MUNCI SI ZILE LA OXFORD

label Divertisment autorenew 2025-09-29, 16:53
Robert Lazu: Stimata doamna Cristina Neagu, de la Moses Gaster pana in zilele noastre nu stiu daca au mai fost romani implicati in activitatile prestigioaselor colegii oxonie-ne. De aceea, pentru inceput, va rog sa ne povestiti cum ati devenit cercetator la Oxford. Si - mai mult decat atat - va intreb: care au fost etapele formarii dumneavoastra?Cristina Neagu: Robert, pentru ca acest interviu sa curga cu firescul unui dialog intre egali, am sa te rog sa-mi spui Cristina. E surprinzator cat de mult putem castiga in directete, prospetime si adevar, din clipa in care reusim sa ne articulam unul catre celalalt fara platosa pronumelui de politete. In legatura cu alti romani implicati in viata Universitatii, intrebarea ta are darul de a pune in evidenta cateva lucruri interesante. Asa ca am sa-ti raspund cat pot de pe larg, cu rezerva ca ,pe larg" nu inseamna in cazul de fata exhaustiv. Primii romani care se pare ca ar fi venit sa studieze in Oxford au fost trei studenti trimisi de Constantin Brancoveanu. Povestea lor, ne-cercetata de nimeni inca, este in momentul de fata inaccesibila in arhivele colegiului Worcester. Ea se explica prin faptul ca, in secolul al XVII-lea, pe vremea cand colegiul exista sub numele de Gloucester Hall, Benjamin Woodroffe a avut ideea unui experiment neobisnuit. In co-laborare cu biserica ortodoxa din Grecia, a initiat un program de studii special conceput pentru studenti din sud-estul Europei. In perioada care a urmat acelei prime descinderi pana la valul de studenti, doctoranzi si cer-cetatori de acum, romanii au fost o prezenta palida in Universitate. Motivele au fost la inceput culturale, banuiesc, Anglia nefigurand pe lista de prime optiuni ale intelectualului est-european. Din 1945 pana in 1989, explicatia este, cum stim, una de natura politica. Privind insa inapoi, cateva nume trebu-ie mentionate. Cum spuneai, Moses Gaster. Prelegerile sale din 1886 si 1894 despre influenta literaturii bizantine asupra celei slavone au facut valva in epoca. Iar colectia sa de manuscrise este considerata una dintre cele mai importante donatii de care s-a bucurat Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies. Alt roman celebru este Nicolae Iorga, caruia i s-a conferit, in mai 1930, titlul de doctor honoris causa. In 1936, Mircea Eliade si Alice Voinescu au trecut prin urbe invitati la conferinta organizata de Oxford Group Movement. Tot la conferinte au participat si Iorgu Iordan (1962), Constantin C. Giurascu (1968) si Alexandru Ivasiuc (1969). Petru Rezus a fost student in teologie intre 1937 si 1938, iar Alexandru Cioranescu a fost pentru o scurta perioada (dupa 1948) visiting professor. In avangarda valului de informaticieni este Constantin Virgil Negoita, venit in 1972, ca visiting scholar. Mult mai aproape de noi este cazul unui roman, devenit intre timp foarte cunoscut, anume actualul ministru de externe. In 1993, Mihai-Razvan Ungureanu si-a sustinut masteratul la Colegiul St Cross. In contrast cu perioada anterioara, dupa 1990 prezenta romanilor in Oxford a devenit progresiv substantiala. Bursele de cercetare Soros si Georgescu, cu care cei mai multi dintre noi am venit initial pentru un an, au dat roade, materializandu-se (aproape fara exceptie) in pro-iecte de doctorat (majoritatea nu numai acceptate, ci si finantate de Universitate). Intre timp, cateva dintre doctoratele primului val de studenti au devenit carti. Amintesc aici, spre exemplu, studiul de referinta in parallel computing al lui Radu Calinescu, volumul dedicat lui Petre Tutea de Alexandru Popescu si cartea mea despre opera literara a lui Nicolaus Olahus. Cu foarte puti-ne exceptii, romanii care si-au sustinut doctoratele in Universitate au fost mai de-parte solicitati sa ramana cu contracte in cercetare sau la catedra. Interesant de povestit aici este cazul departamentului de computing science. Ei bine, de cativa ani buni, aici lucreaza atat de multi dintre conationalii nostri, incat limba romana a devenit literalmente a doua limba vorbita in cladirile complexului de computere si stiinte aplicate. Apropo de cum am devenit ,cercetator", e un drum sinuos in spatiu si etape, neasteptat de neted insa ca desfasurare. Oxfordul s-a materializat in 1993, cu o bursa Soros. Doctoratul in studii de Renastere la aceasta universitate s-a deschis prin recul in Romania, pornind neasteptat de la documentarea capitolului despre cinematografia romana pe care l-am facut la cartea lui Tom Costello, International Guide to Literature on Film. E o istorie lunga aici.