Exista mai multe abordari ale sexualitatii din punct de vedere etic, dar nu in sensul ca exista mai multe `bune practici` in conduita sexuala in societate.
Psihologia a facut vizibila legatura stransa dintre sexualitate, personalitate si dezvoltarea umana precum si nevoia de integrare in grup.
Sexualitatea este o parte esentiala a naturii umane si fiecare persoana trebuie sa ajunga la completitudine prin abilitatea de a accepta si echilibra diferitele aspecte ale naturii proprii.

Sexualitatea si spiritualitatea par a fi conectate.
Abilitatea de a iubi si a accepta dragostea, pentru a forma relatii si a intra in maturitate, legaturile sexuale adulte depind intr-o masura mai mare de experienta pe care o are incepand cu varsta copilariei.
Experientele precoce pot distruge procesul de dezvoltare si poate determina imaturitatea psihologica adulta. Impactul pe care educatia parentala il are si mediul sunt importante pentru adaptarea psihologica.
Daca aceasta lipseste, este probabil sa apara distorsiuni care nu pot fi rezolvate mai tarziu doar cu ajutor.

Imaginea negativa a naturii umane sexuale deriva din traditia crestine si trebuie respinsa, iar o abordare pozitiva care include intreaga experienta umana de nevoi si transfer de afectiune.

Orice abordare a eticii sexuale trebuie sa ia in considerare intreaga persoana si trebuie facuta o incercare de gasire a adevarului a ceea ce inseamana sa fii OM. Aristotel si Aquinas au incercat sa faca asta acum 2 milenii si astazi trebuie sa reiteram aceasta incercare, insa luand in considerare cunostintele filosofiei moderne, psihologiei si ale relatiilor unmane.
Daca facem asta, fiecare poate sa ramana fidel metodelor vechi in timp ce descoperirile psihologiei si ale stiintei trebuie sa informeze dezbaterile teologice si filosofice.

Relatiile sexuale trebuie sa recunosca mereu rolul autonom pe care cealalta persoana implicata il are. Sexul trebuie sa fie doar un act consensual, o experienta intima, comuna si sincera. Sexul trebuie, in mod normal, sa fie precedat de o relatie, sensul aparitiei relatiei sexuale fiind acela de a aprofunda relatia spirituala. In aceasta ordine, sexul nu are rolul de scop, ci acela de mijloc, iar placerea sexuala resimtita fiind un produs secundar al relatiei sentimentale.

Actul sexual este o experienta profunda si misterioasa care deseori este comparata cu nasterea si moartea, marile mistere ale vietii. Abordarea `mecanica, fiziologica a sexului exclude scopul extensiv al actului dintr-o relatie inter-umana, ocolind totodata sau golind adevarata sa semnificatie.

Daca scopul eticii sexuale ar cauta pe viitor adevarul in locul justetii, acceptarea ca generatiile anterioare au lasat o mostenire, atunci trebuie sa luam in considerare nu doar cunostintele moderne aduse de stiinta ci sa recunoastem si importanta corpului omenesc, psihologia si afectivitatea oamenilor.