PE 16 MARTIE 1792, un fastuos bal mascat era programat in saloanele operei regale din Stockholm. Edificiul operei, care se afla si astazi in centrul capitalei suedeze, fata in fata cu palatul regal, fusese construit dupa planurile arhitectului suedez Carl Frederick Adelcranz si inaugurat cu zece ani inainte, dupa vointa regelui Gustav III.

Aceasta nu era insa singurul teatru de opera pe care il construise Gustav III, pentru ca el amenajase de asemenea salile din castelele dela Gripsholm si Drottningholm, monumente artistice care ne-au parvenit intacte si care sunt astazi doua marturii inegalate ale tehnicii teatrale din secolul XVIII.

Gustav III, pasionat om de arta, visa sa creeze un stil al operei suedeze pe care o considera ca cel mai potrivit vector in vederea valorizarii maretiei istoriei nationale. El insusi scria piese de teatru, alegand ca eroi pe predecesorii sai, Gustav Vasa, liberatorul Suediei, si Gustav II Adolf marele rege conciliator. Era de altfel, rolul pe care Gustav III visa sa’l joace, un fel de Henric al IV-lea asa cum fusese prezentrat de Voltaire, si imaginea pe care dorea s’o lase in istorie.

Numai ca, in practica, aceasta cursa nestavilita spre maretie l-a facut sa provoace razboaie cu puternicii sai vecini, Rusia si Danemarca, dela care spera sa recupereze noi teritorii, precum Carelia si Viborg sau Norvegia. Ceea ce nu l-a impiedicat in cei 22 ani de domnie sa lege si sa dezlege aliante cu marile puteri europene, chiar si cu cele carora, mai devreme sau mai tarziu urma sa le declare razboi.

Toate aceste activitati politice, ca si autoritarismul cu care domnea peste nobilimea suedeza, ii lasau totusi timpul necesar ca sa se ocupe indeaproape de arte, sa scrie, sa deseneze planurile diferitelor edificii pe care dorea sa le construiasca, ba chiar si sa voiajeze prin toata Europa, in cautarea monumentelor si a operelor de arta din antichitate. Astfel, in 1783, un voiaj presupus cultural in Italia i-a permis nu numai sa viziteze monumentele artistice ale antichitatii si ale renasterii, ba chiar si sa consolideze legaturile polirtice la curtile italiene si franceze. Cu ocazia vizitei la Versailles, el a reusit, de altfel, sa’l convinga pe regele Ludovic al XVI-lea de rolul politic si militar pe care Suedia il putea joca in Europa de Nord si astfel sa obtina o subventie de 1,2 milioane de livre, timp de cinci ani.

Admiratia lui Gustav III pentru cultura si moda franceza s’a tradus, intre altele, prin crearea “stilului gustavian”, in fond o varianta a genului francez care domnea la curtea lui Ludovic al XVI-lea, si care se

regaseste in decoratia si mobilierul castelelor amenajate atunci, care mai pot fi vazute in Suedia pana astazi, aproape neschimbate. E drept ca faptul de a se gasi oarecum in afara marilor fluxuri de invazie ale istoriei si absenta unor revolutii distrugatoare, ca cea din Franta, a protejat, pana la un punct, monumentele nationale in aceasta tara.

Toata aceasta activitate febrila desfasurata de rege presupunea existenta unor fonduri uriase si, in ultima instanta, secatuia trezoreria statului, creand conflicte permanente cu Parlamentul (Riksdag), care trebuia sa voteze noi si noi impozite. Asa se face ca, in anumite ocazii, s’a format in parlament o alianta obiectiva intre reprezentantii nobilimii si ai taranimii, cele doua clase principale ale societatii suedeze din acea vreme, menite sa boicoteze propunerile regale. Mai mult! In 1792, nobilimea nemultumita incepuse sa prepare o conspiratie impotriva regelui cu intentia de a-l lua ca ostatec in vederea unei posibile abdicari sau poate chiar sa’l si asasineze.



Totusi, pe 16 martie 1792, cand regele, care se gasea intr’un cabinet de toaleta al operei unde coaforul regal il pregatea pentru intrarea in sala balului mascat, remarca un bilet, ce se gasea pe o coafeza, cu mentiunea: “Majestatii sale, secreta si importanta”, nu’i dadu nici o atentie. Mai apoi, cand i se paru ca recunoaste scrisul de pe bilet, regele a deschis misiva si a citit: “Sire, dati atentie sfaturilor unei persoane care nu se afla in slujba Dvs., care nu cauta vreo favoare, care nu are pretentia de a va scuza crimele si care totusi doreste sa indeparteze pericolul care va ameninta. Fiti asigurat ca un complot a fost conceput pentru a va asasina.

