GOE

label Dictionare autorenew 2025-09-29, 16:53
D-l Goe... de Ion Luca CaragialeGoe este personajul principal din schita D-l Goe de Ion Luca Caragiale. Atentia cititorului este atrasa si de punctele de suspensie din titlu, care lasa sa se inteleaga atitudinea ironica a scriitorului. De altfel, lectura D-l Goe... incepe si se incheie sub semnul ironiei autorului. Iata inceputul: Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta, mammare, mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai.Se releva astfel, de la inceput, ca personajul este un tip reprezentativ, un simbol al copiilor gresit educati.Eroul se contureaza prin relatarea unor intamplari din timpul calatoriei la Bucuresti a lui Goe impreuna cu familia: mammare, mamitica si tanti Mita.Schita, de mica intindere, redusa la cateva fapte si cu putine personaje, se consuma repede, intr-un ritm viu, in cateva secvente care dezvaluie trasaturile personajului: asteptarea trenului pe pe-ronul din urbea X; comportamentul lui Goe fata de familie in acest moment; plecarea trenului si poznele facute de copil: Goe nu vrea sa stea in compartiment ci pe coridor; scoate capul pe fereastra si isi pierde palaria in care se afla biletul de calatorie, desi fusese avertizat; se loveste la nas de clanta usii, nu poate deschide usa compartimentului unde nu intra decat o persoana, trage semnalul de alarma si trenul se opreste cu o zguduitura puternica.Comportarea lui Goe demonstreaza o educatie necorespunzatoare: vorbeste urat si-si jigneste familia, este plin de ifose: Vezi ca sunteti proaste amandoua; le corecteaza vorbirea: mariner. Tonul lui impulsiv, instabilitatea si nerabdarea, rezultat al rasfatului, sunt vizibile: mammare, de ce nu vine?... Eu vreau sa vie! (trenul). Zbiara, tipa, urla si bate din picioare cand ii zboara palaria: Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batand din picioare. Mi-a zburat palaria! sa opreasca!!!Gesturile, expresia fetei, atitudinea fata de cei mari sunt ires-ponsabile: se adreseaza nepoliticos unui tanar care il atentioneaza sa nu scoata capul pe fereastra: Ce treaba ai tu, uratule?, se stramba la uratul.Toate faptele lui Goe sunt rasplatite cu laude si sarutari de mammare, mamitica si tanti Mita (caracterizarea de catre alte personaje): E lucru mare, cat e de destept! zice mammare; E ceva de speriat, parol! adaoga tanti Mita; Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta! zice mammare si iar saruta pe nepotel si iar ii potriveste palaria de mariner (dupa ce Goe le facuse proaste!).Toate il scuipa sa nu-l deoache, il admira si-l saruta dulce, incurajand astfel odrasla obraznica si lenesa la alte pozne.Autorul face si o sumara descriere a infatisarii lui Goe: Tanarul Goe poarta un frumos costum de mariner, palarie de paie, cu inscriptia pe pamblica Le Formidable, si sub pamblica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca asa tin barbatii biletul.Aspectele comice de pe parcursul actiunii sustin desfasurarea faptelor: Goe se rezeama in nas de clanta usii, sau: te doare la inima?Finalul rotunjeste schita, prin aceeasi ironie subtila a scriitorului: dupa ce Goe a tras semnalul de alarma, toti pasagerii sar inspaimantati la ferestre, la usi, pe scari... Cine poate ghici in ce vagon era rupta ata plumbuita si rasturnata manivela? Ciudat! tocmai in vagonul de unde zburase mai adineaori palaria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mammare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate. Nu se poate sti cine a tras manivela.Limbajul este un alt mijloc important de caracterizare a personajelor, excelent ilustrat de Caragiale. Scriitorul a notat in limba personajelor sale mai ales felul de a vorbi al anumitor categorii sociale in ultimele decenii ale veacului trecut. Din vorbirea perso-najelor rezulta atitudinea scriitorului fata de ele, fata de inteligenta, nivelul lor de cultura, categoria sociala carora le apartin.Limba pe care o pune Caragiale in gura personajelor sale este deci un mijloc al datarii, al localizarii, al tipizarii, ca atare un mijloc al criticii (T. Vianu).Aspectele stilului vorbit sunt numeroase aratand gradul de cultura al personajelor: ce faci, soro? esti nebuna?; ad sa-l pupe mammare; apoi de!; tato, maica, aide; expresii: zice cu pica, se dau in vorba.Cuvinte cu forma neliterara reliefeaza contrastul dintre aparenta si realitatea personajelor: ciucalata, pamblica, parol, procopsit; frantuzisme: tanti, bulivar; neologisme: captiv, compartiment, moda, impacient, ne importa (ne intereseaza) prin care distingem vorbirea personajelor.Diminutivele sustin calificativul de rasfatat al scolarului: puisorul, nepotel, mititelul s.a.Eroii vorbesc o limba munteneasca, vizibila in variante fone-tice: sa vie, sa vaza, sa raza, sa ramaie.Regasim si aici expresii tipice intalnite in opera lui Caragiale: e lucru mare!; ce simtitor e!Folosind o varietate de procedee de caracterizare a personajului fapte, gesturi, aprecierile altor personaje, atitudinea scriito-rului, limbajul Caragiale a realizat prin Goe (ca si prin Ionel din schita Vizita) un personaj tip al copilului gresit educat. Modalitatile de expunere contribuie la caracterizarea personajului principal: dialogul, descrierea, naratiunea mai redusa. (M.P.)