MAXENTIU

label Dictionare autorenew 2025-09-29, 16:53
Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-BengescuPersonajul se inscrie preferintei scriitoarei pentru studiul starilor maladive, fizice si psihice ale omului: tuberculoza printului Maxentiu, in Concert din muzica de Bach, miocardita in Drumul ascuns, nevropatia in Fecioarele despletite (unde este prezent si Maxentiu, ca logodnic al Elenei Draganescu).Bolnav de turberculoza intr-o forma grava, casatorit cu Ada Razu, fainareasa, din snobismul si dorinta de parvenire a acesteia, Maxentiu este un caz asupra caruia autoarea insista, dezvaluind relatia dintre latura fizica si latura morala a persona-litatii.Daca Rebreanu a creat stilul zguduitor, Hortenia Papadat-Bengescu ne ofera pe acela scormonitor, variatiuni pe tema aceleiasi senzatii; scormonire in adancime (Tudor Vianu).El insusi rod al unei ereditati subrede (fiu al unei cantarete de varieteu, Zaza, si al unui batran aristocrat decavat), personajul e urmarit in declinul sau biologic progresiv si reflexele din constiinta sa. Maxentiu este floarea de sera a unei rase istovite (E. Lovinescu).Hortensia Papadat-Bengescu introduce tehnica punctelor de vedere in construirea personajelor ilustrata de A. Gide, V. Woolf, W. Faulkner sau Camil Petrescu in Patul lui Procust. Personajele se definesc nu atat prin caracterizarea directa a autoarei (desi au initial cate o mica eticheta buna Lina, frumoasa Lina, Nory feminista, Lica Trubadurul), cat mai ales prin comentariile altor personaje reflectari, tehnica fiind mascata de aerul de barfa de salon al relatarilor (G. Calnescu). Tehnica portretistica a autoarei este moderna un personaj prezentat cu multiple si variate imagini ale mai multor personaje, ale personajului insusi, conturat de catre autoare sub forma unui rezumat concis. Constantin Ciopraga considera ca toata noutatea romancierei tine de arta de a elabora portrete in trepte, prin tuse succesive, de la diverse niveluri, din perspective schimbate. Complexitatea personajelor se realizeaza astfel in timp.Maxentiu, de pilda, vazut de Lica, este un biet coconas galben ca de ceara, cu gene rosii si cu ochii patati. Purta o barbita blonda ascutita, cu fire vestede, un barbat lingav. Ada, in sinea ei: S-a ramolit de tot! gandi. Ce sunt ochii aia galbeni? Starpitura de vita mare. Nobil am vrut, nobil am.Personajele se contempla, se autoobserva, cerceteaza pe ceilalti si sunt si ei, la randul lor, sub lupa observatiei. La Maxentiu, autoarea urmareste evolutia bolii si reflectarea ei si a intamplarilor din jurul sau, in constiinta acestuia. Maxentiu este un introspectiv (procedeu modern realism psihologic). El are placerea de a-si contempla propria suferinta si descompunere datorita bolii: Pentru el interiorul era accesibil. Nu-l vedea asa cum vede chirurgul un trup deschis, il vedea cu un fel de facultate tactila ca si cum pe fiecare parte a trupului sensibilitatea ii dezvolta mii de ochi intorsi inauntru. Chiar si in somn urmarea ceea ce se petrece acolo ca o veghe vazand prin intuneric.Scriitoarea insista asupra egoismului de bolnav, dezvaluie relatia straina, rece pana la dusmanie fata de Ada, sotia lui (mai ales de cand intuieste relatia intima cu Lica, ostentativ de sanatos). Gasise doua sisteme pe care le specula: boala lui si pe Lica (...). Rautatile erau picaturi ce-i puneau sangele in miscare, ce-i umpleau cavernele reci.In capitolul in care Ada prezinta sotului ei pe domnul Lica Petrescu, numit si Lica Trubadurul, pe care il angajeaza sa se ocupe de caii de rasa ai printului, sunt puse in lumina tehnici traditionale