A fi singur. E un stil de viata. Si unul pe care multi il adopta, din comoditate, din teama de esec, din experienta unor serii de esecuri, din plictiseala sau pentru ca nu au nevoie de ‚complicatii’. O relatie aduce prea mult consum de nervi si investitii de sentimente, nu intotdeauna rentabile. Daca indiferenta survine peste toate cele mai sus enumerate ne putem declara fericiti. Ma rog. Fericiti si nedisturbati psihic zile, saptamani sau luni de persoana cu care am impartit un one night stand.
Dar pleaca mereu totul de la sex? Sau in cele din urma de la setea neconformata de a avea si a fi avut de catre altcineva? De acord, o scoatem la capat in moduri geniale si singuri, dar, si din nou acelasi DAR, nu ne e frica, ca la un moment dat sa ne trezim a doua zi fara pofta neactualizata de a o lua de la inceput? Ne e cumva frica de absenta certitudinii? Si daca e absenta, nu-si poate afla substitut?
De ce anume e nevoie pentru un deznodamant in doi? Sau, conditionandu-ne ascendenta atator stari numai pana la orgasm si inapoi ne decidem limitarea? Am ajuns handicapati emotional pentru ca atunci cand, singuri fiind, sa ne consumam zilele in galop asteptand o noua relatie, si o alta dezamagire pe care sa o dizolvam intr-un scenariu imbibat de alcool si scrumiere?? Daca viitorul suna prost ne-am conformat; daca ar suna bine ne-am claustra in disperare de cauza; asa ca unul nul nu ne-ar rezolva cu nimic temerile; si vazandu-ne toti prietenii sau cunoscutii ancorati in relatii de la nivelul lunilor la al anilor ne apare pe limba inevitabil intrebarea: What else IS there?...
