Viata la tara de Duiliu ZamfirescuCel mai complex personaj al romanului viata la tara este Sasa, din familia Comanestenilor, familie boiereasca veche, legata de pamant. Ramasa orfana, Sasa a devenit astfel mama fratilor ei si administratorul intregii averi.Sasa fusese crescuta la tara de catre parintii ei intr-o atmosfera de calda iubire a pamantului stramosesc, in spiritul traditiei si idealului national. Trecuta de varsta primei tinereti, ea este femeia-mama, femeia-sora, femeia-iubita, unind prospetimea si caldura sentimentului cu maturitatea, cumintenia si echilibrul (Al. Sandulescu Duiliu Zamfirescu).Fin analist, atent la enigmele vietii sufletesti, Duiliu Zamfirescu contureaza un personaj aparent contradictoriu, amestec de spirit practic, gospodaresc si suflet sensibil, de ideal si real.Eroina dovedeste o mare capacitate afectiva, ingrijind-o cu un devotament tulburator pe coana Diamandula, si mergand pana la sacrificiul propriei tinereti pentru ingrijirea fratelui si surorilor sale.Amestec de luciditate, ratiune, si echilibru, energica si rea-lista in intelegerea vietii de la tara, a raporturilor dintre tarani, boieri si arendasi, ea inchide in sine o comoara a feminitatii. Fire meditativa, cu o puternica viata interioara, cu placerea clipelor de singuratate, transmite celor din jur echilibru interior, incredere, fericire calma si senina, o armonie clasica.George Calinescu, in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent afirma ca latura cea mai originala a romanului lui Duiliu Zamfirescu este intentia de a nota intimitatea dintre sufletele fine, clipele de extaz erotic. Desi tratarea ramane exterioara, apare aici, pentru intaia oara, pagina analitica, intrucat obiectul scriitorului nu e omul, ci o stare in sine, studiata monografic.Dragostea Sasei pentru Matei este o iubire lucida, izvorata dintr-o conceptie trainica de viata, puternica, cu o bogatie de nuante ale trairii.Discretia si o pudoare a simtirii se ingemaneaza cu statornicia si bunatatea sufletului Sasei. Ea poate fi alaturata personajelor sadoveniene care iubesc o singura data in viata. Scriindu-i lui Matei despre suferinta lui Mihai, involburat de iubirea pentru Tincuta, ea isi dezvaluie structura sufleteasca: Are sa sufere, fiindca noi suntem o familie atinsa de o infirmitate ciudata, aceea a statorniciei sentimentale; ceea ce odata a intrat in sufletele noastre, ramane acolo.O cochetarie simpla, semn al feminitatii structurale este semnalata de scriitor, care e un observator atent; primind vizita neasteptata a lui Matei, in timp ce vorbea, isi strangea parul la tample, razand... Se vedea ca trecuse in fuga, pe la oglinda, spre a-si strange suvitele de pe frunte. Obrajii ei, care se colorasera mai mult ca de obicei, reluau incetul cu incetul seninatatea lor obisnuita.Dar ceea ce este mai trainic in fiinta ei, este legatura puternica cu familia, cu locurile natale: Mihai trebuie sa vie in toti anii acasa, aci unde s-a nascut, unde suntem noi, spune Sasa.In sat, participa cu vorba blanda si inteleapta, ca si cu fapta, la bucuriile si necazurile oamenilor. In biserica, saluta oamenii, se opreste si intreaba de sanatatea copiilor, de treburile gospodariei. La venirea Sfintei, ca sa aduca ploaie, pentru ca s-a rasucit porumbul, Sasa ajuta oamenii, cu bunavointa si pricepere gospodareasca.Conu Dinu Murgulet o idolatrizeaza. O considera un inger. Cand o peteste pentru Matei, Dinu Murgulet are sufletul plin de o admiratie totala: El se uita la ea, nestiind ce sa admire mai mult: ochii adanci cu gene scaldate in lacrami, sau puterea de caracter cu care stiuse sa taca o viata intreaga.Iubirea pentru Matei o pastrase tainic in sufletul ei, ca pe o comoara, sapte ani, cat timp Matei fusese plecat in strainatate. Matei descopera o Sasa pe care nu o banuia: Ma prind ca dumneata esti persoana cea mai visatoare. Nu visatoare in intelesul vulgar, ci meditativa, rasfranta inauntru, traind prin propriile forte ale sufletului si cerand foarte putin de la lumea din afara.Inteligenta si intreprinzatoare, Sasa il initiaza pe Matei in treburile mosiei lui ii da reviste speciale de agricultura, il sfatuieste si il invata sa faca contracte cu taranii, sa ierte datoriile, sa aiba masini pentru lucratul pamantului, cu un simt practic al gospodariei si al treburilor pamantului , dar si in jocul de table. Al. Sandulescu, in studiul sau despre Duiliu Zamfirescu, subliniaza: Amestecul de poezie si proza, de ideal si real indica o evidenta maturizare de conceptie asupra personajului de roman.Scriitorul nu ne spune prea mult despre Sasa, n-o descrie, el o infatiseaza traind: Ea se scula de pe scaun, zambind, cu bustul drept, incheiat in linii armonice, plin la piept si in umeri, iar la brau subtire, legat intr-o larga panglica de matase. Era asa de sigura de sine, atat de fireste vorbea si se misca, incat inraurea pe toata lumea dimprejurul ei. Romanul este ea dupa cum afirma G. Ibraileanu.Datorita feminitatii si sensibilitatii ei, a evocarii vietii interioare, eroina a fost asociata personajelor feminine ale lui Tolstoi si Turgheniev, cu deosebirea, sesizata de Garabet Ibraileanu (Studii literare, vol. I): Sasa e varianta noastra a tipului de femeie ideala in care, datorita ereditatii si mediului, s-au combinat armonios insusirile de mama, nevasta si gospodina. Relevand originalitatea lui Duiliu Zamfirescu, Tudor Vianu remarca faptul ca acesta: este mai ales un pictor al omului si al peisajului, mai mult decat al lucrurilor si al interioarelor, care apar totusi uneori in paginile lui. Pentru G. Ibraileanu tipul uman reprezentat de Sasa Comanesteanu imbogateste galeria de personaje feminine din literatura romana: Sasa Comanesteanu e o femeie practica, pozitiva, epitropul fratilor ei si vechilul mosiei lor comune, e o fata batrana, simpla, cultivata, dar nu culta, o fiinta absolut normala, poate chiar cam terre terre comparata cu eroinele de roman. Ea ar fi un suflet de duzina, daca n-ar fi in sufletul ei acel elan, acea aspiratie la bine si chiar la sacrificiu, si daca in sufletul ei, din toata fiinta ei, n-ar radia acea caldura sufleteasca, acea caldura tainica, de care vorbea poetul si daca ea n-ar avea acea distinctie morala, care face din aceasta femeie un tip estetic desavarsit. (M.P.).