Ma plimbam pe Magheru ca sa omor timpul dintr-o fereastra (inevitabilele ferestre de la facultate) cand primesc un telefon. Era fosta mea profesoara de latina, ma ruga sa-i tin locul pentru o zi la liceu, sa predau latina si literatura universala. Sincer, pe moment am ramas perplexa.
Eu sa predau?
Cine o sa bage in seama o studenta in anul I, mai ales ca urma sa tin ore la clasele a XI-a si a XII-a?! In plus, perspectiva de a avea 30 de perechi de ochi atintite asupra mea in fiecare ora ma ingrozea. Cu toate acestea, si spre stupoarea mea, m-am auzit acceptand oferta… Probabil ca eram putin curajoasa, putin inconstienta, dar, pana la urma, de ce nu? Urma sa fie o altfel de experienta (asa cum incercase sa ma convinga si profa mea). Nu-mi ramanea decat sa ma pregatesc…mai mult sufleteste…in asteptarea zilei de maine.
Ziua cu pricina a venit chiar prea repede, intrasem in criza de timp, nu stiam ce sa pregatesc, cum sa ma imbrac, ce sa le spun? Prin cap imi treceau imagini cu mine pe bancile liceului (pe care, de altfel, abia le- am parasit), insa nu ma puteam imagina schimband rolurile. Acum eram studenta, nimic mai mult, nimic mai putin. Practic, eram una de-a lor, ceea ce imi facea situatia si mai dificila (asa gandeam eu inainte). Iata-ma ca intru in liceu, ma indrept spre prima clasa la care urma “sa predau” si de aici incolo va puteti inchipui…
De fapt, totul a mers struna, cum nu mi-as fi inchipuit nicicand.
Elevii au fost interesati de ce aveam de spus, dar - ceea ce m-a facut sa si scriu acest articol - se putea observa ruptura licean-student. Da, asta a fost revelatia pe care am avut-o. Cu riscul de a parea banala, redundanta sau sentimentala, am simtit cum intru in alta lume, o lume pe care eu o lasasem in urma si la care accesul imi era acum interzis.
De ce suntem atat de diferiti?
Sa spun ,simplu, ca e vorba de procesul de maturizare? Cred ca e mai mult… Liceanul viseaza la momentul cand va intra la facultate si va duce renumita “viata de student”, dar ceea ce nu stie si nici nu crede (daca i se spune), este ca viata de student nu are nimic din farmecul ce i se atribuie. Nu spun ca nu are farmec, sa nu fiu inteleasa gresit. Spun ca toti vin la pomul laudat visatori, avand asteptari dintre cele mai nuantate pentru ca, in final, sa descopere ceea ce eu si, cred ca nu ma insel daca afirm, multi dintre noi am descoperit: liceul face parte din ultima etapa in care ti se permite sa fii copil, facultatea inseamna obligatia de a admite ca esti responsabil pentru tine insuti, ca nu mai poti lasa greutatile pe seama altora, de altfel, nici nu mai ai pe cine. Este acea etapa a vietii de care toti fugim, numai ca, odata cu schimbarea statutului (Va amintiti primele momente cand ati aflat ca ati fost admisi? Cu totii ne mandream, eram studenti!) viata ne loveste in fata, ne pune piedica si ne opreste din fuga noastra copilareasca.
Acum avem doua optiuni: ne ferim de piedici si mergem mai departe sau ne mintim ca “vanataile” sunt superficiale…
