MIRCEA ELIADE - LA TIGANCI

1. Personajul principal al nuvelei este un profesor ratat, un tip de antierou care traieste experienta intalnirii cu misterul fara sa inteleaga ce i se intampla.2. Elementele mitice ale nuvelei imerseaza firul epic al povestii banale si ii confera dimensiune fantastica.3. Nuvela este construita pe simboluri mitice: setea mortului, proba labirintica, jocul, cele trei fete care intruchipeaza eternitatea, padurea verde a mortii, nunta mioritica.TemaNuvela propune o parabola a mortii in termeni mioritici.SubiectulPersonajul principal al nuvelei este Gavrilescu, un profesor de pian care traieste din meditatii si care se considera pedepsit pentru pacatele sale. Personaj anost, fara idealuri si fara perspective, are o experienta stranie. Intr-o zi, coboara din tramvai intr-un loc cunoscut sub numele de La tiganci, intrerupandu-si drumul obisnuit.Impins de curiozitate si atras de umbra copacilor, profesorul intra in curtea casei tigancilor. Aici este dus intr-un bordei in care trei fete il antreneaza intr-un joc: sa le ghiceasca originea etnica. Personajul nu ghiceste, apoi rataceste un timp prin bordeiul care pare nesfarsit si, in cele din urma, pleaca spre casa. Dar in casa lui locuieste altcineva, oamenii nu-l recunosc si, treptat, afla ca intre timp au trecut doisprezece ani. Dezolat, se reintoarce la casa tigancilor, unde o intalneste pe Hildegard, prima lui iubire. Impreuna cu aceasta porneste spre padurea verde. ComentariulCa in toate scrierile sale, si aici Eliade construieste o poveste fantastica situata in cadrul real al Bucurestiului interbelic. Povestea lui Gavrilescu incepe in momentul in care acesta manifesta un neinteles interes pentru un anume personaj: el este in mod inexplicabil atras de un nume auzit in statia de tramvai, cel al unui erou, colonelul Lawrence, pe care il repeta, dintr-un inconstient instinct de abolire a monotoniei, de aspiratie la conditia de erou; cuvintele repetate capata functie ritualica, anticipa misterul in preajma caruia se afla si care pentru el ramane inchis, ca si povestea colonelului.Gavrilescu este lovit de lumina inainte de a patrunde in universul miraculos de la tiganci. Intalnirea cu lumina ii este aproape fatala si el rezista impactului doar prin rememorare; inainte de a intra in curtea tigancilor, are senzatia ca a mai trait o astfel de zi, iar apoi isi aminteste ca era ziua in care o parasise pe Hildegard, iubita sa din tinerete. In plan mitic, cel care se intalneste cu lumina si se recunoaste in ea dobandeste un mod de a fi transcendent: el este mort pentru lumea normala si nu mai poate evolua in universul duratei si al fiintei. Intr-un studiu, Eliade spune ca, oricare ar fi integrarea ideologica ulterioara, intalnirea cu Lumina produce o ruptura in existenta subiectului fie ca ii reveleaza, fie ca ii arata doar mai clar decat inainte lumea Spiritului, a sacrului, a libertatii, intr-un cuvant: existenta ca opera divina sau lumea sanctificata prin prezenta lui Dumnezeu.De aceea, experienta lui Gavrilescu este un amestec de realitate si fantastic, pentru ca el nu intelege ce i se intampla. Lumea in care intra este pentru el doar un loc dubios, spre care se indreapta din curiozitate. Realitatea istorica ii ofera numeroase semne, pe care insa personajul nu stie sa le dezlege; el merge cu tramvaiul de trei ori pe saptamana, numar al tuturor ritualurilor si al hierofaniilor, iar tigancile s-au stabilit in Bucuresti de douazeci si unu de ani, semn al creatiei perfecte, caci lui Gavrilescu i se da ocazia renasterii prin savarsirea inconstienta a unui ritual. Insa eroul nu stie ca traverseaza un mister; toate intamplarile din casa tigancilor sunt traite cu un acut sentiment al realitatii; pentru el, jocul celor trei fete este o gluma, la care nu se preteaza pentru ca, desi protocolar, in adancul sufletului le dispretuieste: Cine m-a pus sa-mi pun mintea cu niste copile? izbucni deodata, cuprins brusc de furie. Pardon! Am spus copile din gentilete. Voi sunteti altceva. Stiti voi bine ce sunteti. Sunteti tiganci. Fara nici o cultura. Analfabete. De aceea nu intelege nici rostul jocului, nici sensul ratacirii prin labirint, nici avertismentul de a nu bea prea multa apa.In aparenta cotidiana, casa tigancilor nu este decat un loc rau famat, dar pentru Gavrilescu devine