Invatamantul de stat din tara noastra e o ruina
1/16175
calendar_month 08 Apr 2010, 00:00
Studentie.ro iti propune un interviu cu un profesor care s-a remarcat in mai multe domenii de activitate, precum traducerile si munca de redactor si care nu s-a limitat numai la meseria de cadru didactic. Acesta se numeste Dan Mateescu, conferentiar doctor la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Universitatea Bucuresti.

Studentie.ro: Ce anume v-a impulsionat sa alegeti meseria de profesor? Acesta a fost primul dumneavoastra vis legat de viitoarea cariera?

Conferentiar dr. Dan Mateescu: Nu pot spune ca am avut vise legate de viitoarea mea profesie. In orice caz nu la varste pe care sa mi le mai amintesc acum. Cand eram in liceu mi-am dorit sa ajung arheolog. Nu era un vis propriu-zis decat in masura in care Facultatea de istorie era impracticabila atunci din motive ideologice. Istoria a ramas, pana astazi, una din marile mele pasiuni.

Cariera didactica a urmat oarecum natural specializarii din facultate. Pe vremea cand am absolvit eu nu aveai, ca filolog, prea multe optiuni. Oricum pot spune ca am debutat cu stangul in meserie. Stagiul obligatoriu la tara, la sute de kilometri de casa, a fost mai degraba materializarea unui cosmar, nu a unui vis frumos. De indata ce am terminat perioada de “iobagie” am si parasit, de altfel, domeniul, dupa ce cu cateva zile inainte obtinusem definitivarea in invatamant.

Pare paradoxal sa inveti pentru o hartie care nu-ti foloseste la nimic (atestatul de definitivare in cazul meu), dar daca va ganditi ca foarte multi tineri din ziua de azi populeaza facultatile patriei doar pentru o patalama veti constata ca mentalitatile si apucaturile romanilor nu s-au schimbat prea mult si ca traim inca sub semnul unor vremuri cand cei mai multi studenti de azi nici nu erau nascuti. Fara rasturnarea din 1989 nu as mai fi predat probabil niciodata. Cariera in invatamant s-a datorat asadar in cazul meu unui accident istoric. Pe de alta parte sunt a patra generatie din familia mea care lucreaza in invatamant, asa ca am reinnodat accidental o traditie.

Studentie: Cu ce succes profesional va mandriti cel mai mult? Va sunt mai dragi realizarile din activitatea dumneavoastra de profesorat sau cele legate de traducerile literare facute ori de munca de redactor la Curierul Romanesc?

D.M.:
As evita cuvinte ca mandrie sau a se mandri. Nu sunt nici pe departe un om care exceleaza prin modestie, dar imi displac pur si simplu. V-as raspunde in primul rand prin concluzia la care ajunge Candide, celebrul personaj al lui Voltaire. Oricare ar fi domeniul nostru, daca ne-am cultiva cu totii propria noastra gradina am fi cu siguranta daca nu mandri macar multumiti, nu in cea mai buna din lumile posibile, dar intr-una cu siguranta mai buna decat cea in care traim.

Intrebarea dumneavoastra implica domenii ce difera in ce priveste modul cum ne raportam la rezultate. Ca profesor m-am simtit intotdeuna multumit daca la sfarsitul unei ore de curs sau seminar am reusit sau am avut senzatia ca am reusit sa fac in asa fel ca studentii sa ramana cu cateva cunostinte sau idei pe care nu le aveau inainte de ora. In bransa noastra conteaza enorm prestatia personala dar la fel de importanta e si receptivitatea celorlalti, a studentilor adica. Pastrez amintiri frumoase din studentie legate de unii din profesorii mei si de orele petrecute impreuna si as fi incantat daca as reusi sa transmit la randu-mi, studentilor mei, macar o parte din ceea ce am primit eu.
Ca traducator, ispita mandriei e mai puternica, succesele fiind obtinute de unul singur, nu in relatie cu altii. Daca te gandesti insa ca esti condamnat sa interpretezi partitura altuia, ca tot ce poti spera e sa obtii Oscarul for the best supporting role, lucrurile se schimba. Nu sunt deloc de acord cu cei ce pun munca traducatorului pe un pedestal la fel de inalt cu cel rezervat autorului.



Cand eram de varsta dumneavoastra am citit o ineptie enorma in Romania Literara, unde, intr-o cronica la traducerea lui Faust semnata de Doinas se afirma ca textul romanesc depaseste originalul german. Nu cred ca Doinas, un poet excelent el insusi, a fost foarte mandru sa se vada comparat in felul acesta cu Goethe. Mandru poti fi, la limita, de popriile creatii, nu de (ras)talmacirea creatiilor altora.

