NAE CATAVENCU

label Dictionare autorenew 2025-09-29, 16:53
O scrisoare pierduta de I. L. CaragialeSi el un mare actor al comediei politice in jurul anului 1870, facand parte dintre notabilitatile provinciei oameni ai vremii si ai locului lor... Catavencu este o canalie (T. Vianu).Avocat, director-proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor, prezident-fondator al societatii enciclopedice cooperative Aurora economica romana dupa prezentarea de catre scriitor, in tabela de persoane, Catavencu face tandem cu Ionescu, institutor, colaborator la acelasi ziar si membru al acestei societati si cu Popescu, institutor, asemenea (a se observa ambiguitatea), prin aceasta Caragiale realizand de fapt o impartire egala, oarecum, a celor care se lupta deschis, o simetrie trei la trei Trahanache cu Branzovescu si Farfuridi si Catavencu cu ai lui. Numele, ales la fel de potrivit ca si la celelalte personaje, semnifica delirul, demagogia, vivacitatea, frenetismul si, nu in ultimul rand, rautatea si insistenta.Arivist, abil, farseur se ascunde in spatele sintagmei pe care o considera a lui Machiavelli Scopul scuza mijloacele, si actioneaza intr-o lume, in care toti se bat pentru a parveni. Convins ca se cuvine sa fie ales, se exprima de la tribuna: Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel dintai... intre fruntasii politici...Comicul reiese aici din contradictia intre ceea ce era de fapt si ceea ce se crede ca este un comic de caracter si de situatii. Scapa din mana posibilitatea santajului, prin scrisoare, deci si sansa de a fi ales (Dandanache, mai mare canalie decat el, se impune), trece insa repede in tabara celor puternici, convins fiind ca protectia vine tot de la venerabilul si impartialul prezident Zaharia Trahanache si alesii sai. Renunta repede la micile pasiuni si, in ultima scena a comediei, conduce ceremonia alegerii candidatului de la centru. Fata de Tipatescu (incet) se pronunta viclean: Sa ma ierti si sa ma iubesti! (expansiv) pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani!... mai mult, sau mai putin onesti (Tipatescu rade). In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru! (Urale, ciocniri). Pentru ca apoi, cum il caracterizeaza autorul foarte ametit, impleticindu-se-n limba, dar tot ingrasandu-si silabele sinteza a trasaturilor de caracter (falsa personalitate comic de caracter), sa rosteasca acordul final, inaintea lui Pristanda: Fratilor! (Toti se-ntorc si-l asculta). Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru realizat! Ce eram acuma catva timp inainte de Crimeea: Am luptat si am progresat: ieri obscuritate, azi lumina! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri intristarea, azi veselia!... Iata avantajele progresului! Iata binefacerile unui sistem constitutional! Caragiale insistand asupra pacifismului final, dar nu numai, noteaza in legatura cu protagonistii politici: Toata lumea se saruta, gravitand in jurul lui Catavencu si a lui Dandanache, care se strang in brate, in mijloc.Au devenit celebre unele afirmatii ale lui Catavencu, constituindu-se in dimensiuni fundamentale de autocaracterizare, in ceea ce priveste comicul de limbaj prin: incalcarea regulilor gramaticale si ale logicii; contradictie in termeni; asociatii incompatibile; expresii tautologice; repetitii suparatoare; interferenta stilurilor (solemn cu familiar). Actul III este plin de asemenea ecouri, marcand confruntarile politice.In scena III-a, actul III, este analizat de opozitie discursul lui Farfuridi, discurs pe care Catavencu il respinge ca avand idei invechite, aprecieri ruginite, care te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii suversive... si care nu mai merge... Incercand sa-l lamureasca pe Popescu, aliatul sau, insistand ca nu trebuie sa dam exemplu rau surorilor noastre de ginta latina, Catavencu i-o taie scurt si cu un aer de protectie cum spune autorul, prin replica caracterizand si breasla