Ion este primul roman obiectiv din literatura romana, fiind aparut in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Aparitia romanului a starnit un adevarat entuziasm in epoca, mai ales ca nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie spectaculoasa: aNimic din ce e publicat inainte nu ne putea face sa prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a inceput si a continuat vreo zece ani, nu numai fara stralucire, dar si fara indicatii de viitora, nota Eugen Lovinescu. Criticul primeste primeste romanul Ion ca pe o izbanda a literaturii romane, iar satisfactia sa este consemnata in studiul aCreatia obiectiva. Liviu Rebreanu: Iona. Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era sincronismul literaturii romane cu cea europeana, romanul Ion este cel care arezolva o problema si curma o controversaa. Aceasta afirmatie a lui Lovinescu se refera la faptul ca aparitia primului roman obiectiv directioneaza literatura romana catre valoare europeana si stinge polemica pe care criticul o avea cu samanatoristii epocii.
Geneza
Liviu Rebreanu marturiseste ca in lunga sa truda de creatie, in cei 7 ani in care a lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte aimpresia afectivaa, emotia, iar pe de alta parte, acumularea de material documentar.
O scena vazuta de scriitor pe colinele dimprejuul satului l-a impresionat in mod deosebit si a constituit punctul de plecare al romanului aIona. Aflat la vanatoare, Rebreanu a observat a... un taran imbracat in haine de sarbatoarea, care s-a aplecat, deodata asi-a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica. Scena m-a uimit si s-a intiparit in minte, dar fara vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudateniea.
O alta intamplare relatata de sora sa, Livia, i-a retinut atentia: o fata instarita, ramasa insarcinata cu un tanar sarac, a fost batuta cumplit de tatal ei pentru ca trebuia sa se inrudeasca acum cu un sarantoc, acare nu iubea pamantul si nici nu stia sa-l munceasca.a
Un eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tanar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetasului, care nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu aatata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi vorba despre o fiinta vie si adorata ...a
O alta sursa o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat in jurul lui mentalitatile si obiceiurile taranilor, viata lor complicata si complexa din cauza ocupatiei Imperiului Austro-Ungar.
Prima varianta a romanului aIona a fost o schita, scrisa de Rebreanu in 1908. Aceasta schita purta titlul aRusineaa, iar subiectul ei a fost reluat in alta proza, aZestreaa, in care Rebreanu contureaza portretul lui Ion si schiteaza intalnirea dintre flacau si Ileana (Ana din roman).
Tema
Romanul aIona este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru pamant, intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de averea pe care-o poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor careia ii apartine.
Romanul incepe cu descrierea drumului catre satul Pripas, la care se ajunge prin asoseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesula pana la Cluj, din care se desprinde aun drum alb mai sus de Armadiaa si dupa ce lasa Jidovita in urma, adrumul urca intai anevoie pana ce-si face loc printre dealurile stramtorate (...), apoi coteste brusc pe sub Rapile Dracului, ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de colinea. La intrarea in sat, ate intampina (...) o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalata de ploi si cu o cuninita de flori vestede agatata de picioarea. Imaginea este reluata simbolic nu numai in finalul romanului, ci si in desfasurarea actiunii, in scena licitatiei la care se vindeau mobilele invatatorului, sugerand destinul tragic al lui Ion si al Anei, precum si viata tensionata si necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care toti locuitorii satului Pripas se afla adunati la hora traditionala, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntasii satului, invatatorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug si abocotaniia care cinstesc cu prezenta lor sarbatoarea. Hora este o pagina etnografica memorabila prin jocul traditional, vigoarea flacailor si candoarea fetelor, prin lauta tiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: aDe tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se asaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumirea.
Lui Ion ii place Florica, dar Ana are pamant, asa ca el ii face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatal Anei, care se cearta cu Ion si-l face de rasul satului, spunandu-i asarantoca. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere cand se maritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se insurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea si se gandea sa-i asigure fetei o zestre atunci cand se va marita.
Ion, flacau harnic si mandru, dar sarac o necinsteste pe Ana si il obliga astfel pe Vasile Baciu sa i-o dea de nevasta impreuna cu o parte din pamanturi. Obtinand avere, Ion dobandeste situatie sociala, demintate umana si satisfacerea propriului orgoliu.
In celalalt plan, familia invatatorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea isi zidise casa pe lotul ce apartinea bisericii, cu invoirea preotului Belciug. Relatiile invatatorului cu preotul se degradeaza cu timpul, de aceea Herdelea se teme ca ar putea pierde toata agoniseala si i-ar ramane familia pe drumuri. Preotul Belciug, ramas vaduv inca din primul an, are o personalitate puternica, este cel mai respectat si temut om din sat, avand o autoritate totala asupra intregii colectivitati.
In sat, domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au oarecare agoniseala, fapt ce face ca relatiile sociale sa fie tensionate intre asarantocia si abocotania, intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta patimilor, ceea ce face sa se dea in permanenta o lupta apriga pentru existenta.
Destinele personajelor sunt determinate de aceasta mentalitate, de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe sentimente, ci pe interese economice: ain societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai insemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei, nua (G. Calinescu). Batuta de tata si de sot, Ana, ramasa fara sprijin moral, dezorientata si respinsa de toti, se spanzura. Florica, parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura de norocul pe care il are, desi il iubea tot pe Ion.
Casatorit cu Ana si asezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui patimase, nu se poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la Florica. Sfarsitul lui Ion este naprasnic, fiind omorat de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, asadar Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul pripas, viata urmandu-li cursul firesc: aPripasul de-abia isi mai arata cateva case. Doar turnul coteste, apoi se indoaie, apoi se intinde, iar dreapta ca o panglica cenusie in amurgul racoros. (...) Satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat. Cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul. (...) Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput ...a.
Intr-o alta perspectiva, satul este ilustrat in relatiile cu regimul administrativ si politic austro-ungar. Realitatile social-concrete ale raporturilor dintre institutii si oameni sunt prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situatiile in care eroii romanului se gasesc in conflict cu autoritatile. Cei mai afectati sunt intelectualii, deoarece slujbasii si autoritatile inabusa cu orice prilej constiinta asupririi nationale care se manifesta cu predilectie la aceasta clasa sociala. Avocatul Victor Grofsoru militeaza pentru emanciparea sociala si nationala pe cai legale; profesorul Spataru este un extremist, pe cand Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast.
Liviu Rebreanu isi lasa personajele sa actioneze liber, sa-si dezvaluie firea, sa izbucneasca in tensiuni dramatice, sa-si manifeste modul de a gandi si de a se exprima.
Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaza prin cateva trasaturi:
- respectul pentru adevar, de unde reiese obiectivarea si realismul romanului;
- precizia termenilor, acuratetea si concizia exprimarii;
- sobrietatea stilului;
- stilul anticalofil, lipsit de imagini artistice, intrucat crezul prozatorului era ca astralucirile artistice, cel putin in opere de creatie, se fac mai totdeauna in detrimentul preciziei si al miscarii de viata (...), e mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact.
