Adica, in traducere mai mult sau mai putin libera, mi-ar fi fost ‘predestinat’, God knows dupa ce legitati universale, sa scriu, sa ma ‘cultiv’ cat mai mult si sa imi placa frumosul. Mult mai tarziu mi-am dat seama ca dezvoltasem intr-adevar o pasiune pentru scris, creatie si arta. Dar nu toate drumurile duc acolo unde ne-am dori. Adica la sansa de a face ce stim noi mai bine, in timpul cel mai scurt. Alegem adesea alte facultati, de buna voie, pentru ca “suna mai bine”, sau “da mai bine in CV”, sau constransi de diverse imprejurari, de la parinti la posibilitati materiale; alegem drumuri paralele cu idealul, in general in viata, pentru ca, cel dorit nu este intotdeauna prea roz.
Asa am ajuns sa ma intreb cate dintre ideile de viata ale tinerilor mai raman in picioare dupa ani (si ani) de studii, munca, si experiente din cele mai variate, si sa constat la final ca nu de multe ori ramanem cu un gust amar de pe urma (ne)realizarii acestor vise. Pentru ca, exista si cazul in care, odata implinit, idealul, si aici vorbesc de cele legate de cariera, inceteaza a mai manifesta interes, sau este abolit de dezamagire. In punctul in care si-au “rodat” capacitatile pana la performante maxime, multi tineri constata ca “nu era ce se asteptau”. Si atunci renunta. Sau renunta la a mai continua, pentru ca statutul actual li se pare destul de multumitor iar un efort suplimentar mai mult le-ar da de furca. Altii, mai ambitiosi, sau mai increzatori in propriile resurse se autoinvestesc. Pornesc propria afacere. Dar si in spatele unei astfel de initiative palpita ani intregi de munca si iar munca.
Un final fericit din toate punctele de vedere e imposibil. Cel putin dificil. Uneori ajungem la concluzia ca nu mai merita. Sau continuam sa ne zbatem pentru ca ideea sa prinda contur, la fel ca fluturii de noapte in jurul unui bec a carui lumina nu o pot atinge.
