Totusi, pe masura ce scriu imi dau seama ca acest subiect e deja prea stresant pentru a mai constitui un prilej de articol. Dar, pentru ca intotdeauna sau aproape intotdeauna exista un dar, o sa ma folosesc de acest subiect ca pretext pentru o alta tema: stereotipurile si cliseele.
Aparent fara nici o legatura, in realitate existand una foarte profunda. Stau si ma intreb de ce studentii, ca orice alta clasa sociala, sunt supusi unor judecati atat de superficiale. Studentii din ziua de azi, ca sa nu zic tinerii din ziua de azi, “sunt atat de iresponsabili”, se spune, “invata numai in sesiune si restul e distractie”, “asteapta totul de-a gata”, “nu mai stiu care sunt adevaratele valori ale vietii”, “pe vremea mea…”.
Nu vreau nici sa fiu transanta, sa spun ca e complet fals, dar multi isi permit sa generalizeze fara a sta putin sa cumpaneasca lucrurile. Iar asta ma scoate din sarite. Peste tot, in masina, pe strada, aceleasi discutii. De ce oare oamenii nu accepta ca lumea se schimba si, odata cu ea, se schimba si stilul de viata. Nu spun ca e mai bun sau mai rau, e, pur si simplu, altfel.
Da, poate ca ne place sa ne distram si traim “visul american”, poate ca nu suntem atat de realisti si constiinciosi pe cat ar trebui sa fim, dar poate ca, in acelasi timp, suntem marcati de un sistem care nu e nici comunist, nici democrat, care ne cere mult si ne ofera putin.
“Tinerii din ziua de azi nu stiu ce vor”, cu totii ajung la aceeasi concluzie, dar nimeni nu face nimic. De ce oare nu stiu ce vor? E o intrebare pe care, probabil, o lansez in eter, nu ma astept sa existe un raspuns, cel putin nu inca. Dar, sa fim optimisti, intre atatea probleme existentiale, ne ramane…sesiunea (o problema, de altfel, mult mai practica).
