LUDWIG VAN BEETHOVEN SI ISTORIA SA MEDICALA

Personalitatea sa tulburatoare, opera sa de dimensiuni si valoare unice au trezit interesul muzicologilor si criticilor din toate timpurile. In privinta auditoriului, este, unul dintre cei mai ascultati compozitori in intreaga lume, nu numai in timpurile sale, cand, de altfel, nu a fost lipsit de glorie, ci si astazi in lumea moderna. Dar interesul pentru personalitatea si viata marelui autor nu se opreste in lumea artelor. Medicii, cercetatorii istoriei medicinei au fost extrem de interesati de viata, precum si de moartea sa tragica. Nascut in 1770, la Bonn, Ludwig van Beethoven si istoria sa medicala au fost subiect de speculatii de istorici si medici. Incercarile de a explica motivele surzeniei sale, precum si al celorlalte boli de care suferea marele artist sunt din pacate limitate de chiar limitele stiintei din acele vremuri. Otoscopul va fi fost inventat in 1854 de Toynbee, iar microscopul, termometrul si stetoscopul nu erau de utilizare larga. Lucrarile de neuroanatomie ale lui dr. Corti referitoare, de fapt, la organul care-i poarta numele, precum si descoperirea cortexului auditiv a doctorului Ferrier urmau sa apara pe scena istoriei medicale. De asemenea, un element important care trebuie luat in seama este tipul de patologie frecvent intalnit in zilele acelea; Tuberculoza, pojarul, febra tifoida si sifilisul erau mult mai frecvent intalnite, determinand mortalitate si morbiditate crescute.Cu toate aceste limite, cercetatorii au avut la dispozitie jurnalele autorului, deci o anamneza deosebit de valoroasa, chiar si corespondenta sa si caietele de conversatii - note importante pentru descrierile medicale detaliate descoperite. INGRIJIT DE MEDICI CELEBRIMai mult decat atat, de istoria medicala a lui Ludwig van Beethoven se leaga nume celebre de doctori care l-au tratat: dr. Braunhoffer, dr Staudenheim - medicul personal al imparatului Franz Josef I, dr. Giovanni Malffati - fondatorul Societatii Vieneze a Medicilor.Si mergem pana la capat spunand ca si necropsia nefericitului maestru a fost legata de un nume celebru: tanarul Karl von Rokitansky, ce avea sa devina intemeietorul anatomiei moderne morbide.CONSEMNAREA PRIMELOR SIMPTOME Desi nascut la Bonn, viata, cariera si moartea sa se leaga de Viena, oras care i-a calauzit notele inca de la inceputul carierei sale. In 1792 se stabileste la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn si, foarte curand, capata faima de virtuoz pianist si de compozitor.Insa nu peste multi ani, in 1801, Beethoven incepe sa descrie primele sale simptome intr-o scrisoare adresata unui profesor de medicina din Bonn: In ultimii trei ani, auzul meu a devenit tot mai slab si cred ca prima cauza ar putea fi intestinele mele care, dupa cum stiti, m-au suparat de mult. Am inceput sa duc o viata retrasa, evitand compania oamenilor de aproape doi ani, doar pentru ca este imposibil sa le spun ca sunt surd.... Aceasta descriere sugereaza o pierdere senzoriala importanta, urmata fiind de o si mai clara descriere a suferintei intr-o alta scrisoare cateva luni mai tarziu: Lasati-ma sa va spun ca cel mai mare dar cu care am fost inzestrat - auzul - este grav deteriorat... Realizati ce viata trista trebuie sa duc vazand ca trebuie sa renunt la tot ce imi este drag si pretios mie. Aceste sentimente de tristete si disperare se regasesc si in celebrul Testament de la Heilingenstadt, din 1802, adresat fratelui sau. Deteriorarea auzului coincide cu perioada sa de dezvoltare muzicala cea mai importanta, insa il determina sa renunte definitiv la cariera de pianist si de dirijor care ii completase pana nu de mult spiritul muzical. Un moment dramatic este acela al finalului reprezentatiei Simfoniei a 9-a in 1824, cand una din soliste il intoarce catre sala care nu mai contenea sa il ovationeze. Marele artist nu se putea bucura nici de aplauzele necontenite care il inconjurau. Ingrozitoarea suferinta determinata de surzenie nu l-a putut opri sa-si continue opera. Mai avea inca multe de spus. A continuat sa compuna fara ca macar o data sa-si mai auda capodoperele.CAUZELE PIERDERII AUZULUI Se discuta de mult cauza pierderii auzului sau inca cercetatorii nu au ajuns la un consens. Cauza cea mai probabila pentru care nu sunt suficiente argumente stiintifice pare sa fie otoscleroza. Aceasta determina scaderea bilaterala progresiva a auzului la adulti. In cazuri grave apare degenerarea cohleara cu atrofie secundara de nerv acustic si absenta definitiva a auzului. Se mai discuta de asemenea posibilitatea prezentei altor afectiuni cum ar fi otita cronica medie, o afectiune autoimuna (boala inflamatorie intestinala) care sa determine hipoacuzia, sifilisul, boala Paget (pornind poate de la un portret al autorului, unde este descris cu un cap asimetric mare, frunte bombata, membre inferioare scurte), insa nici unul din aceste diagnostice nu se sustin suficient din documente si cercetari ulterioare. FINALUL UNEI DRAME Finalul vietii sale este insa si mai dramatic. Suferinta hepatica de care se stie ca suferea de cativa ani - probabil ciroza alcoolica - se agravase: deteriorarea starii generale, icter, edeme, ascita, probabil semne de encefalopatie, toate se regasesc in descrierea ultimului sau medic - seful serviciului medical al unui spital vienez, dr. Andreas Wawruch: edeme ale membrelor inferioare, oligurie, suprafata hepatica cu noduli (probabil nodului de regenerare - n.n.) agravarea icterului. Tratamentul medical de care a beneficiat sub ingrijirea acestor celebrii medici, incluzand paracenteze masive, ingrijire atenta, nu a reusit sa determine o evolutie favorabila a bolii care s-a agravat in urmatoarele luni ale anului 1827. Agravarea encefalopatiei hepatice a fost urmata de instalarea comei si moartea dramatica a celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor - Ludwig van Beethoven.Limitele teribile ale dezvoltarii medicinei, ramasa mult in urma fata de spiritul inalt al marelui compozitor, i-au marcat destinul. Hipoacuzia si ciroza sunt astazi boli cunoscute, cu posibilitati terapeutice remarcabile si supravietuire lunga. Medicina a progresat, dar prea tarziu pentru el...