema fericire (amintirile din tinerete) cand tara-i striga: La lupta, Dane! alterneaza cu meditatiile solitarului Dan, legate de eterna tema a mortii: O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasa! / Cand, cand s-a tocit oare a vremei lunga coasa? Este de retinut metafora sugestiva a vremei lunga coasa, pentru ilustrarea ideii de trecere ireversibila a timpului, ca si interogatia retorica, punctand demnitatea celui care incepe sa constate ca batranetea este varsta neputintei. Regretul dupa anii tineretii este impresionant subliniat de alte doua (sugestive) metafore: Dan priveste Fantoma dragalasa a verdei tinereti / Ce fuge de rasufletul geroasei batraneti. Dan traieste in comuniune totala cu natura, ceea ce configureaza semnificatia simbolica a personajului (simbol al vitejiei poporului nostru pentru libertate si independenta natio-nala); el este asemenea haiducului din baladele noastre populare, un simbol al poporului care a trait in mediul ambiant al naturii care i-a fost casa. Prin introducerea unor sugestive epitete si comparatii in structura poetica, autorul sugereaza ideea de vechime a batranului Dan: El este: Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara, / Ca pe un gol de munte o stanca solitara; el a albit de ani si zile, ceea ce presupune si experienta de viata, dar si luarea in considerare a aspectului exterior: Apoi el pleaca fruntea si cade in visare, / Iar muntii, albi ca dansul, se-nchina-n departare.Cu privire la titlul poemului, facem urmatoarele precizari: Dan este numele personajului principal; iar apozitia dezvoltata capitan de plai asociaza doi termeni din sfere foarte indepartate ale vocabularului: capitan este un termen militar, iar plai este un termen din sfera limbajului comun, denumind partea superioara a unui munte sau deal, aproape plana, acoperita cu pajiste, locul specific al romanului, a carui imagine paradisiaca apare si-n balada populara Miorita.In viziunea artistica a lui Alecsandri, Dan este osteanul ce sta de veghe la hotarele patriei, supraveghind, din porunca domneasca, plaiurile romanesti, avand constiinta datoriei, aceea de a le apara de invaziile straine.Portretul fizic al eroului se va intregi de-aici incolo cu o suma de trasaturi morale, proprii personajului romantic exceptional, pus in situatii exceptionale. Dan e un mare patriot: Pe cand el tanar, punea in slujba tarii cea mai frumoasa podoaba: dalba-i vitejie, adesea pleca singur prin codri fiorosi de la hotare, in care tuna si fulgera contra cotropitorilor, ca trasnetul era cand vantura ostile dusmane. Astfel tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai.Tara apare personificata, iar Dan un simbol al existentei milenare a poporului roman, un simbol al luptei pentru apararea fiintei nationale, si pentru inlaturarea cotropitorilor straini e demn si viteaz, neinfricat. Virtutile eroului sunt hiperbolizate si puse in evidenta printr-un stil retoric, colorat cu epitete, personificari, comparatii sau metafore dalba-i vitejie, bici de urgie, mania lui ca trasnetul era, tara dormea-n pace cand Dan veghea la capataiul ei. Ca in legendele populare (Dan si Ursan nu figureaza in documente istorice, de aceea se presupune ca sunt plasmuiri ale imaginatiei poporului), eroul vorbeste cu murgul sau, cand sprinten da-n laturi sforaind, zicandu-i: N-aibi grija, mai soimane! eu am si duc cu mine / O vraja rea de dusmani si buna pentru tine. Vorbirea directa, marcata grafic prin folosirea ghilimelelor, invioreaza actiunea, iar metafora (o vraja rea de dusmani) evidentiaza o trasatura morala esentiala a eroului: curajul in clipe de primejdie. Totodata, se introduce in poem un motiv specific al comuniunii om-natura Iar vulturii carpatici cu zborul indraznet / Faceau un cortegiu falnic eroului drumet), care va capata o mai mare amploare in cel de-al doilea capitol.Folosind personificarea, dar si vorbirea directa, autorul ni-l evoca pe batranul Dan ca pe eroii basmelor populare; el intelege glasul naturii, aude conversatia a doi stejari, crescuti dintr-o tulpina, despre primejdia in care se afla patria, pentru ca au navalit tatarii. Acestia ard satele romane, ard holdele-n campii si iau in robie fete si copii. Batranul Dan asculta