Cei care au intrat sunt furiosi pentu ca balul de saptamana trecuta a fost anulat. Ei au decis sa’si execute planurile astazi. Ramaneti acasa si evitati sa mergeti la baluri in restul iernii. In felul acesta fanatismul crimei se va disipa de la sine.” Urmau indicatii privind identitatea autorului misivei, care afirma ca’l avertizeaza doar pentru ca ura gandul unui asasinat.

Baronul Bjelke, care facea si el parte din conspiratie si caruia regele ii arata misiva, cu o prezenta de spirit si o cunostinta a caracterului regal fara egal, ii explica regelui ca autorul mesajului incerca sa’l intimideze si sa’l indeparteze dela orisice amuzament public.

“Sa ma intimideze! Care om s’ar putea mandri cu astfel de idee? Nu dau nici o atentie acestor prostii. Daca as asculta toate avertismentele pe care le primesc, nu m’as bucura de niciun moment de liniste si m’as teme in permanenta de a fi asasinat.” Ca de obicei, mandru si orgolios, regele a decis sa asiste la balul mascat. “Daca insolentul autor are pretentia de a’si bate joc de mine, va spune ca regelui i-a fost frica!”

Dupa o lunga asteptare, trompetele anunta, in fine, intrarea Majestatii sale in sala de bal. Vesel si, in aparenta, fara sa fie ingrijorat, regele apare, sprijinindu-se de bratul contelui de Essen, caruia ii spune: “Am avut dreptate sa nu dau atentie biletului primit. Daca ar fi existat vreun complot impotriva vietii mele, el ar fi fost pus in aplicare inainte de a fi sosit aici.” Contele raspunse cu o reverenta, adaugand: “Fie opinia Majestatii Voastre adevarata!”

Totusi, regele remarca diferite priviri dusmanoase printre cei care’l inconjoara si, insotit de ambasadorul Prusiei, decide sa se retraga.

In acel moment isi dadu seama ca era inconjurat de diferite persoane mascate care’i impiedicau trecerea. Impins de multime, regele se sprijini de draperia care dadea inspre culise, drept in locul unde’l astepta Ankarstroem, nobilul desemnat sa’l asasineze. Acesta, hotarat sa puna in aplicare funesta decizie, atinse cu mana stanga umarul regelui, in timp ce in mana dreapta strangea pistolul pregatit. Regele, uimit si curios sa’l vada pe cel care indraznea sa’l atinga, se intoarse in asa fel incat Ankarstroem putu sa se asigure ca nu se insela asupra victimei alese. Fara cea mai mica ezitare, el descarca arma in salele regelui, in timp ce conjuratii incercau sa creeze o diversiune, strigand: “Foc, foc!”, pentru a’i da timpul necesar ca sa dispara. In realitate, desi grav ranit, regele, cu o prezenta de spirit si o vointa uimitoare, reuseste sa ia conducerea operatiilor si ordona ca portile orasului sa fie inchise.

“Am dat ordin, Domnilor, ca portile orasului sa fie inchise timp de trei zile. Numai dupa aceea veti putea trimite mesaje la curtile respective; aceasta intarziere va fi cu atat mai avantajoasa cu cat atunci se va sti cu certitudine daca am sanse de a supravietui”, spuse regele.

La cererea Majestatii sale, toate persoanele prezente in sala fura obligate sa’si inlature mastile, sa se lase controlate daca nu aveau o arma si sa’si decline identitatea si functia. Printr’o curioasa coincidenta, ultimul dintre nobilii prezenti care a fost controlat fu Ankerstroem.

Insa cu toate eforturile facute de doctori, rana regelui se dovedi mortala si dupa numai cateva zile acesta inchise ochii pentru vesnicie.

Acest eveniment, prin aspectul lui melodramatic, ca si prin personalitatea exceptionala a celui pe care’l elimina de pe scena politica europeana, a marcat imaginatia unei epoci si a ramas intiparit in subconstientul colectiv pana astazi. In secolul XIX, nenumarati artisti au preluat tema asasinarii teatrale a regelui Suediei pentru a ilustra diferite evenimente din actualitate, de cele mai multe ori politice.