dascalilor: Voi dascalii sunteti baieti buni, dar aveti un cusur mare: cum va vorbeste cineva de istorie s-a ispravit, are dreptate (cu putere) Ce istorie? Apoi, daca e vorba de istorie, apoi ce te-nvata istoria mai intai si-ntai, se intreaba Catavencu; si refuzand raspunsurile scurte, ale lui Ionescu si Popescu referitoare la Traian, explica prin celebrele cuvinte: Ce strabun! ce nostru! Vezi ca nu stiti! (cu tonul retoric) Or, mai intai si-ntai istoria ne invata anume ca un popor care nu merge inainte sta pe loc (publicul incepe sa-i ia aminte ca peroreaza si se grupeaza incet-incet imprejurul lui ca sa asculte), ba chiar da inapoi, ca legea progresului este asa, ca cu cat mergi mai iute, cu atat ajungi mai departe. (Grupul lui Catavencu aproba si admira, grupul lui Farfuridi si Branzovenescu, care s-au apropiat si asculta mai dintr-o parte da din umeri). La interventia lui Farfuridi referitoare la Europa, Catavencu continua intrerupandu-l latrator precizeaza autorul, marcand culmea comicului si asocierea cu numele perso-najului (s.n.) Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania... Progresul, stimabile, progresul! In zadar veniti cu gogorite, cu inventiuni antipatriotice, cu Europa, ca sa amagiti opinia publica...La afirmatia lui Branzovenescu: Fireste ca nu vrei sa stii... nu-ti vine la socoteala, Catavencu precizeaza scriitorul si mai latrator, continua: Sa-si vaza de treburile ei Europa. Noi ne amestecam in treburile ei? Nu... n-are prin urmare dreptul sa se amestece intr-ale noastre... D-ta esti avocat, esti confrate cu mine... Farfuridi respingand ideea de a se considera confratele lui Catavencu, si numai avocat, Catavencu ii aminteste despre princi-piul de drept, fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale..., conchizand printr-o eroare de termeni latinesti: oneste bibere asupra carora revine. Este vorba aici de stalcirea maximei latine: honeste vivere, neminem laedere, sum cuique tribuere in traducere: sa traiesti, cinstit, sa nu pagubesti pe nimeni, sa dai fiecaruia ce e al sau.Este surprinsa in aceasta scena motivatia scopului si parerea despre ceea ce este o campanie electorala. Astfel, cu luciditatea-i caracteristica, autorul noteaza: Catavencu (cu tonul intepator): Stimabile, nu stiu pentru ce d-ta ma prigonesti de la o vreme... Ceai cu mine? Suntem in fata alegatorilor, stimabile: or, nu incape pica; sa luptam: d-ta o sa-ti pui candidatura, o stim, eu ti-o declar ca mi-o pui pe a mea... lupta electorala! si stim ca lupta electorala este viata popoarelor... De ce te revolti contra adevarului? in contra dreptului?... Oneste bibere onorabile!... (Aprobari din partea grupului). Caracterizarea lui Farfuridi este transanta toate sunt considerate mofturi, in fata chiverniselii proprii si a confratilor lui Catavencu: pe de o parte opozitia la toarta, pe de alta parte tescherea la buzunar!... Urla targul, domnule... Nervos, ii arunca in fata: d-ta esti candidatul prefectului... Si prin urmatoarea replica pe care o rosteste razand se situeaza intr-o anumita categorie a politicienilor: Eu sunt candidatul grupului tanar, inteligent si independent... Onorabilul, venerabilul nostru prezident (il cauta cu ochii) unde e venerabilul prezident? nu-l vaz... va proclama, pe cat stiu, asta-seara pe candidatul comitetului dv. comitetul dv. ... Or, daca voi avea onoarea ca sa ma agreeze si comitetul dv... caci e al dv... Jocul politic, deschis, aluziv, Branzovenescu incercand sa-l potoleasca pe Farfuridi: Tache! Tache, fii cuminte il trage de maneca, fara succes, fiindca Farfuridi, pierzandu-si masura, se smuceste nemaidand voie replicii partenerului de dialog, aruncandu-i in fata injurii. Astfel (furios) rosteste: Ce voie! ce voie!... Vii cu moftangii, cu iconomii, cu sotietati, cu scamatorii, ca sa tragi lumea pe sfoara... cu dascalimea d-tale (miscare in grupul Catavencu), cu moftangiii d-tale...La rugamintea lui Popescu sa-si retraga