- Nu pot sa pierd ocazia de a castiga o poveste frumoasa pentru cititorii nostri. Te rog deci sa desfasori firul care te-a purtat de la Bucuresti la Oxford, incepand de la cartea lui Tom Costello, actualmente sotul tau.- Toate au inceput improbabil de la o scrisoare pe care di-rectoarea Arhivei Nationale de Film mi-a pus-o pe birou in de-cembrie 1989. Plicul voluminos continea o filmografie detaliata a ecranizarilor romanesti inso-tita de rugamintea expeditorului (Tom Costello, profesor la Uni-versitatea din Liverpool) adre-sa-ta arhivei de a verifica daca date-le sunt corecte. Aceasta filmogra-fie urma sa fie integrata intr-un volum dedicat ecranizarilor in cinematografia mondiala in-tre 1930-1991. Colaborarea la aceasta carte m-a pus fata-n fata cu metodele de lucru si rigoarea modelului anglo-saxon, esentiale in netezirea drumului care m-a dus la Oxford. Pentru bursa de cercetare Soros am aplicat in ianuarie 1993. In primavara, cum spuneam, am avut interviul (condus la Bucuresti de o comisie de profesori de la Oxford) si in iunie am amutit de uimire cand am primit o scrisoare de la Lady Margaret Hall prin care eram anuntata ca din toamna sunt asteptata pentru un an in calitate de visiting graduate student. A fost un an de vis din toate punctele de vedere, marcat de o sumedenie de libertati si revelatii. Mai mult decat toate insa au contat in-talnirile saptamanale, numi-te-le tutorials, cu profesorul Douglas Gray, medievalist eminent. Ne vedeam in fiecare marti pentru discutii pe marginea eseurilor pe care i le trimiteam spre lec-tura luni seara de obicei. Asa, pas cu pas, mai exact eseu dupa eseu, am ajuns la corpusul de poezie al lui Nicolaus Olahus. Examinand-o indeaproape ni s-a parut un subiect care, prin originalitate si relevanta, merita o atentie deosebita. Faptul ca aceasta poezie a fost nebagata in seama de critica literara a facut din Olahus un proiect ideal de doctorat. Aplicatia a mers pe filiera obisnuita si in curs de o luna am primit acceptul Universitatii, pe urma al Colegiului (am ramas mai departe la Lady Margaret Hall). Eram in asteptarea rezultatelor legate de problema complexa a finantarii, cand am primit o scrisoare cu totul iesita din comun. Venea de la profesorul Terence Cave, unul dintre cei mai respectati specialisti in Renastere, in anul acela si Director of Graduate Studies. Imi spunea simplu si neprotocolar ca proiectul Olahus i s-a parut foarte interesant si ca, daca sunt de acord, s-ar bucura sa-mi conduca el doctoratul.- Te-as ruga sa ne explici cat mai exact ce inseamna "visiting graduate student". Apoi sa ne explici care sunt rigorile unui proiect doctoral la Oxford University.- Visiting student este formula prin care un colegiu poate invita studenti (undergraduate si graduate in egala masura) ca membri cu drepturi depline in Universitate pentru o perioada de maximum un an, la capatul caruia nu se dau examene si nu se acorda nici un tip de degree. Aceste visiting studentships sunt in fapt burse de cercetare sponsorizate de diverse institutii si organizatii in acord cu Universitatea (in cazul meu, spre exemplu, Soros Foundation si British Foreign & Commonwealth Office). Exista multe variante de studii post-licenta. Diversitatea tipurilor de masterat oxonian urmeaza in mare modelul me-dieval. Intre cele mai cunoscute titluri sunt M.Stud. (Master of Studies), M.Phil. (Master of Philosophy), B.Phil. (Batchelor of Philosophy), M.Juris. (Master of Jurisprudence), M.Litt. (Master of Letters). Doctoratul poarta aici abrevierea D.Phil (Doctor of Philosophy). Acceptul unui student trebuie sa se petreaca la ambele nivele: Universitate si Colegiu. Este esential ca apli-catia sa fie insotita de un proiect incitant si original, sa fie secundata de rezultate iesite din comun la examenele de licenta sau masterat, si sa fie sustinuta de trei referinte exceptionale. In general, lucrul la o teza de doctorat in studii umaniste dureaza intre 3 si 5 ani aici. Dizertatia, care trebuie sa se incadreze intr-o limita de 80.000 de cuvinte (excluzand bibliografiile), este discutata intr-un examen numit viva voce. Contrastul intre simplitatea con-textului intelectual in care se petrece acest examen (construit in termenii unui dialog pe marginea tezei intre membrii comisiei si doctorand) si bo-gatia formala in care acesta se desfasoara confera o aura aparte evenimentului. La examene este obligatoriu pentru toti sa poarte roba, spre