Dumbrava Rosie, de V. Alecsandri

label Dictionare autorenew 2025-09-29, 16:53
Considerate fragmente de epopee nationala, cu eroi nationali, Legedele lui Vasile Alecsandri sunt comparate de G. Calinescu cu legendele lui Victor Hugo. Poem eroic de factura romantica, cu elemente de legenda, V. Alecsandri il defieneste poem istoric 1497 si-l dedica amicului sau C. Negri. Inspirat din literatura populara, versuri din cunoscutul cantec sunt incluse si in poem: Stefan, Stefan, domn cel mare, / Seaman pe lume nu are / Decat numai mandrul soare!; din cronica lui Grigore Ureche; din O sama de cuvinte de I. Neculce, unde, de fapt, se si explica sensurile legendare: Stefan-Voda cel Bun si cu fiul sau Bogdan-Voda de multe ori au avut razboaie cu lesii. Si multe robii au facut in Tara Leseasca, cat au pus pe lesi in plug de au arat cu dansii, de au samanat ghinda, de au facut dumbrava pentru pomenire, ca sa nu mai ocoliseasca de Moldova. Dumbrava Rosie la Botoseni si Dumbrava Rosie la Cotnari si Dumbrava Rosie mai gios de Roman. Evocand in dulci icoane a istoriei minune, / Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sombru si regal; dupa aprecierea lui Mihai Eminescu, in Epigonii, Vasile Alecsandri realizeaza prin Dumbrava Rosie o interesanta antiteza intre Stefan cel Mare si regele polon, Ion Albert, intre armatele polona si romana. Poemul, conceput in opt parti cu titluri semnificative si cu evocari care pun fata in fata doua motivatii distincte una de cucerire si alta de aparare aduce in fata cititorului figura marelui Stefan, cu solemnitatea, grandoarea si respectul cuvenit. Toate partile poemului pun in valoare mentalitati, atitudini, actiuni, conceptii, personajul principal fiind caracterizat prin multiple moda-litati (autocaracterizare) mai ales in capitolele Stefan cel Mare, Asaltul, Lupta, Aratul, sau de catre celelalte personaje. In partea I: Visul lui Albert: Voi merge la Moldova, la Stefan drept voi merge / Si luciul de pe frunte-i cu spada mea voi sterge pentru ca un domn viteaz ca Stefan aduna de ani multi, gloria ce este demna de-a lumei suverani. In Tara in picioare partea a II-a Stefan este caracterizat de catre aparatorii tarii, care cu mic cu mare, batrani si tineri se strang la chemarea lui. In partea a III-a, Tabara leseasca, domina voia buna: betii si danturi si chiote voioase... In partea a IV-a, Tabara romana, intr-o atmosfera de mister si tacere, intr-o tanara padure de ulmi si de stejari palcurile de osteni discuta si asculta despre vitejiile strabune. Atmosfera este dominata de cantecul popular dedicat lui Stefan cel Mare care pune pieptul la hotare, ca un zid de aparare si: Bate lesi din fuga mare, / Bate turci pe zmei catare / Si-i scuteste de-ngropare! // Lumea-intreaga sta-n mirare! / Tara-i mica, tara-i tare / Si vrajmasul spor nu are! Intr-un gand rostesc cuvinte de lauda, omagiind personalitatea domnitorului: Traiasca Stefan-Voda!... Multi dusmai vin la noi, / Dar cat vin de napraznici, putin fug inapoi. Partea a V-a, denumita semnificativ Stefan cel Mare, contine cele mai multe elemente privind caracterizarea personajului. Domina tonul solemn, imagini vizuale si auditive, o anumita gra-vitate, predominand hiperbola si metafora. Astfel, se proiecteaza, mai intai de catre scriitor, intr-o coliba de ramuri de stejar o umbra mare de om plecat sub ganduri care sta pe genunchi si se-nchina in fata c-un altar. Aparitia voievodului este fantastica: Coliba se deschide, umbra se scoala, creste si maiestoasa se arata oastei, care, cuprinsa de un fior de admiratie, rosteste intr-un glas: E Stefan! Stefan! / Dar! Stefan e cel Mare! Se realizeaza un splendid portret fizic: Iata-l carunt, dar inca barbat intre barbati, comparat cu muntele Ceahlaul prin muntii din Carpati! folosirea interjectiei iata, ca si a comparatiei superlativului, confera imaginii solemnitate, o aureola legendara. Tripla maiestate simbolizata de Stefan prin implinirea datoriei mandria domniei si faima-nvingatoare, au facut ca timpul sa-i puna coroana de-argint, tara, de aur iar gloria mareata sa-i puna cununi de laur. Tineretea spirituala, tineretea datoriei invinge timpul Caci dragostea mosiei, ca sfanta primavara, / In sanu-i infloreste si il intiereste / Pentru salvarea tarii, cand tara patimeste. Erou plin de lumina, menit in lume de providenta sa-si sape numele pe seculul ce-l vede si pe seculii viitori, asemenea unui soare care sparge norii desi, fiinta