Mai tineti minte vremurile indepartate cand am invatat sa scriem? Sa buchisim litere pe file cu patratele si liniute albastre – vai cat le uram – si sa ne contorsionam degetele ca treaba sa iasa de minune… Ce vremuri. In era copilariei noastre, pana candva tarziu in adolescenta, ne consumam ideile scriind, scriind si iar scriind, pentru ca, atunci ne lipseau cu desavarsire netul, messngerul, blogul sau unora dintre noi chiar calculatorul.

Aveam oroare de atata scris. Oboseam repede, mai ales la teme, si degetul vecin aratatorului dezvoltase o brilianta batatura, de la atata sfortare si batatorire cu instrumentul de scris… Cu batatura de atunci vom ramane toata viata, chit ca vom mai scrie, chit ca nu.

Intre timp totusi, descoperind unelte digitale de mare pret precum computerul si navigatul constant obsedant pe net, abilitatile ni s-au adaptat. Asa ca, batatura degetului s-a mutat la baza palmei, si anume exact acolo unde mana atinge masa sau mousepad-ul…

Poate vi se pare putin exagerat, dar este exact acelasi lucru. Uneori ne mai trezim ca aceleasi bataturi le avem pe buricele degetelor. Si de ele se face responsabila indispensabila tastatura. Stam si ceva mai aplecati, mai cocosati si mai chirciti in fata monitorului datator de sperante si hot de energii positive.

E putin ciudat. Dupa cativa ani de tastat mainile au deja dificultati in a mai asterne cursiv literele pe hartie. Ne-am obisnuit atat de mult cu digitalizarea scrisului. E poate ok. Dar cum ar fi sa nu mai avem deloc nevoie de pix si foaie…Suna cam freaky, nu?