SPANUL

Povestea lui Harap-Alb de Ion CreangaSpanul simbolizeaza raul. Iese in calea lui Harap-Alb de trei ori, prefacandu-se, schimbandu-si vocea pana ce-l pacaleste si-l angajeaza in slujba sa.Prefacandu-se, Spanul se ofera ca sluga voinicului sub pretextul ca drumul este periculos.Refuzat de Harap-Alb, Spanul apare din nou in fata acestuia la o stramtoare prefacut in alte straie, cu glas subtire: Buna calea, drumetule!. Voinicul raspunde: Buna sa-ti fie inima, cum ti-i cautatura.Prefacut, Spanul incepe sa se laude cu inima lui buna si care ar putea fi data de Dumnezeu oricui, dar ca nu are noroc: Povesteste ca munceste din greu la stapani calici si ca si-ar dori un stapan mai bun. Respingand si de data aceasta propunerea spanului, voinicul se incurca prin codri intunecosi, i se incurca cararile, i se inchide calea, nemaistiind incotro s-o ia. Incepe a se cai ca nu l-a luat pe Span cu el, fiindca: Rau-i cu rau, dar mai rau far de rau. Si numai iaca ce iar ii iese Spanul inainte imbracat altfel si calare pe un cal frumos, prefacandu-si glasul, cere din nou fiului de crai sa-l accepte ca ajutor. Tocmindu-l pe Span, pe considerentul ca aista-i tara spanilor, pornesc impreuna la drum. Prefacandu-se ca-i este sete, acesta varsa plosca voinicului, desi nu se gasea in drum apa. Intra apoi, in fantana din drum ca sa se racoreasca. Il ademeneste si pe voinic sa intre, inchide capacul, ii cere sa-i marturiseasca cine este si unde se duce si ii cere sa jure ca accepta schimbarea rolurilor, Spanul devenind nepotul imparatului, iar voinicul sluga, botezata Harap-Alb. Spanul pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de craiu si le ie la sine; apoi il scoate din fantana si-i da palosul sa-l sarute, ca semn de pecetluire a juramantului.Ajuns la imparatul Verde, Spanul il trimite pe Harap-Alb la grajd sa ingrijeasca de calul lui, umilindu-l pe voinic in fata fetelor de imparat, carora li s-a facut mila, spunand: Vere, nu faci bine ceea ce faci. Daca este ce a lasat dumnezeu sa fim mai mari peste altii, ar trebui sa avem mila de dansii, ca si ei, sarmanii, sunt oameni. Viclean, Spanul replica spunand ca si intre oameni cea mai mare parte sunt dobitoace, care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii.Pentru fetele imparatului, Spanul este rau si neomeos, iar sluga lui, Harap-Alb are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenos. Si scriitorul continua: Pe semne inima le spunea ca Spanul nu le este var, si de aceea nu-l puteau mistui.Spanul il supune pe Harap-Alb la o serie de probe; urmarind pieirea lui cu orice pret. Il trimise astfel dupa salati, in Gradina Ursului, de unde Harap-Alb a iesit invingator cu ajutorul Sfintei duminici, aducand salatile in mana Spanului; apoi dupa pietre scumpe, in Padurea Cerbului. Cerbul din padure era tot batut cu pietre scumpe, iar in frunte are una de straluceste ca un soare. Dar nu se poate nimeni apropia de el caci este solomonit si nici un fel de arma nu-l prinde, insa el, pe care l-a zari nu mai scapa cu viata. Si de data aceasta Harap-Alb izbuteste, tot cu ajutorul Sfintei duminici care-i da sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot si obrazarul acestuia. Harap-Alb aduce si-i da Spanului pielea si capul cerbului. Imparatul ii replica Spanului: sa am o sluga asa de vrednica si credincioasa ca Harap-Alb, as pune-o la masa cu mine, ca mult pretuieste omul acesta! Spanul prin raspunsul dat isi evidentiaza rautatea: Ba sa-si puie pofta-n cui! spuse Spanul cu glas rautacios. Asta n-as face-o eu de-ar mai fi el pe cat este; doar nu-i frate cu mama, sa-l pun in capul cinstei! Eu stiu, mosule, ca sluga-i sluga si stapanu-i stapan; s-a mantuit vorba. Arata apoi ca greu l-a dat pe brazda pe Harap-Alb. Mintind si cerand sa fie oranduit mai repede in locul imparatului, se foloseste de promisiuni si de proverbul: Omul sfinteste locul.Scriitorul, subliniind siretenia lui, noteaza: In sfarsit, Spanului ii merge gura ca pupaza, de-a ametit pe imparat, incat a uitat si de Harap-Alb si de cerb si de tot.La ospatul dat de imparat, Harap-Alb a slujit la masa, la rugamintea fetelor.Pasarea care a aparut si care intruchipa pe fata imparatului Ros cu inima haina, l-a determinat pe Span sa-l supuna pe Harap-Alb la o proba si mai grea, cerandu-i sa-i aduca pe fata imparatului Ros. Si pentru ca proverbul Sa nu dea Dumnezeu omului cat poate el suferi, Harap-Alb a plecat in cautarea fetei. Ajutat de uriasii pe care-i intalneste in cale si care-l insotesc: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, izbandeste si aduce fata, de care insa s-a indragostit fiind nebun de dragoste.Spanul, vazand pe fata imparatului Ros cat este de frumoasa se repede s-o ia in brate. Aceasta ii replica: Doar n-am venit pentru tine, s-am venit pentru Harap-Alb, caci el este adevaratul nepot al imparatului Verde. Vazand ca i s-a dat viclesugul pe fata, zboara capul lui Harap-Alb. Calul se repede la Span si-l pedepseste, urcandu-l spre cer si dandu-i drumul, ca sa se faca pana jos praf si pulbere. Cu ajutorul smicelelor si al apei vii, Harap-Alb a fost readus la viata. Primind binecuvantarea imparatului, va avea loc o asemenea nunta incat:Lumea de pe lume s-a strans de privea! Soarele si Luna din ceruri le radea.Spanul se caracteriza si prin antiteza cu Harap-Alb, scriitorul construind un caracter razbunator, viclean, care insa sfarseste prost, fiindca nimic nu ramane nepedepsit din ceea ce inseamna rautate si incalcarea firescului, a legilor nescrise. Intamplarile scot in evidenta si imprudenta lui Harap-Alb, care neascultandu-si tatal, are de suportat consecinte dintre cele mai umilitoare, din care iese insa numai datorita bunavointei, credintei, supunerii si increderii in el si semenii sai.Este de retinut si faptul ca acela care-l pedepseste pe Span este calul nazdravan, cel care a fost cel mai apropiat lui Harap-Alb.Ramane deschisa intrebarea de ce ajutorul este dat numai de fiinte supranaturale si nu si de oameni... Eterna poveste a basmelor noastre populare. Raul nu poate ramane nepedepsit. (C.B.)