graind doi vechi stejari / Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte () O! frate, zice unul, un vant in miez de noapte / Adusu-mi-au din vale lung vaiet, triste soapte! / E sabie in tara! Au navalit tatarii! () Asa! raspunde altul, colo in departare zarit-am asta-noapte pe cer lumina mare! / Ard satele romane! Ard holdele-n campii! / Ard codrii! sub robie cad fete si copii () Batranul Dan aude, suspina si nu crede!Caracterizarea personajului central se face acum prin verbe la prezentul istoric (asculta, ard, zbor, aude, suspina, nu crede) prin repetitia insistenta a verbului ard, prin enumerare (satele, holdele, codrii ard) si inversiune (adusu-mi-au din vale lung vaiet). Propozitiile sunt scurte, tonul grav, marcat si de multimea exclamatiilor retorice (Ard satele romane!)Desi batran, Dan porneste la lupta, manat de un fierbinte patriotism: Batranul Dan desprinde un palos vechi din cui / si palosul luceste voios in mana lui / Batranul Dan pe sanu-i apasa a lui mana / Si simte ca tot bate o inima romana. Aceasta importanta trasatura morala rezulta din faptele personajului, plecarea lui lalupta. Un rol important joaca aici epitetul. Dan e batranul, palosul e vechi deci sugestia vechimii se impune de la sine. Foarte expresiv devine epitetul verbului, luceste voios, in care intentia personificatoare a autorului e clara.Batranul ostean al lui Stefan cel Mare uraste de moarte pe toti dusmanii tarii, el si-a pastrat vigoarea sufleteasca, fapt ce rezulta din autocaracterizarea ce si-o face in versurile: Pe inima si palos rugina nu s-a pus. / O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai / Pan ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai! / Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu / Cand inima-nceta-va sa bata-n pieptul meu, / S-atunci inima numai de-a bate sa incete / Cand voi culca sub tarna a dusmanilor cete!Maretul om de munte invoca divinitatea cerandu-i zile de trai pentru a putea strivi pe toti dusmanii tarii. Metafora e, in acest pasaj, de esenta populara (rezultatul unor comparatii): lupii si serpii sunt invadatorii, simbolizand pe tatarii veniti in cete, care-si joaca armasarii in balti de sange si pe care viteazul doreste sa-i culce sub tarana. Observam ca verbele sunt la modul imperativ, iar repetitiile abunda. Tonul avantat, specific epocii pasoptiste, si deci romanticului poet V. Alecsandri (realizat prin folosirea invocatiei retorice, dar si a exclamatiilor), era tonul potri-vit pentru aceasta impresionanta ruga.In capitolul al treilea, folosind hiperbolizarea, autorul ni-l prezinta pe maretul om de munte infratit cu natura si primind sprijinul naturii atunci cand porneste la lupta: Asa apare-n sesuri maretul om de munte, / Calcand cu pasi gigantici pe urme mai marunte! / Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri, / Dar raul il cunoaste si scade-a sale valuri / Sa treaca inainte viteazul Dan la lupta. Epitetul care-l insoteste pe erou s-a schimbat, el nu mai e batranul, ci si viteazul, iar personificarea naturii aminteste de o lupta dreapta, de aparare a fiintei nationale (ca-n Eminescu: raul, ramul, mi-e prieten numai mie). El soseste-n seara la casa lui Ursan, prietenul si tovarasul sau de lupta, alt viteaz de-al lui Stefan cel Mare, om aspru, ca si Dan, care sta de paza in mijlocul campiei, ingrijind de hergheliile domnesti. Afland ca tara-i in mare primejdie, Ursan tresare, geme, s-aprinde-n gandul sau, priveste cu drag la grozavu-i buzdugan, apoi, incalecand un cal neimblanzit, adus in graba de fiica sa, Fulga, porneste la lupta, insotit de Dan, ca vantul si ca gandul.Merita semnalat, in acesta secventa (si-n a VII-a), dialogul incordat si dinamic al celor doi frati de arme, care face actiunea mai palpitanta. Apelul autorului la vorbirea directa transcrisa grafic prin folosirea ghilimelelor e un alt mijloc de caracterizare indirecta a personajelor: Ce vant te-aduse-aice? / Vant rau si de jalire! / Ne calc paganii, frate, si tara-i la pieire! () Sa mergem!, / Dar sa mergem! adauga Ursan!Tot in mod indirect, prin faptele sale de arme, ni-l prezinta Alecsandri pe eroul sau si-n secventa a VI-a, in care, lupta cu oas-tea tatarasca prezinta punctul culminant al poemului.Dan