Intotdeauna putem invata de la natura. Dupa un vartej urmeaza furtuna si apoi calmul, linistea si armonia.
La fel se intampla si cu certurile dintr-o relatie. Incep cu o scanteie care declanseaza un foc de mari proportii. Si asa incepe furtuna. Fiecare incepe si arunca spre celalalt cu torte sau limbi de foc.
E dureros. E o lupta ce solicita o descarcare mult prea mare. E o lupta care consuma din energia fiecaruia pana la limita. Ajunsi la limita, amandoi clacheaza.
Urmeaza apoi privirile muti, tremuratul buzelor si reprimarea emotiilor. Lupta violenta s-a incheiat. Furtuna a trecut. A mai ramas doar lupta interioara.
Inimile amandurora inca sangeraza, dar incet, incet, acestea incerca sa revina la pulsul normal. Lucrurile incep sa se intoarca la cursul normal. Cei doi renunta la lupta stupida cu sinele si se apropie timid unul de altul. In mangaieri usoare si sarutari moi, trupurile lor isi regasesc armonia. Cei doi devin din nou doar unul. Impacarea le aliniaza sufletele din nou pe aceasi treapta de iubire. Impacarea e divina.
Ema Nica - editor Studentie.ro
IMPACAREA E DIVINA