Cat despre ziaristica, trebuie sa spun ca dupa parerea mea exista foarte putini jurnalisti adevarati in Romania zilelor noastre. Ca toate domeniile de altfel, presa sufera de o acuta lipsa de profesionalism. Indivizi cu cele mai diverse tipuri de pregatire (in cazul in care au vreuna) se intituleaza ziaristi sau, mai abstract si pompos, analisti si stalcesc limba romana pe unde apuca – in ziare sau “pe sticla” - razand cu suficienta de balbaielile, inexactitatile sau “succesurile” altora in violarea normelor gramaticii.
In ce ma priveste, dat fiind si profilul revistei la care am lucrat, nu am facut niciodata jurnalistica veritabila. Si, sincer, nici nu mi-ar fi placut sa fac.

Studentie: Ne puteti spune daca de-a lungul carierei de profesor s-a schimbat in oarecare masura relatia dumneavoastra de comunicare cu studentii? Ii vedeti cumva mai reticenti sau mai necomunicativi cu profesorii care incearca sa ii formeze in facultate?

D.M.:
Evident ca da. M-am schimbat eu, in primul rand. Apoi s-au schimbat studentii. Ei se schimba de altfel permanent. E unul din aspectele cele mai fascinante ale meseriei noastre. Nimic nu e mai intristator deca monotonia. Relatia studenti/elevi-profesori mai are ceva unic si captivant. E singurul tip de relatie interumana in care doar unul din parteneri imbatraneste. In timp ce prietenii, familia, inclusiv propriii copii, imbatranesc impreuna cu tine, studentii raman vesnic de aceeasi varsta, fixati de succesiunea seriilor intr-o ireala tinerete fara batranete. Imi amintesc jenat multe din prestatiile indoielnice sau de-a dreptul jalnice, ale inceputurilor mele in invatamant.

Cum am pastrat intoleranta si exigenta si nerabdarea primei tinereti cand am trecut de cealalta parte a baricadei, sau catedrei si am devenit din student profesor. Cu cat am inaintat in varsta am ajuns sa imi inteleg mai bine studentii, sa am o comunicare mult mai buna cu ei, sa fiu mai tolerant, mai rabdator. Si sa am o imagine mult mai putin idealizata si mai realista asupra propriei mele studentii. Oarecum paradoxal asadar, departandu-ma de ei ca varsta, m-am apropiat sufleteste. Intelepciunea si echilibrul si experienta vin doar odata cu trecerea anilor. Evident ca se pierd alte lucruri, dar la urma urmelor everything comes with a price.
Studentie.ro: Ce parere aveti despre studiile in afara? Dumneavoastra ati recomanda cu caldura unui apropiat sa invete in strainatate sau dimpotriva, considerati ca sistemul romanesc este la fel de performant?

D.M.:
Orice generalizare este nedreapta. Se poate generaliza doar statistic. Toti vom fi de acord, de pilda, ca nemtii sunt mai harnici decat romanii, desi facem astfel o mare nedreptate foarte multor romani de isprava comparati cu rebuturile pe care Germania, ca orice tara, fara indoiala le are. Ceea ce nu intelegem noi cand ne “mandrim” cu rezultatele olimpicilor nostri, de pilda, e ca o generalizare statistic corecta se face pe medie. Iar la medie “ei” sunt mult mai sus decat “noi”.

Exista numeroase scoli bune in Romania si altele de o calitate indoielnica in Occident, dar in timp ce la noi sistemul e bolnav, la ei e sanatos. Din perspectiva asta, si numai dintr-asta, as zice ca mai bine ar fi sa plece sa studieze “afara”. Din cauza mediului mai sanatos, cum am aratat. Altfel, m-as abtine sa dau sfaturi. N-as sti nici propriului meu copil ce sfat sa ii dau. In fond fiecare decide pentru el in ce priveste propriu-i destin intr-o lume in care oamenii stau sub vremuri nu vremurile sub oameni, cum zice cronicarul.

Studentie.ro: Ce sfat ati da unui tanar care vrea sa devina profesor universitar? L-ati incuraja sa opteze pentru sistemul de stat sau sa se indrepte spre cel privat?

D.M.:
Invatamantul de stat din tara noastra e o ruina iar cel privat e o retea de buticuri emitatoare (contra cost) de diplome fara acoperire (o alta generalizare ce trebuie luata cum grano salis). L-as sfatui sa isi aleaga o alta profesie pe un astfel de tanar. Sau sa incerce sa se nasca peste cateva decenii sa vada cum mai stau lucrurile. Daca alegerea este acum si neaparat intre cele doua variante, numai prima este reala. Alternativa nu exista. Deci nu se pune de fapt problema de a opta.

Andreea Iolu - editor Studentie.ro