ZAHARIA HERDELEA

Ion de Liviu RebreanuPe celalalt plan al romanului se desfasoara existenta familiilor de carturari, care se pastreaza oarecum izolata, din orgoliu de casta (G. Calinescu).Scriitorul ii introduce in scena la hora duminicala, aflata in toi.Deodata toata lumea se intoarce spre ulita. Toti barbatii scoasera palariile, iar cei de pe prispa se sculara in picioare... Venea preotul Belciug impreuna cu doamna Maria Herdelea, sotia invatatorului, cu domnisoara Laura si cu Titu. Primarul si fruntasii satului iesira in poarta intru intampinarea domnilor.Prin neinsemnatele si obisnuitele evenimente familiale din casa Herdelea, alaturi de cele ale satului, rostogolirea romanului este epopeica (G. Calinescu).Invatator cu o situatie materiala modesta, Zaharia Herdelea este mereu amenintat de grijile familiei, de maritatul fetelor (Laura, Ghighi), de afirmarea ca gazetar a lui Titu, de autoritati, de teama de a nu-si pierde casa construita pe pamantul preotului Belciug; din ce in ce e tot mai resemnat din cauza unor iluzii spulberate, a compromisurilor ce i-au calcat pe inima.George Calinescu, in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent contureaza esenta personajelor din romanul Ion, aratand ca eroii nu sunt complicati, ci tipici. Herdelea e tatal prudent, umil, ca sa-si poata creste progenitura, muncit de ganduri, rusinat. Onoarea, instinctul ii spun sa fie patriot roman, adica martir. Simtul de conservare familiala, datele politice imediate il indeamna la cumintenie. De aici chinul lui sufletesc, duplicitatea umila, imprudentele nationaliste si micile tranzactii renegate.Lipsit de fermitate, si, intr-un fel si cu o anumita naivitate, dintr-o bunatate funciara, Herdelea va intra in tot felul de incurcaturi, neplaceri, sustinandu-l pe Ion, impotriva vointei preotului Belciug, va sprijini candidatura lui Beck, ca deputat, impotriva concurentului roman, sperand in protectie. Gandind la propria-i viata, retrospectiv, isi recunoaste singur slabiciunile, infrangerile, zbate-rile:...Numai umilinte, sperante vesnic spulberate, necazuri necurmate. Viata si-a batut mereu joc de dansul, impunandu-i mereu compromisuri, din pricina carora nu si-a putut asculta niciodata glasul sufletului.Suspendarea din serviciu, revenirea, pensionarea impusa, interesele si certurile marunte dramatizate, duelul dintre el si popa Belciug, proiectate pe fundalul existentei cotidiene a satului, ca si evenimentele traditionale, fac din romanul Ion o monografie a satului ardelenesc.In planul familial, Herdelea are momente de multumire, de tihna sufleteasca: Laura se marita cu tanarul preot George Pintea, care nu cere zestre, Ghighi, in perspectiva, se va casatori cu Zagreanu, Titu, plecat la Bucuresti, devenise gazetar; dupa certuri si dusmanii aprige, Zaharia si Belciug se impaca pe temelia cauzei nationale a romanilor: Asa dupa cum evidentiaza G. Calinescu cu acuitatea-i caracteristca, Herdelea este invatatorul roman care nu vrea sa invete pe copii ungureste si Belciug este preotul care pastreaza constiinta romaneasca prin biserica. Nici un scriitor al Ardealului n-a zugravit cu mai deplina nepartinire incertitudinea din sufletele romanilor de peste munti din epoca imperiului.Dar latura cea mai rezistenta a firii sale este dragostea lui Zaharia Herdelea pentru meseria sa de invatator, pana la identificarea cu propria sa fiinta.Dupa suspendarea sa, Zaharia Herdelea il insoti pe Zagreanu, tanarul si noul invatator de scoala.Pornira impreuna spre scoala. De ce se apropiau, de aceea Herdelea parea mai vesel si de aceea inima lui gemea mai sfasiata. Spunea razand cat se bucura ca mai scapa putin de povara scoalei, dupa ce si-a tocit plamanii treizeci si atatia de ani cu atatea sute de copii nebunateci, ci in gand isi zicea ca nici o meserie nu-i mai frumoasa pe pamant ca aceea de-a desteleni mintea tinerelor vlastare omenesti.Cand intrara in scoala, galagia zburdalnica amuti si copiii sarira in picioare. Herdelea ii cuprinse pe toti intr-o privire duioasa, parca toti ar fi fost trup din trupul lui. Apoi, intr-o tacere intrerupta doar de cate-o soapta speriata sau de vreun ras infundat, Herdelea predase tanarului cheia dulapului cu biblioteca si arhiva scoalei. Si in vreme ce Zagreanu rasfoi prin condici, batranul, cu inima stransa, isi mai arunca ochii la copiii nedumeriti, la peretii impodobiti cu tabele colorate, la bancile murdare si crestate de mainile strenga-rilor care au trecut prin ele, la masina de socotit, pana si la ulcica albastra de baut apa asezata pe cofita cu capac in dosul tablei de scris...Isi petrecu mana prin paru-i argintiu. Trebui sa faca fortari sa nu-l podideasca lacrimile... Pe urma isi lua palaria si dadu mana cu Zagreanu care striga sever, pe ungureste: Sculati!Mergand spre usa nu mai avu puterea sa se uite la copii. Zagreanu il insoti in capul gol pana afara... Herdelea ramase singur in curtea scolii. Auzi zgomotul sederii elevilor. In ulita se opri iar, cu ochii la harabaia cea lunga si alba, pe care a crezut-o a lui si in care a lasat mai mult de cinsprezece ani din viata lui... Glasul ascutit, poruncitor al noului invatator rasuna acuma intr-insa, stergand urmele straduintelor lui... Nu se mai putu stapani. Lacrimile ii ardeau obrajiii.Cateva zile parca avu o piatra pe suflet. Mai cu seama dimineata, cand clopotul chema copiii la scoala, il cuprindea un dor chinuitor. (M.P.)