Fiecare barbat isi datoreaza (la nivelul lui) o noapte frumoasa cu o femeie perfecta. Pentru el. Succesul tine de dispozitie sau de comunicare. Sau de amindoua - Robert Miklos, redactor National GeographicA fost ODATA ca niciodata, pe vremea cind locuiam la Budapesta, intr-o frumoasa zi de salariu si de toamna. Plictisit de viata asta care uneori se incapatineaza sa nu fie o prajitura, am iesit in oras singur, (ne)hotarit sa beau un vin. M-am asezat pe ultimul scaun liber de la barul unui club heavy-rock, am baut doua pahare de rose, urmind sa-mi petrec seara in compania gindurilor mele. Am cerut inca unul, cind am observat la citiva metri distanta o fata care astepta ca barmanul sa termine cu mine. Gindurile mele discutau intre ele - asa ca i-am spus tipului s-o serveasca si pe ea cu un rose din partea mea, inainte sa-i onoreze comanda. Am fost rasplatit cu un zimbet. M-am ridicat si am ciocnit cu ea. I-am spus: Robi. Ea a raspuns: Mariko. A baut un pic din vin si mi-a facut semn s-o astept. A platit ce comandase vorbind in germana. Dupa citeva minute imi incordam bicepsul de sahist la malacul de pe scaunul vecin, ca sa-i fac rost fetei de un scaun. Malacul a fost si el fermecator la rindul sau si s-a retras amuzat de curajul meu de kamikaze Mariko era din Croatia. Vorbea croata si germana. Eu din Romnia - romna, maghiara si engleza. Limbajul unei iubiri Amindoi ne-am dat repede seama ca vom comunica perfect, doar din gesturi. M-am batut in piept. Tarzan. Am impins-o usor. Jane. I-a placut. Sintetizasem bine situatia. Cel putin filozofic. A luat un pumn de gheata dintr-o frapiera si mi-a intins palma. I-am atins-o usor cu buzele. Era calda. Am apreciat gestul si am confectionat repede un evantai din suporturile noastre de pahare, pe care l-am agitat. Important era ca zimbea. Imi zimbea numai mie. Nici eu nu-i zimbeam DJ-ului. Frumos. Ne straduiam sa ne vorbim. Nu ne prea iesea. Cred ca am abandonat ideea cam in acelasi moment. Rideam amindoi in hohote. Am luat un servetel si i-am sters citeva lacrimi, in timp ce ridea si mai tare stergindu-mi buzele. Era superba. Nici un gest fortat. Nimic contrafacut. Doar noi doi, prieteni si aproape indragostiti. Gindurile mele se jucau cu gindurile ei. Angie. Rolling Stones. Eu reverenta. Ea un gest cu mina prin par, privirea ingindurata. Ridem. O iau de mina. O conduc spre ringul de dans. O iau in brate. Se lipeste de mine. Nu ma priveste. Dar sintem unul al celuilalt. Spre sfirsitul melodiei ma aplec usor, o mingii cu genele pe fata. O sarut. Ma saruta. Foarte frumos. Moale, lung, constiincios. Respiratii calme. Doar ne iubeam. De cind lumea. Ne-am intors la bar. Rose. Din obisnuinta. Apoi a aparut o fata. Un baiat. Au vorbit. Ea dadea din cap. Cred ca vorbeau croata. Fata si baiatul au plecat. Jane a ramas cu Tarzanul ei sahist. Am mai dansat. La un moment dat am cazut. Au vrut unii sa ne ridice. N-am vrut. Eram obositi. Am stat asa intinsi fata-n fata. Aveam o bratara din piele. I-am oferit-o. M-a sarutat. I-am mingiiat buza de jos. Mi-a dat un inel de argint. Am dansat mult. Ne-am iubit enorm Dimineata devreme. Ca ultimele doua secunde in panica de moarte a minutului. Insa rideam amindoi. Nu ne-am revazut. Iubire perfecta. Tarzan. Jane. Cu totii cautam jumatati perfecte. Sau macar sferturi. Incontinuu. Vrem iubire, vrem sa fim iubiti. Poate mai mult decit sintem dispusi sa iubim. Lucrurile nu sint complicate. Exista femei perfecte. Si nu vor sa traiasca singure. Si existam si noi, barbatii care le cautam tot timpul. Uneori ne mintim cum ca le-am gasit. Poate fac si ele la fel. Referitor la noi. Ca sa intilnesti jumatatea perfecta trebuie sa fii dispus s-o faci. Sau sa fii dispus s-o accepti, atunci cind ea se arata. Jumatatea perfecta nu are termen de garantie. Insa jumatatea perfecta te-ar putea iubi frumos. Si mult. Cum vrei tu, cit vrei tu. Chestiune de comunicare.