si modere: comentariul autoarei, monologul lui Maxentiu, minutia descrierii bolii acestuia monologul interior, reactia lui Maxentiu la aparitia Adei Lica, dedublarea lui Maxentiu (gandurile sale revoltatoare si vocea blanda, retinuta in dialogul cu Ada). Dupa cum observa Tudor Vianu, viata obscura a constiintei joaca si in romanele lui Rebreanu un rol de seama, dar ea este acceptata ca atare, descrisa, dar nu luminata, in timp ce la doamna Papadat- Bengescu ea este supusa scalpelului incisiv si lentilelor maritoare ale analizei pana este transformata in luminoasa constiinta (...) ea vrea sa faca sensibil ceea ce scapa vederii. Asadar, psihologie dintr-un unghi de vedere rational, logic.Maxentiu isi urmareste boala minutios, cu o placere cinica in planul constiintei sale, dezvaluind sesibilitati reale, vulnerabile.Totul e inregistrat amanuntit, sobru, meditativ si impresionant. Asa cum isi periclita altadata viata prin efortul de a nu tusi, asa cum se complacea in tuse pana la inec, nu se ajuta cu nimic, i se parea ca face bine sa zdruncine bietii muschi, sa traga de bietele fibre, sa-si zdrobeasca plamanii putrezi ca sa duca la maximum acea convulsie. Credea ca va curata astfel locul unde stau zgarieturile si spatele, dar avea nadejdea ca tusea va reincepe pentru ca prin dovada ei sa i se manifeste iarasi o viata, care, in pauze, parea ca-l lasa vid, prea uscat.Personajele Hortensiei Papadat-Bengescu se prezinta cu o imagine dubla: exterioara (masca) pentru salvarea aparentelor si respectarea convenientelor, din snobism, si lumea interioara stratificata. Maxentiu este obligat sa joace comedia tragica a vietii de toate zilele, cu un program de osteneli marunte si inutile care il epuizeaza si-i amplifica suferinta: plimbatul cu trasura impreuna cu Ada, seratele, prietenii, in timp ce el simtea ca sarmanul sau corp se va desface din toate niturile, un manechin imbracat in tinuta de sportsman. Maxetiu, bolnav, se sileste sa urmeze mecanica mondenitatii (G. Calinescu).Urmarit in evidenta sa degradare fiziologica, Maxentiu manifesta comportamentul unui degenerat: Ceea ce-i placea mult era naduseala. Ascundea momentul transpiratiei inadins ca sa ramana in izul ei, numai cand incepea tremurul cerea speriat sa fie primenit, dar nu lasa sa-i ia camasa de tot. O mai tinea pe pat, asa, uda (...). Isi iubea mizeria, asa cum altii isi iubesc vitiul, cu voluptate si rusine. Coborand tot mai adanc in zonele interioare ale fiintei umane, aprofundand o reactie sufleteasca, un gest, amanuntul psihologic, scriitoarea aminteste de tehnica analizelor lui Marcel Proust (T. Vianu).Maxentiu depaseste insa si faza egoismului si rautatilor, rea-lizand cu luciditate sfarsitul. Nu mai ura pe nimeni, nu se mai iubea pe sine, devenise bland si umil. Acum, doctorul, infirmiera, servitorii, Ada, toti erau dovezi ale mizeriei marturisite. Nici el nu mai avea nici o intoarcere spre interior. Nimic acum din misterele subtile, din tragediile subterane nu-l mai interesa. Cu toata atentia isi examina ligheanul, batista si sta in patul imaculat cu un fel de voluptate a nesimtirii. Dupa atata constrangere era o orgie de tuse, de expectorari, de toate mizeriile concrete ale boalei. El va sfarsi in sanatoriu.In roman mai apar si alte personaje grotesti si patologice, o intreaga estetica a uratului, ilustrand tare biologice si sociale (gemenii Mika-Le, Rim, Sia amortita si ursuza, tembela) ecou al naturalismului in literatura analitica.Printul Maxentiu este un personaj remarcabil in literatura romana, in care sensibilitatea se asociaza cu intelectualitatea. (M.P.)