Ministrul educatiei si cercetarii, Mircea Miclea, intentioneaza sa asigure "o finantare de la buget a 50% din numarul absolventilor din ciclul I, care vor sa-si continue studiile", a declarat la ultima reuniune cu reprezentantii Consiliului National al Rectorilor si ai Consiliului National de
Diverse
Persoanele care acorda burse de studii vor beneficia din 2005, pentru prima data, de facilitati fiscale cu conditia ca beneficiarul sa-si indeplineasca obligatiile de pregatire, precum si celelalte conditii privind acest ajutor. Respectivele ajutoare pot fi acordate in baza Legii 376 privind
Facultatea de Management (ASE) Catedra de Administratie si Management Public, Asociatia Scolilor si Institutelor de Administratie Publica (ASIAP), LEADERS Romania si British Council vor organiza n perioada 27 28 Octombrie 2005 conferinta internationala Reforma Administratiei Publice n contextul
Scandalurile de la Universitatea "Petre Andrei" din Iasi, izbucnite n urma alegerilor pentru functia de rector din martie 2004, nu s-au mai terminat nici n ziua de azi. Circul academic a atins apogeul: universitatea are astazi doi rectori si doua senate, constituite n jurul a doi dintre fondatori,
Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T Popa" din Iasi atrage mai multi studenti straini decat oricare alta din tara. PERFORMANTA. 722 de tineri din toata lumea au fost inscrisi anul acesta la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi, cifra greu de atins de alta
Informatiile culese de revista noastra in ultimii ani indica o crestere continua a ratei de succes in cariera a tinerilor care au beneficiat de o forma de pregatire in cadrul programelor oferite de diferite institutii de prestigiu din lume. Numarul burselor oferite deja la inceputul acestui an este
Oficiul National al Burselor de Studii in Strainatate va aduce la cunostinta urmatoarea oferta de bursa:OLANDAProgramul Huygens ofera anual 175 burse cu durata stagiului intre 3- 10 luni.Conditii de inscriere la concurs:- cetatenie romana; - domiciliul stabil in Romania;- proiect de cercetare
Academia de Afaceri.ro a lansat programul Business.Europe'2007, prin care ofera celor care doresc sa se perfectioneze sau sa se dezvolte profesional peste 1.500 de burse de studii on-line gratuite in domeniul afacerilor, grupate sub forma unui program MBA.Persoanele interesate sa isi dezvolte o
Termenul de valabilitate a legitimatiilor de calatorie cu metroul emise anul trecut pentru revolutionari va fi prelungit pana la data de 30 iunie a.c. Intr-un comunicat, Metrorex informeaza publicul care beneficiaza de protectie sociala ca legitimatiile de calatorie valabile in acest an vor fi
Teatrul Mic si Teatrul Foarte Mic incep, la 13 ianuarie, reprezentatiile pe 2005. Primul spectacol programat la sala Teatrului Mic (ora 19,00) este "Cum iubeste cealalta jumatate" de Alan Ayckbourn, regia Sanda Manu, scenografia Maria Miu.Din distributie fac parte Claudiu Istodor, Adriana Schiopu,