Amatorii de moda s-au delectat cu nu mai putin de 50 de show-uri, care au avut loc in aceasta perioada la Milano: de la Prada, Dolce&Gabbana si Donatella Versace la Vivienne Westwood, Burberry sau Armani.
Inspirata din titlul filmului "Man in Black", culoarea vedeta a sezonului toamna/iarna 2007-2008 este negrul, insa la aceasta editie au existat si unele exceptii. La sfarsitul prezentarii sale, Giorgio Armani a decretat chiar ca "negrul este o culoare cool".
"Am incercat sa adaugam unele culori, insa dupa cum s-a vazut, nu ne-am descurcat", a mai spus acesta. "Negrul" lui Roberto Cavalli are alta explicatie: este inspirat din starea pe care creatorul a avut-o dupa ce a ascultat muzica lui Jim Morrison, fostul lider al trupei "The Doors".
Viziunile futuriste au fost la mare cautare anul acesta. La fel si manechinii efeminati, personaje desprinse parca din filmele SF, care s-au perindat pe podiumul de la Milano.
Doar cateva case de moda au optat pentru un stil clasic. Gianfranco Ferre a ramas fidel costumelor cu linii ferme si culorilor putine. La polul opus, Vivienne Westwood a venit si de aceasta data cu o fantezie debordanta, asa cum si-a obisnuit publicul, cu mai multe culori tari, cu accesorii si croieli extravagante.
Piesele de rezistenta au fost reprezentate de tinutele in stil indian, prin care excentrica creatoare a transmis din nou un apel pentru eliberarea lui Leonard Peltier, un indian din Dakota de Nord incarcerat 29 de ani pentru uciderea unui agent FBI.
Diavolul negru de la Prada
Dupa ce filmul "Diavolul se imbraca de la Prada" a urcat in topurile cinefile de anul trecut, creatoarea Miuccia Prada a venit in intampinarea acestuia si a iesit cu tinute acoperite cu lana neagra. Nu au lipsit blanurile artificiale de aceeasi culoare.
Dolce&Gabbana s-au intrecut si anul acesta in creatii extravagante, in culori metalice si tinute inspirate din combinezoanele cosmonautilor.
Nici Versace nu a stat deoparte, adaugand accesorii sportive, gen placi de skisurf, dar si geci trei-sferturi, puse peste camasi albe, fara cravata.
Nu in ultimul rand, Dirk Bikkembergs l-a adus pe scena, in calitate de manechin, pe fostul fotbalist Fabrizio Ravanelli. Acesta a fost admirat, printre altii, de rapperul Coolio si de pilotul de Formula 1 Felipe Massa, de la Ferrari, aflati printre invitatii evenimentului.












