Cand mi-a picat in mana “De veghe in lanul de secara” am citit-o pe nerasuflate. Nu-mi amintesc sa-mi fi luat mai mult de trei ore, si asta pentru ca, desi simplist, continutul sau avea natura exacta a spaimelor, bucuriilor si viselor care ne leagana adolescenta.

Tocmai de aceea nu voi vorbi despre lectura in sine, cat despre ipostaza pe care o poate juca in viata oricarui tanar sau matur care o citeste.

Imagineaza-ti, cititorule, ca ai din nou saptesprezece ani, aceasta varsta infama la care nu mai esti nici copil dar nu esti nici gata sa pasesti spre maturitate. Varsta care maximizeaza toate trairile, fara a stirbi nimic din intensitatea si puterea lor. Imagineaza-ti apoi ca fiecare din acestea este o papadie. Mai valoroasa de o mie de ori, judecand dupa continutul pe care il adaposteste cu fragilitate. Ei bine, nu ar merita aparat cu pretul existentei un lan de astfel de papadii?

Pentru cine nu a citit cartea, aceste randuri pot parea lipsite de importanta. “De veghe in lanul de secara” este o poveste simpla. Fara a putea pune punct aici, pentru ca, pe parcursul celor cateva ore de lectura, ea reverbereaza intr-o scriitura simbol a adolescentei, si asta nu pentru ca, sa zicem, a fost si se mentine solid intre primele pozitii ale celor mai bine vandute carti ale tuturor timpurilor. Ci pentru ca, pastrand totusi neglijentele si euforicul varstei ( a fost scrisa la 26 de ani), cartea sta departe de comercial.

Intentia intitiala nu a fost de a divaga intr-o recenzie. Voi lasa acest articol la stadiul de recomandare. Puneti mana pe o carte buna. Si ganditi-va la copilul pe care l-ati lasat sa apere visele ce cresc in flori de papadii. S-ar putea sa va dati seama ca erati voi.