este Capitanul viteaz, credincios inaltei porunci data de Stefan, de-a fi devotat tarii, fericit ca pe inima si palos rugina nu s-a pus si deci poate lovi naprasnic pe dusmani: El intra si se-ndeasa in gloata tremuranda / Ca giunghiul cel de moarte in inima plapanda, / Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie / Tot cade-n stanga, si taie-n carne vie / Fug toti si pier din cale-i! Comparatiile au darul de-a sublinia curajul eroului, iar multimea verbelor la prezentul istoric (taie, se-ndeasa, cade, luce, taie) imprima dinamism sau vizualizeaza imaginea (palosu-i ce luce ca fulger de urgie). Dar eroul este nu numai un patriot inflacarat, ci si un bun prieten, un om bogat sufleteste. Cand Ursan cade ranit, Dan nu-l paraseste la ceas de grea cumpana, ci sta de paza la capul lui Cu calu-n mana stranga, cu pala-n mana dreapta, / Amenintand cu ochii tatarii, mi-i astepta / Precum asteapta zimbrul de lupi incongiurat. Imaginea este vizuala, mareata, virtutile eroului aparand mereu, hiperbolizate (ca-n Pasa Hassan, de G. Cosbuc). Paganii nu vor sa se-nfrunte cu el, Caci palosul naprasnic e vultur de otel (metafora).Tatarii sunt infranti, dar cu jertfa suprema a celor doi viteji: Ursan, ranit, e salvat de fiica sa, Fulga, iar Dan, ranit si el, este luat prizonier de tatari. Finalul poemului (tabloul al VIII-lea) este foarte emotionant. El reliefeaza alte calitati ale eroului: inalta sa demnitate, dragostea de patrie, de credinta strabuna, intelepciunea si maretia.Ghirai, hanul, infrant atat de rusinos de romani, si umilit, / Precum un lup in codri ce-au fost de caini gonit, nutreste ganduri de crunta razbunare contra lui Dan. Cu inima haina, dupa trei zile si trei nopti de framantari, il cheama pe viteaz la el in cort; prin ochii lui trec fulgeri si amenintari ingrozitoare. Si urmeaza o secventa de mare dramatism: Desi cuprins de lanturi, maret intra romanul! Dialogul lor incordat are valente simbolice profunde si dezvaluie, tot indirect, alte trasaturi morale iesite din comun ale lui Dan: intelepciunea, darzenia, inteligenta, inaltul patriotism.La intrebarea lui Ghirai Ce simte firul ierbei cand coasa e vecina?, eroul da raspunsul cuvenit: Ea pleaca fruntea-n pace () / Caci are sa rodeasca mai frageda la anul! Se subliniaza deci atat inteligenta batranului ostean, cat si experienta de viata, demnitatea si intelepciunea sa. Sensurile simbolice subliniate de autor sunt acestea: firul ierbii simbol al vietii amenintate cu moartea, are sa renasca mai frageda simbolizeaza intreg poporul roman, harazit sa reziste la marile furtuni ale istoriei vitrege, sa renasca mereu, ca pasarea Phoenix, prin puterea de sacrificiu a vitejilor ei. Dan, plin de optimism, isi exprima increderea in virtutile urmasilor sai, capabili si ei sa lupte si sa invinga.Hanul, care cunoaste renumele eroului din graiul plin de lacrimi al orfanilor din lume, cat si inteligenta sa vie si intelep-ciunea, ii propune un targ rusinos: iertarea de moarte in schimbul lepadarii de legea stramosesca (deci si de calitatea de crestin ortodox si de apartenenta etnica, cea de roman): Dar insa imi fac mila, de ani si de-a ta minte, / Gandind la batranetea ce-apasa-al meu parinte, / Si vreu, cu daruri multe, pe tine-a te ierta / De vrei tu sa te lepezi acum de legea ta!Raspunsul demn al lui Dan il uimeste pe Han, dar ii impune respect: Ceahlaul sub furtuna nu scade mosunoi! / Eu, Dan, sub vantul soartei sa scad pagan, nu voi. / Deci nu-mi convine viata miselnic castigata, / Nici pata fardelegei in fruntea mea sapata. / Rusinea-i o rugina pe-o arma de vitaz, / Un vierme ce mananca albeata din obraz. / Cui place sa roseasca, roseasca eu nu vreu /Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu. / Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc / Si vreu cu fata alba, senin sa ma sfarsesc, / Ca dup-o viata lunga, ferita de ruine, / Mormantul meu sa fie curat si alb ca mine!Abundenta figurilor de stil, epitete, comparatii, metafore (rusinea-i o rugina un vierme, fata alba, viata lunga, mormantul curat si alb ca mine) confera versurilor citate mai sus un puternic continut emotional. Fragmentele comentate pana acum, dar in special capitolul al VII-lea, sunt dominate de