exemplu. Robele acestea traditionale sunt parte din peisaj aici. Depinzand de specializare si statut (ierarhiile in Universitate sunt foarte precis determinate), croiala si culorile lor variaza. Diversele ceremonii si examene de final de an confera orasului un aer special, mai ales in Trinity term (trimestrul de dupa Pasti). Strazile sunt atunci pline de studenti in robe si garoafe la butoniera, pedaland constiincios spre Examinations Schools. Apropo de aceste garoafe pe care le poarta studentii in perioada examenelor, traditia este urmatoarea. In prima zi floarea e alba. Dupa primul examen, garoafa se lasa peste noapte intr-o calimara cu cer-neala rosie. Dimineata, floarea este roz pal. Privind pe strada, stii cat de aproape de final este fiecare in functie de cat de intens este rozul garoafei. La ultimul examen, floarea este rosie. si studentii de o paloare care-ti rupe inima. Dificultatea examenelor prin care trebuie sa treaca este proverbiala.- Apartinand "alesilor" care, dupa finalizarea doctoratului, au ramas in continuare la Oxford activand aici in cadrul unei biblioteci celebre, ma intreb cum a decurs integrarea ta profesionala la Christ Church si care anume au fost etapele parcurse?- Drumul pe care l-am parcurs de la Lady Margaret Hall (colegiul unde mi-am scris doctoratul) la Christ Church (unde lucrez acum) nu a fost simplu, desi s-a deschis firesc. Pentru ca bursa pe care am primit-o de la Universitate nu acoperea decat taxele, a trebuit sa gasesc o formula pentru restul cheltuielilor. Norocul a facut ca la biblioteca colegiului meu tocmai aparuse un post de o jumatate de norma ca Assistant Librarian. Prin traditie, acesta era intotdeauna ocupat de un masterand sau doctorand. Cum pe perioada cat am avut bursa Soros m-am numarat printre clientii cei mai statornici ai bibliotecii, am pornit avantajata din start si am fost preferata altora. Aici trebuie sa-i multumesc bibliotecarei, Roberta Staples, care m-a spri-jinit cu gratie si flexibilitate pe tot parcursul celor 5 ani cat am lucrat acolo. Departe de a fi fost o corvoada necesara pentru suplimentare de fonduri, lucrul la Lady Margaret Hall a fost un mare castig. A fost primul contact din culise si perspectiva activa cu biblioteca inteleasa ca centru de cercetare, spatiu de studiu si inima a colegiului. Irezistibila combinatie! Mi-am dorit s-o explorez cat mai in-deaproape. Ca urmare, in ulti-mii doi ani de doctorat, am facut in paralel si un masterat in Information Science and Library Management. La Christ Church lucrez de doi ani. Biblioteca colegiului este fabuloasa: co-lec-tii celebre de manuscrise medievale si de Renastere (cel mai vechi este din secolul al IX-lea), incunabule, zeci de mii de volume de carte rara, toate intr-un spatiu cu totul special, nu numai prin frumusetea stilului (in cazul de fata un model de eleganta baroca), ci si prin stabilitatea conditiilor de mediu din cladire. Nu s-au schimbat multe din 1772 cand s-a deschis aceasta biblioteca (biblioteca medievala a colegiului devenise demult neincapatoare). In ciu-da variatiilor de la anotimp la anotimp, temperatura si umi-ditatea pe care le masuram sunt in limite pe care incaperile moderne nu le pot pastra decat cu sofisticate instalatii de aer conditionat. Iar lumina (in ciuda ferestrelor venetiene enorme) nu cade in nici un moment al zilei direct pe carte.- Care sunt studiile, cartile, conferintele la care lucrezi in prezent?- Am terminat doua studii care mi-au facut enorma placere. Primul (The poetry of DUrer and the etching of language) este despre contrapunctul dintre text si imagine in cateva dintre gravurile pentru care pictorul german a pus in pagina poeme scrise de el insusi. Al doilea (Sites of memory: strategies for the survival of book illumination in the 16th century) discuta cateva manuscrise din Biblioteca Bodleiana din perspectiva stilu-rilor de iluminura practicate in Renasterea italiana. Al trei-lea (Frances Godwin, Ficino and Giordano Bruno's lectures at Oxford) este pe cale de finalizare. Acesta din urma are in vedere impactul conferintelor oxoniene ale lui Bruno in perioada extrem de controversata dintre 1583 si 1585. Apropo de conferinte, am in pregatire trei: la Viena, in decembrie 2005 - Codified rhetoric and subversive imprints - pe marginea catorva dintre editiile princeps ale operelor lui Bruno; la San Francisco, in martie 2006, in cadrul Societatii Americane de Studii de Renastere -Woodcuts and magic - despre influenta teoriei ficiniene a imaginii asupra graficii din opera