CE ALEGEM: CARD DE CREDIT SAU IMPRUMUT CLASIC
2/2447
calendar_month 03 Mai 2007, 00:00
Unul mai usor de accesat, dar mai scump, celalalt mai greu de obtinut, dar mai ieftin. Cardul de credit, recomandat pentru cumparaturi. Imprumutul clasic, pentru orice. Intre cardul de credit si imprumutul de nevoi personale exista multe diferente, dar si destule asemanari. Daca pentru a obtine o linie de credit pe card nu treci prin `probele de foc` la care esti supus pentru a lua un credit de nevoi, acest lucru se vede la pret.

La nivelul dobinzii anuale efective, diferentele dintre imprumutul clasic si cardul de credit merg pina la 15 procente. Cardul si imprumutul de nevoi se deosebesc inca de la nivel de concept, dar se aseamana in privinta utilizarii banilor. Teoretic, sensul unui credit pe card nu este acela de a-l rambursa, ci de a-l innoi continuu. In acelasi timp, creditul de nevoi personale va fi rambursat intr-o perioada care variaza intre unu si cinci ani. Ce mai trebuie sa stim este ca, in cazul cardului de credit, este infinit mai avantajos sa faci cumparaturi direct de la comerciant decit sa extragi numerar. Creditul de nevoi personale nenominalizat iti da libertatea, fara a mari costurile, de a utiliza banii imprumutati in absolut orice scop.

Penalitatile pentru neplata la timp nu sint neglijabile nici intr-un caz, nici in celalalt, insa balanta inclina tot spre card, unde cumulate penalitatile pot ajunge pina la 70% din valoarea liniei de credit. In functie de dobinda, Citi Financial are cel mai avantajos produs de creditare pentru nevoi personale.

Dobinda efectiva la produsul Elite este 9,36%, cu un comision de acordare de 2,5%. La un imprumut de 15.000 de lei platim o rata lunara de 303,43 lei la Citi Financial. Pe locul doi este UniCredit, la care dobinda este de 14,78%, iar rata lunara ajunge la 368,14 lei, urmata de BCR, cu o dobinda de 14,88% si o rata lunara de 360,88 lei. Locul patru este ocupat de ING care percepe o dobinda de 15,08% si unde platim, pentru aceeasi suma de 15.000 lei, o rata lunara de 341,3 lei. A cincea optiune ar putea fi Credit Europe Bank, la care dobinda efectiva este de 15,19%.

Unul dintre cele mai avantajoase carduri de credit il ofera UniCredit. Dobinda efectiva este 23,04%, pentru cumparaturi direct din magazin, si 28,3% pentru extragere de numerar. La Piraeus avem 23,86%, respectiv 27,14%. La Raiffeisen cumparam cu o dobinda de 30,23% si extragem numerar contra unei dobinzi de 35,8%, iar CEC practica DAE de 18,60, respectiv 20,62%. Emporiki are dobinzi de aproximativ 21%, atit pentru cumparaturi, cit si pentru extragere de numerar.

Este foarte important sa cunoasteti cu exactitate costurile pe care le implica folosirea cardului la cumparaturi si la retragerea de numerar daca beneficiati de o perioada de gratie sau nu, minimumul de rambursat pentru fiecare oferta in parte. Foarte important este faptul ca, de cele mai multe ori, diferenta dintre costurile totale pentru efectuarea de cumparaturi cu plata direct cu cardul este mult mai mica decit in cazul extragerii de numerar. Calculul DAE tine cont si de perioada de gratie, si de minimumul de rambursat, pentru fiecare oferta in parte. Nu trebuie sa uitam nici de penalitatile pentru depasirea liniei de credit, care pot ajunge pina la 50% din valoarea extrasa.