VASILE BACIU

Ion de Liviu RebreanuCu Vasile Baciu cititorul face cunostinta in primele pagini ale romanului, la hora duminicala, cand il infrunta pe Ion, ce se tinea dupa Ana, unicul lui copil. In clipele acelea sosi, de pe ulita, Vasile Baciu, lalaind un cantec de betie, cu palaria intr-o ureche, cu ochii inrositi si tulburati de bautura. Se clatina usor in mers si dadea intr-una din maini, parca s-ar sfadi cu un dusman inchipuit.Necazul lui, il spune din adancul inimii sale, cu naduf mare, preotului Belciug care asista la petrecerea satului: Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o am.El vrea ginere cumsecade, nu fleandura... Agresarea lui Ion de catre Vasile Baciu are loc in momentul cand afla ca Anuta e cu Ion al Glanetasului, in gradina, sub nuc. Reactia lui este prompta: Baciu tresari intepat. Scoase un tipat scurt si se indreapta cu pasi mari spre coltul surii, unde tocmai se ivea Ana, tremurand de spaima, caci ii auzise glasul.Taranul o vazu, se opri in mijlocul ograzii, unde ajunsese, isi raschira picioarele, isi tranti mainile in solduri si isi impinse burta in afara, privind sagetator la Ana.Apoi, el se zvarcoleste in bratele oamenilor racnind neincetat: Lasati-maaa! ...Lasati-ma sa-i scot blohotaile!... Trebuie sa-i beau sangele, altminteri pleznesc!... Lasati-ma... Trebuie sa-i beau sangele, altminteri pleznesc!... Lasati-ma...!Ce are hotul cu fata mea? Ce are...! Uuuh!... Lasa-ma, Nistor!... Tfff!...Scriitorul se opreste pe indelete, cu amanunte, asupra perso-najului sau, intocmidu-i o adevarata fisa caracterologica:Era un barbat silitor Vasle Baciu cand se gasea in toate bune.A avut o viata grea si plina de truda, dar s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul. S-a insurat cu o fata bogata si urata, dar a iubit-o ca ochii din cap, caci ea ii intruchipa pamanturile, casa, vitele, toata averea care-l ridicase deasupra nevoilor. Bogatia ii deschisese mai mare dragostea de munca. Ravna de a agonisi ii puse stapanire pe suflet. Ii era frica mereu ca un traznet din senin ii va zdrobi toata truda vietii.Nevasta i-a murit la o nastere, zdruncinandu-i existenta: Impreuna cu ea, Vasile Baciu a inmormantat o parte din sufletul sau propriu. Ii slabi pofta de munca, parca n-ar mai avea pentru cine sa se osteneasca. Ii ramasese o mangaiere in Ana, care semana cu ma-sa, dar in acelasi timp o si ura, fiindca din pricina unui copil s-a tras moartea femeii ce-i fusese reazamul vietii. Cauta sa-si innece jalea in rachiu. si, deoarece cand era beat uita tot, se imbata din ce in ce mai des. Inima i se inacrise ca o punga de pele arsa. Ce agonisea acum dadea pe bautura. Se facea zi cu zi mai darz. Numai mosia ii mai era draga ca odinioara. Il durea gandindu-se ca va trebui s-o cioparteasca spre a potrivi zestre Anei la maritis. Se framanta deseori sa gaseasca vreun chip de a nu da nimic cat va trai dansul. George al Tomii Bulbuc i se parea singurul care ar putea lua fata, asteptand zestrea pana la moartea lui. Ana nu se impotrivea pe fata. Asta il catranea mai rau. In Ion simtea un vrajmas. Cum a fost dansul in tinerete, asa e feciorul Glanetasului azi. Ii vrea averea. De aceea fierbea de ura chiar numai vazandu-l. Si ura i se revarsa asupra anei mai apriga, pentru ca era mai aproape de sufletul lui...Nicolae Manolescu se oprea asupra a trei scene zguduitoare prin tragismul lor in romanul Ion, comentand: Exista oare la noi romane mai intunecat-tragice decat Ion? Exista ceva similar episodului in care Vasile Baciu o schingiuieste in batai pe Ana? sau cea in care ana vine