Dragostea dureaza trei ani. Am auzit cu totii, probabil, de piesa cu acelasi nume. S-a jucat o buna bucata de vreme, in Laptaria lui Enache, si inca se mai joaca, in prezent pe Motoare, adunand de fiecare data un public cochet si variat. Insa ceea ce m-a inspirat in scrierea acestor randuri a fost nu continutul efervescent al spectacolului teatral, ci ideea catre care converge: cat dureaza, de fapt, dragostea?

Majoritatea specialistilor sustin ca “flacara” unei relatii se stinge dupa aproximativ doi ani, fiind inlocuita de acalmie, (ne)liniste, impacare, monotonie, plictiseala, prietenie, si asa mai departe pana la despartire. Altii sugereaza ca scanteia care ne face sa plutim de mana cu celalalt moare la circa 4 luni de la inceperea relatiei, dupa caz. Pai, bine, domnule, dar de bunica si bunicul care au fost impreuna la bine si la greu 50 de ani ce sa mai zicem atunci? Sa credem axioma conform careia dupa cei doi ani incheiati s-au plictisit amarnic si si-au continuat mariajul sub egida familiei protectoare?

Ceea ce e bun trece repede? Cred ca se poate spune si asa. Din punct de vedere psihofiziologic ne supunem anumitor tipare neuronale care nu ne permit sa depasim anumite praguri. Simplificat, regula suna astfel : pentru senzatii moderate, durata de producere si traire efectiva este mai lunga decat in cazul unora foarte puternice.

Se mai spune ca moartea pasiunii vine cu varsta. Dar ce se mai alege atunci de atat de vehiculatele tipare conform carora „pasiunea moarte n-are”? In lumea moderna valentele unei relatii ca al carte si-au pierdut de mult sclipirea. Intr-adevar, inima unei relatii nu poate sa mai bata la fel ca la inceput dupa unul, doi, trei, patru ani, insa sunt atatia care dovedesc contrariul, chiar si dupa 30 de ani.

Ce te faci cand sus-numita flacara a pasiunii se transforma mai degraba in caldura linistita a unui semineu? Cand nu mai ai pentru cine imbraca minunatul corset de dantela neagra si celelalte piese de lenjerie provocatoare pentru ca acum sunt doar obiecte banale din garderoba ta pe care oricum el o cam stie pe de rost. Sau daca - in lipsa de focuri de artificii, scanteia sare din intersectarea a doua priviri, a ta si a necunoscutului care ti-a taiat calea?

Raspunsul nu trebuie cautat in revistele care se intrec in sfaturi care mai de care mai impozante si impozitabile, ci in noi insine. Cu siguranta, fiecare relatie stabila are punctele sale moarte, dar care pot fi inviate cautand mereu noi resurse in mintea noastra. Pentru ca aceste reurse sunt inepuizabile. Asa ca dragostea dureaza atat cat vrem noi.