cele doua sentimente cardinale: onoarea si dezonoarea, in jurul carora se tes metaforele si alegoriile. Punerea discreta in antiteza a celor doua sentimente amplifica expresivitatea poetica.El recurge la cuvintele pata, rusine, rugina pe-o arma de viteaz, vierme pentru a sugera dezonoarea, si, in opozitie cu ele, cuvintele albeata din obraz, fata alba, trai fara mustrare si fara prihanire, mormantul curat si alb) sugereaza onoarea si cinstea.Viteazul respinge deci mila si darurile dusmanului, cerandu-i doar: Ghirai, ma lasa, lasa in ora mortii grele / Sa mai sarut o data pamantul tarii mele! Uimit, Hanul desface cu propria-i mana cumplitul lant, unealta de robie sub care leul zace, zicandu-i grabnic: Tata ia calul meu si du-te. Si poemul se incheie magistral cu episodul reintoarcerii lui Dan, grav ranit, pe pamantul patriei, in aerul Moldovei, de care-i fusese dor in ceasul din urma al vietii, unde se umpla pieptu-i rece, inima lui creste, ochii-i plini de jale privesc prin lacrimi podoaba tarii sale. Si-n locul acela, de dincolo de Nistru, Sarmanu-ngenuncheaza pe iarba ce straluce, / Isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruce / Si pentru totdeauna saruta ca pe-o moaste / Pamantul ce tresare si care-l recunoaste / Apoi el se intoarce la hanul, intra-n cort, / Suspina, sovaieste si, palid, cade mort!Intregul pasaj respira un aer de maretie, caracteristic tragediilor antice. Este impresionant faptul ca eroul adauga inca o virtute in paleta inaltelor sale insusiri morale: credincios cuvantului dat lui Ghirai, el se intoarce la han si acolo palid sovaieste, apoi cade mort; Remarcabila este si imaginea vizuala creata de poet: Dan, ingenucheat pe iarba ce straluce, isi pleaca frunta alba si saruta pamantul tarii ce tresare si care-l recunoaste. Personificarea pamantului este, de asemenea, superba.Daca in conturarea personajului principal, Dan, am putut urmari varietatea procedeelor de caracterizare folosite de autor, concomitent cu reliefarea unor procedee artistice, in portretizarea lui Ursan, vom schita doar cateva aspecte.V. Alecsandri prezinta pe Ursan (in mod direct) ca fiind prie-tenul si tovarasul de lupta al lui Dan: El este infatisat numai din linii colturoase si din umbre: Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan, / Ursan, pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat, / Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat, / E scurt la grai, naprasnic, la chip intunecos, / El e de peste Milcov pribeag misterios.Si el intra-n dusmani ca vieru-n stuhu tare pe vremea marelui Stefan, iar acum ingrijeste de sirepe herghelii (ca Simion, comisul, din Fratii Jderi) si sta de paza in mijlocul campiei, adica la hotarele tarii. Prin ocupatia lui pasnica, prin faptul ca are avere si o fata, Fulga, viteaza, este sugerata discret dragostea de pace a poporului roman. El e de peste Milcov, un fel de Hercule misterios, fapt ce ne duce cu gandul la ideea de unitate a romanilor de pretutindeni. Viteaz, hotarat, imprevizibil, priveste grozavu-i buzdugan cu mult drag si-l insoteste pe Dan in lupta cu tatarii, unde face adevarate minuni de vitejie, pana la sosirea ostasilor din Orhei (cand este ranit si salvat de fiica sa, Fulga).Se impune o scurta observatie si cu privire la personajul Ghirai, simbol al dusmanului, al invadatorului (cum era si Baiazid, din Scrisoarea III); dar personajul lui V. Alecsandri, desi are aceeasi cruzime si pofta de jaf, desi doreste sa-l ucida, din razbunare, pe viteazul Dan, se pleaca in fata demnitatii acestuia, ingaduindu-i sa-si ia ramas bun de la pamantul tarii. Sentimentul lui este de respect filial: Tata, ia calul meu si du-te!Vorbele de lauda pe care le rosteste Ghirai in final, ca si sentimentul cu care le insoteste, cel de durere, pun mai bine in evidenta deosebitele insusiri ale eroului principal, Dan.Sub raportul versificatiei, observam ca V. Alecsandri cultiva versul lung, de 1314 silabe, ritmul este iambic, iar rima imperecheata: (straluce cruce; moaste recunoaste; tineretii batranetii).Poemul Dan, capitan de plai impleteste istoria cu folclorul, realitatea cu fantasticul, iar deasupra tuturor sentimentelor domina dragostea de tara a celor doi eroi: Dan si Ursan. (S.B.)