cuvintele injurioase, Farfuridi continua (umfland cuvintele) Cu grupul inteligent... independent... impertinent! (Porneste spre fund cu grupul lor). Scena comica in esenta prin situatia creata toti din grupul lui Catavencu: A! a! se reped unii la altii (zgomot, invalmaseala si ghionteli) (s.n.). Insultele continuand: Va-nvatam noi, papugiilor! rosteste Farfuridi la iesirea din sala.Scena pune in evidenta comicul de caracter, de situatii de limbaj, absurdul, personajele autocaracterizandu-se, in primul rand Catavencu, prin propriile atitudini, gesturi, ganduri, rostiri, dar si de catre celelalte personaje individuale sau colective, adunarea, publicul toti cum spune scriitorul avand un rol la fel de important in tesatura intrigilor, relevand comicul in totalitatea lui, pana la absurd. Asa cum spune Ibraileanu: Trahanache, Catavencu, Cetateanul turmentat sunt personaje despre care vorbesti ca despre oricare altele, inscrise la starea civila. Si cand vrei sa faci comparatii lamuritoare, nu compari pe Catavencu cu d.X, ci pe d.X cu Catavencu, pentru ca dom Nae Catavencu si pentru d-ta, si pentru interlocutorul d-tale e un personaj mai viu si mai cunoscut decat d.X, cu toate ca d.X traieste in carne si oase si-l intalnesti pe strada si in berarii.Meritul de a fi creat oameni si de a le fi dat drumul in lume la noi il are numai Caragiale. Numai el spune Ibraileanu pe pamantul romanesc, pe langa sutele de milioane de oameni creati de Dumnezeu de-a lungul vremii, a mai creat cativa. Si aceasta este arta cea mare. In aceasta sta suprema forta a sa Creatia prin suflarea de viata, cum scrie la Biblie.Caragiale este considerat de critic cel mai mare istoric al epocii dintre 18701900, care a sintetizat in cateva personaje si in cateva evenimente caracteristice categoriile sociale, starile sufletesti si intamplarile produse de introducerea civilizatiei apusene la noi, el a istorisit, a criticat si a explicat intreaga viata a epocii de care s-a ocupat.Caragiale e cel mai mare scriitor obiectiv si unicul creator de tipuri devenite populare (ca si de expresii devenite curente). Fara a mai insista asupra scenei comice cand Tipatescu il alearga (Scena IX, actul II intrarea lui in piesa facandu-se in scena VIII discutia cu Pristanda care-l numeste mare pisicher! Strasnic prefect ar fi asta!) si cand Catavencu ii propune lui Tipatescu alegerea sa, acesta izbucnind il face mizerabil, canalie nerusinata si se repede la el intr-o situatie comica, cerandu-i scrisoarea, ori te ucid ca pe un caine! Scriitorul noteaza comica scena: Tipatescu se repede navala la el. Catavencu ocoleste masa si canapeaua, rastoarna mobilele si se repede la fereastra, pe care o deschide de perete imbrancind-o in afara tremurand, striga la fereastra in afara: Ajutor! Sariti! Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor! Iata penibilul, in antiteza cu finalul: in sanatatea iubitului nostru prefect! sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!Pentru Calinescu: Farfuridi, Branzovenescu, Cetateanu turmentat sunt mai mult niste intrari grase in scena, Catavencu e zgomotos schelalaitor, escroc, galant, sentimental, patriot, adica un Mitica. Pristanda, un Polonius pentru aceasta lume bombastica, functionand ca un ecou docil. (...) Indeobste comicul rezulta din combinarea mijloacelor si ramane in sfera indemonstrabilului, constituind caragialismul. Teatrul lui Caragiale e plin de ecouri memorabile ce au asupra spectatorului, care le anticipeaza, efectul delirant al melodiei in opera italiana. Tot ce se poate taia din Caragiale se stie dinainte pe dinafara. Se citeaza, fiind memorabile: Stiti! Cum sa nu stiti, coane Fanica, sa traiti, tocma dumneavoastra sa nu stiti!.Ai putintica rabdare...Branzovenescule, mi-e frica de tradare...Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele... esentiale... Din aceasta dilema nu puteti iesi...In sanatatea coanii Joitichii! ca e... dama buna! (C.B.)