Cand ai invartit deja chestiunea pe toate partile si ai ajuns la concluzia ca trebuie sa-i dai papucii, e mai bine sa ai un sfarsit de groaza decat o groaza fara de sfarsit… Dar care e “eticheta” unei despartiri civilizate? Ce se face si ce nu se face intr-un astfel de caz?
Ati vorbit si v-ati certat de multe ori inainte sa iei aceasta decizie. Asa ca tu presupui ca el stie foarte bine de ce ai hotarat asta. Darce te faci cand celalalt nu stie? Sau nu percepe, pentru, ca serios vorbind, doar nu te-astepti ca „jumatatea” sau „sfertul” sau ce a reprezentat el pentru tine, sa-ti citeasca gandurile. Mai ales daca v-a mers „de minune”. Asa ca e cel mai bine sa fi atent cu sentimentele celuilalt. Din respect, daca nu pentru el, atunci pentru propria persoana. Un break-up cu stil si fara complicatii.
Ar fi de vis, nu? Doar ca lucrurile se pot complica, si in cele mai frapante si nedorite moduri. Sa zicem ca „jumatatea” e mai sinucigasa. Sau hai...mai sensibila. Ca nu digera atat de bine vestile proaste si recurge la tentative implorative de a nu rupe convietuirea. Se propune o pauza. O saptamana, doua, trei, o luna..cat cuprinde..cat se poate. O pauza e binevenita atunci cand revitalizeaza relatia. Dar mai duce undeva aceasta „indulcire” a suferintei daca viitorul suna la fel de prost?