un univers al misterului capital: moarte-nunta. El traieste confuz, intre amintirile din tinerete si amintiri recente, este prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste si pe care nu-l ia in serios, un joc in care este cuprins un mesaj pentru care eroul nu este pregatit pentru ca el si-a tradat iubirea, or, jocul tigancilor incearca sa-i trezeasca acest sentiment refulat. Gavrilescu devine prizonierul unui univers labirintic; intrarea sa in acest labirint este asociata cu sentimentul abandonului care naste revolta; parasit de cele trei fete, personajul incearca sa gaseasca drumul cel bun urmarind peretele unui paravan care pare nesfarsit, iar, in momentul in care patrunde dincolo de acest paravan, sufocat de caldura, se dezbraca.Nuditatea inseamna parasirea formei si a individualitatii, conditie pe care Gavrilescu o accepta greu, cu teama si apoi cu resemnare; el este pregatit fara sa stie, printr-un gest savarsit chiar de la inceputul jocului, cand, desi avertizat sa nu bea prea multa cafea, cere si apa si isi potoleste setea, band direct din cana, indelung, galgaind, dandu-si capul pe spate. Isi satisface setea, intra in starea de disolutie si in moarte. Apa detine calitatea magica de a reda fiintei putinta renasterii si, de aceea, setea exprima o nazuinta secreta de anulare a existentei, a durerii, care deriva din conditia istorica a omului. Setea topeste fiinta, o readuce la starea impersonala, nediferentiata de samanta. Apoi el rataceste intr-o camera cu vechituri, asemanatoare cu Samb, dar fara lumina binefacatoare a acesteia; Descoperea la rastimpuri obiecte pe care ii era greu sa le identifice; unele semanau la inceput cu o ladita, dar se dovedeau a fi, pipaite mai bine, dovleci uriasi inveliti in broboade; altele, care pareau la inceput perne sau suluri de divan, deveneau, corect pipaite, mingi, umbrele vechi umplute cu tarate, cosuri de rufe pline cu jurnale... Acest univers de obiecte inutile, fara valoare, sugerand perisabilitatea lumii, proiecteaza totodata si ipostaze simbolice ale ratarii personajului. Labirintul lui Gavrilescu este inofensiv si amenintator, in acelasi timp, seamana cu locuri stiute, dar acolo exista cineva, ceva, o fiinta sau un obiect cu neputinta de precizat. Trairea sa seamana cu o mistuire, cu moartea, dar legaturile sale cu lumea nu au fost definitiv intrerupte: el primeste semne ale unei vieti ce continua fara el, aude voci si zgomote si scaune trase pe parchet, parca un intreg grup s-ar fi ridicat de la masa si s-ar fi indreptat inspre el. De aceea haosul genereaza o renovare a personajului in acelasi univers de care el este prins, insa intr-o alta durata istorica, iar transformarile pe care timpul le-a operat sunt atat de derutante, incat pentru Gavrilescu inseamna tot haos, o dereglare a lumii pe care numai el o simte, intrucat doar lumea lui interioara se recreeaza intr-o alta dimensiune. Din perspectiva lui Eliade, ritualurile labirintice au drept scop iluminarea neofitului, care dupa initiere trebuie sa descopere drumul, fara a se rataci in teritoriile mortii; ca si viata, moartea poate fi un labirint pentru cel nepregatit, desi rolul ei principal este cel de poarta spre o noua viata. Gavrilescu, impins de frica, inaintand cu prudenta, alergand din instinct, reuseste sa ajunga in ultimul moment intr-un coridor semiluminat, probabil aproape de poarta celeilalte vieti, si capata sansa de a fi imbracat din nou, aproape impotriva vointei sale, dupa cum ii spune baba. Instinctiv, pleaca pentru a se putea intoarce sa regasesca paradisul sau: nunta cu Hildegard.Experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu initierea in moarte. Ratacirea in bordeiul tigancilor devine un mesaj si un avertisment asupra a ceea ce-l asteapta in lumea profana, caci, intors in realitatea istorica, eroul afla un alt labirint: in locurile cunoscute sunt alti oameni si alte posibile drumuri. Gavrilescu afla cu stupoare ca biletul de tramvai nu mai este valabil de cativa ani, ca oamenii pe care ii vazuse cu cateva ore in urma nu mai exista, ca in casa lui locuieste altcineva, in fine, realizeaza ca in cele sase ceasuri, cat statuse la tiganci, in lumea reala trecusera 12 ani. Dar nu protesteaza si nu dispera, ci se intoarce cu seninatate in locul de unde a inceput anomalia; de-abia dupa ce