la Ion acasa, tremurand de groaza si sperand sa-l imblanzeasca dupa ce a batjocorit-o, in vreme ce flacaul taie nepasator ceapa cu briceagul, il sterge apoi de cioareci cu mare bagare de seama si se uita la femeie cantarindu-i burta cu o privire triumfatoare? Putine atrocitati din Rascoala sunt mai zguduitoare decat sinuciderea Anei intr-o scena in care fiecare detaliu este parca filmat cu incetinitorul, iar moartea nu gaseste rasunet nici macar in simtirea animalelor din grajd, indiferente ca insasi natura.In privinta firii violente, de o brutalitate primitiva, ce rabufneste cu puterea instinctelor, Vasile baciu, se aseamana cu dusmanul sau, Ion.Intr-o zi, cand ningea mai vrajmas, pe la pranzul cel mic, Vasile Baciu, imbracat cu cojocul alb de oaie, cu caciula alba de miel infundata pana pe ochi, iesi din casa, hotarat sa sfarseasca cu Ion. In viata lui, desi era om aproape de cincizeci de ani, n-a umblat pe la judecati; s-acuma poimaine are infatisare cu ginere-sau.S-a tinut, s-a impotrivit, ca doar-doar il va inmuia. Cu cat se apropia insa sorocul, cu atat frica i se incuiba in inima. S-ajunga el la batranete sa-l manance procesele si avocatii! I se parea o rusine nesuferita. Numai derbedeii bat drumurile judecatorilor. Mai bine sa-si dea si sufletul din oase decat sa mearga asa inainte.Se masurara o clipa cu priviri dusmanoase. Apoi pornira vajnic ca doi oameni care se duc intr-o batalie pe viata si pe moarte.Ninsoarea aspra ii pleznea peste obraji, ii intepa in ochi, iar vantul le sasaia in urechi, amenintator. Mergeau alaturi, cu pasi intinsi, pandindu-se cu coada ochiului parca s-ar fi temut unul de altul.Cei doi fac drumul in tacere, sufland greu: Vasile Baciu tacea si uneori mormaia ca un urs scormonit din somn. Acum ii parea rau ca s-a pornit sa-si dea averea de bunavoie si, apropiindu-se de Jidovita, il batea gandul tot mai staruitor sa se intoarca acasa si sa lase sa hotarasca judecata.Notarul ramane surprins de hotararea taranului de a-si da tot pamantul ginerelui sau. Scena pune in lumina o neputinta si o disperare a omului cutremuratoare: Amu eu am imbatranit si cine stie cate zile m-a mai tine Dumnezeu... am muncit destul si m-am trudit. Amu-i randul tineretului... Noi am ispravit cu lumea.Asa ca m-am gandit sa le mai dau si ce mi-a ramas, sa stiu cel putin ca am dat tot si nu mai am nici o grije, sfarsi Vasile cu un suras trist, privind drept in ochii notarului. La intrebarea notarului, cate locuri sunt, Ion raspunde prompt: Apoi, opt ar mai fi, domnule notar! interveni brusc Ion. E porumbistea cea mare din Lunci, apoi patru delnicioare cu ovaz in Sahata si apoi trei holde de primavara in hotarul Sascutii... Dar mai e si casa, si... Iaca, dansul le stie mai bine ca mine, zise batranul cu acelasi zambet trist, dar cu glasul mai aspru.La intrebarea notarului Dar tu din ce-o sa traiesti? Vasile Baciu insista sa-si dea toata averea fara sa-si opreasca nimic pentru sine: Tot, tot... sa se ispraveasca!La carciuma, aflati fata in fata, Vasile Baciu citi in ochii ginerului biruinta ce stralucea atat de atatatoare ca, in curand, Vasile o simti, patrunzandu-i in creieri si clatinandu-i temeliile. Toate sentimentele traite rabufnira cu violenta, dintr-o rasuflare:Talharule, talharule, m-ai lasat pe drumuri!... Mi-ai furat pamantul, hotule! M-ai omorat, hotule! urla Vasile furios si neputincios, tavalindu-se pe podelele murdare.Si destinul lui Vasile Baciu este tragic. Ramane fara pamant, fiindca pamantul, dupa invoiala scrisa facuta cu preotul Belciug si Ion, ramanea bisericii. (M.P.)