gigantica divina: El e de-acei la carii istoria se-nchina si lasa urme adanci care nu se vor sterge in veci, pentru ca: Maret, in a sa umbra un timp intreg dispare, / Caci Dumnezeu pe frunte-i au scris: / Tu vei fi mare! Rememorand principalele momente ale istoriei Moldovei purtand coroana intreaga si buzduganul teafar, cu toate ca a avut dusmani multi: Trufasi cu toti, salbatici, lacomi, vicleni si orbi, care stau imprejurul tarii ca un card de corbi, gata s-o sfasie, discursul rostit de Stefan capata valoare emblematica. Convingator, voievodul rosteste: ...dar n-au vrut Dumnezeu, / N-au vrut Moldova, tara viteaza, n-am vrut eu!... Acuzandu-l pe Albert care, desi vecin si domn crestin, si-a facut un vis mare de invingator, fara sa gandeasca sarmanul ca nu are o inima asa de larga: Sa poata-n ea cuprinde a patriei romana! / Nici au ajuns Moldova de rasul miseliei / Ca s-o rapeasca-n gheare-i un vultur da Lehiei! Stefan rosteste cuvinte memorabile, cu valoare de sentinta, care se constituie ca un juramant de viata si de moarte: Cat va fi-n cer o cruce, s-un Stefan pe pamant, / Nime nu va deschide Moldovei un mormant! / Cat vor calca dusmanii in tara de romani, / Ei robi vor fi in tara, dar vecinic nu stapani! / Decat Moldova-n lanturi, mai bine stearsa fie! / Decat o viata moarta, mai bine-o moarte vie! Jurand credinta lui Stefan, ostenii striga: Moarte in convingerea ocrotirii divine, intr-o lupta de aparare. Partea a VI-a, Asaltul se constituie ca un splendid tablou, in care Albert, mandru rege, in mijloc pe-o inaltime, / Priveste cu-n-gamfare frumoasa lui ostime stralucitoare, iar Stefan sta pe-o culme cu-o ceata ce nu-l lasa, toti viteji iscusiti. Stefan ridica steagul, dand semn l-a lui armata: Vueste aprig campul si armele rasuna, pasind inainte sub viscolul de foc. Partea a VII-a, Lupta, evoca faptele de vitejie sub strategia si bratul lui Stefan, intr-o lupta crancena, in care Romanii, dusi de Stefan, in lagar se izbesc! fara a le rezista ceva sau cineva in cale. Finalul luptei este relevant pentru vitejia lui Stefan: Fug lesii, fug cruciatii si fuge insusi craiul!/ Ii duce domnul Stefan cum vantul duce paiul; / Iar tabara leseasca un lung pustiu ramane / Sub apriga furtuna a cetelor romane!// Cand sufla vantul toamnei prin codri vestejiti,/ Copacii plini de frunze sunt astfel zguduiti,/ Si crengile cazute, si frunzele uscate / Pe camp in departare sunt astfel semanate. In ultima parte, a VIII-a, intitulata semnificativ Aratul, poetul opune in antiteza armata glorioasa, frumoasa, privita acum printre lacrimi, ca o armata franta, risipita: Ieri floarea vitejiei, azi, vai! prada rusinei, cu armata romana, modesta, dar invingatoare. Finalul, explicand legenda, aduce din nou cuvinte sententioase: Tu-mi pregatisesi jugul, eu nu te-am pus in jug rostirea devenind concluzie la o istorie a unei domnii zbuciumate dar darze, memorabila prin figura lui Stefan cel Mare: Asa scrie romanul a sale fapte mari, / Cu feru-n brazda neagra!... Romanul astazi are / Pamantul sau drept carte si pluguri carturari. / Aici pe unde astazi e numai camp, otrava, / Umbri-se-vor urmasii sub Rosia Dumbrava! Proiectat romantic, fantastic, poemul personalitatii lui Stefan cel Mare a servit ca izvor de inspiratie pentru B. St. Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu in nemuritoarea sa Doina: Stefane Maria Ta, / Tu la Putna nu mai sta, / Las Archimandritului / Toata grija schitului, / Lasa grija sfintilor / In sama parintilor, / Clopotele sa le traga / Ziua-ntreaga, noapte-ntreaga, / Doar s-a-n-dura Dumnezeu, / Ca sa-ti mantui neamul tau! Stefan cel Mare, devenit Sfant, este un simbol national si pentru marele istoric Nicolae Iorga care se intreaba in finalul lucrarii sale Istoria lui Stefan cel Mare: Vor sti poetii, scriitorii de astazi sa dea glas iubirii nemarginite cu care, de patru veacuri, miile de mii ale poporului au inconjurat, si mai departe decat hotarele Moldovei, chipul de viteaz bun, cuminte si sfant a celui mai mare om ce s-a ridicat dintre romani? Se vor infrati ei inaintea acestui altar, macar pentru clipa in care se inalta liturghia recunostintei de marile multimi care nu pot nici sa vorbeasca, nici sa cante? Nu prin silinti razlete, ci prin buna intelegere la lucrul harnic se intemeiaza invatatura, cultura unui popor, care e vitejia de astazi, si la aceasta munca locul carturarilor e in frunte, ca sa indemne si sa indrepte. (C.B.)