se elibereaza de preocuparile cotidiene, i se mai ofera inca o sansa de a iesi din labirint.In ordine mitica, timpul petrecut in bordeiul tigancilor nu reprezinta moartea propriu-zisa a personajului, ci doar o initiere, o pregatire traita in preajma ei; cele trei fete evoca spatiul eternitatii din basmul Tinerete fara batranete..., adica spiritul lumii, iar proba mitica pe care trebuie s-o treaca aici este identificarea tigancii, respectiv trebuie sa aleaga, asa cum printul a ales-o pe zana cea tanara, in basmul Tineretii.. Fiinta nu poate patrunde in eternitate decat prin nunta; dar Gavrilescu nu este capabil sa aleaga. El s-a lasat ales de Elsa, a trait la intamplare, incapabil, prin natura sa de artist, sa ia decizii. Ce s-ar fi intamplat daca trecea aceasta proba? Ar fi dobandit dreptul la eternitate, s-ar fi eliberat din labirintul mortii. Dar nu se intampla asa. Totusi i se da o a doua sansa, deoarece a putut sa-si reaminteasca de iubirea ratata. Intoarcerea in istorie il ajuta sa se detaseze de conditia sa efemera. Aceasta revenire la realitatea cunoscuta nu are semnificatia crestina a coborarii sufletului pe pamant dupa sapte ani, ci ea aminteste mai degraba de intoarcerea printului din spatiul tineretii eterne. Gavrilescu a lipsit 12 ani, adica un ciclu mitic, o perioada in care si-a intemeiat o alta fiinta, prin descompunere si regenerare; in lumea realitatii, politia nu i-a descoperit trupul, oamenii pe care-i intalneste sunt cat se poate de reali si cunosc, este adevarat, vag, dar cunosc realitatea istorica a personajului; carciumarul Costica are impresia ca il cunoaste, dar nu-l identifica, desi il stia bine pe Gavrilescu, ceea ce presupune ca eroul este schimbat, dupa cum aflam in final, este intinerit, adica s-a intors la momentul sau de gratie, cand o cunoscuse pe Hildegard. Revenirea la casa tigancilor reprezinta, in fine, cea de-a doua sansa; acum eroul este pregatit, chiar are grija sa nu greseasca usa, cea de-a saptea, desi nu mai are nici o importanta, pentru ca el si-a recastigat deja dreptul de a intra in spatiul eternitatii prin nunta mioritica. Abia acum incepe sa viseze.Nuvela este o parabola a mortii ce se dezvolta pe firul epic al basmului Tinerete fara batranete si viata fara de moarte; de altfel, Eliade mai prelucreaza acest mit si intr-o alta scriere (nuvela Tinerete fara de tinerete), iar finalul nuvelei sugereaza o ipostaza a nuntii mioritice, de triumf asupra propriului destin. Pentru Eliade nunta este un simbol de transcendere in moarte, in inteles mistic, de contopire a individului cu Dumnezeu si presupune o stare de inalta euforie. De aceea, intrarea in padure inseamna o acceptare a existentei in afara timpului istoric. Asadar, pe Gavrilescu nu-l asteapta moartea care trebuie sa-l palmuiasca la intrarea in lumea reala, asa cum se intampla in cazul printului din Tinerete fara batranete..., ci el are parte de o nunta in cer.Referinte critice Utilizarea funerara a apei se explica prin acelasi ansamblu care valideaza functia ei cosmogonica, magica si terapeutica: apele potolesc setea mortului, ele il dizolva, il solidarizeaza cu semintele; apele ucid mortul anuland definitiv conditia sa umana, pe care infernul i-o lasa la un nivel scazut, larvar, pastrandu-i intacta posibilitatea de suferinta. In diversele conceptii despre moarte, defunctul nu moare definitiv, ci dobandeste numai un mod elementar de existenta; este o regresiune, nu o extinctie finala. In asteptarea revenirii in circuitul cosmic (transmigrarea) sau a eliberarii definitive, sufletul mortului sufera si aceasta suferinta este exprimata indeosebi prin sete. (Mircea Eliade Tratat de istorie al religilor, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1992, p. 191)Gavrilescu (La Tiganci) isi aminteste o poveste de tinerete cu sentimentul ca aceasta a fost tragedia vietii sale. Practic, dupa o existenta mediocra si resemnata, el isi aminteste un episod care i-ar fi putut schimba viata si pe care il retraieste in moarte. Gavrilescu este surprins de ceea ce contine memoria personala, mai exact, de amanunte refulate: iubirea lui neimplinita pentru Hildegard. Aceasta recuperare a amintirilor ii da sansa unei morti individuale (Doina Rusti Dictionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, Bucuresti, Ed. Coresi, 1997, p. 91)