lui Giordano Bruno; in fine, la Budapesta, in august 2006, pentru congresul Asociatiei Internationale de Studii Neo-Latine - Self-fashioning and exile - aici ma voi opri asupra calitatilor literare ale textelor bruniene. Cum se vede incerc sa deschid cateva noi piste de cercetare. Majoritatea acestora au ca element comun un autor fascinant. Tragismul vietii si mortii sale sunt mult discutate. La fel, aspecte legate de teoriile heliocentrice pe linia si in apa-rarea lui Copernicus. Glisand insa in zone mai putin batute ale unei opere pe cat de vaste pe atat de neobisnuite, subtilitatea si modernitatea talentului sau de scriitor cuceresc iremediabil. Textele au o efervescenta si o versatilitate cu totul aparte care merita explorata indeaproape. E inca prea devreme sa spun daca tentativa mea de apropiere de Bruno se va coagula intr-o carte. E posibil.- Una din discutiile (aproape) rituale purtate in Romania ultimilor ani e aceea dedicata reprezentativitatii culturii noas-tre in lumea occidentala. Ti-nand cont de experienta acu-mulata de tine in Anglia, care crezi ca ar fi cele mai bune modalitati pentru a descoperi si promova autenticele valori romanesti peste hotare?- Raspund cu o intrebare: in ce masura sunt vazute si incurajate valorile autentice in tara? De aici pornesc de fapt toate. De la importanta pe care noi insine o acordam acestei probleme. De la respectul pe care-l purtam (... sau nu) celor care (prin talent, daruire, efort si capacitate creatoare iesite din obisnuit) urnesc lucrurile in tara si, potential, pot face ca numele unui spatiu (din afara privit ca exotic cum e Romania) sa iasa in evidenta si prin altceva decat socuri in gama negativa. Raspunderea celor care au puterea de a decide in aceasta privinta este enorma. De inteligenta, etica si generozitatea acestora depind nu numai des-tine individuale. In ultima (si esentiala!) instanta la acest nivel se pun pietrele de temelie ale destinului cultural al unei tari. Cum anume? Asigurand contextul si mijloacele care sa permita talentului sa respire liber si sa fie ascultat. Daca ne referim strict la aspectul patrunderii valorilor romanesti in strainatate, atunci intre aceste mijloace trebuie sa includem un program coerent de burse de studii, cercetare si calatorie care sa faciliteze contactul cu institutii de elita de peste hotare. Mi se pare simptomatic ca dintre romanii care au lucrat sau lucreaza la doctorate in Oxford eu personal nu stiu pe nimeni care s-o fi facut cu ajutor financiar romanesc. Nu pot sa judec in ce masura este sau nu palida prezenta romanilor in alte parti decat Anglia, unde, din pacate, lucrurile nu stau prea bine. Si nu in ultimul rand, din pricina lipsei de interes de aici. Putinele evenimente culturale romanesti sunt in general bine primite. Dincolo insa de forta si lustrul concertelor, filmelor, spectacolelor de teatru sau ex-pozitiilor in sine, exista o enorma si palpabila suferinta. Sursa acesteia sta in mare masura in inegalitatea mijloacelor de care dispun creatorii din partea noastra de lume. La fel, cartea de valoare, ma refer aici la texte contemporane de referinta. Aces-tea nu numai ca nu reusesc sa fie traduse in limbi de circulatie; ele nu ajung nici macar in original in marile biblioteci din vest. Libertatea de miscare castigata in decembrie 1989 nu e totul. Nedublata de efortul de a netezi calea talentului, aceasta nu poate duce departe. Sigur, individual, cunoastem cu totii multe cazuri de reusita. Cat de greu a fost drumul, si mai cu seama cum a depins totul de o sansa venita de cele mai multe ori nu din Romania, asta stim mai putin. Gravitatea situatiei in asta consta. Este de neiertat ca o tara in care exista atat de mult talent sa se bazeze aproape in exclusivitate pe capacitatea celor daruiti de a se descurca. Sigur, reprezentativitatea in orice cul-tura nu se castiga prin numire in post. Batalia de a razbate este purtata la nivel personal si succesul este de cele mai multe ori determinat prin selectie naturala. Acestea fiind spuse, am sa generalizez intrebarea ta si mai departe, deschizand-o pe lumea de aici. In ce masura sunt vazute si incurajate valorile autentice in vest? Raspunsul nu e simplu, iar situatia nu lipsita de duritate. Selectia naturala de care pomeneam e adeseori uluitor de nedreapta. Si inadmisibil de mult mi se pare ca depinde de curente la moda si de capacitatea de a iesi in evidenta socand. Cu toate acestea, pana la un punct (cel putin in Oxford), lucrurile sunt bine tinute in cumpana, iar responsabilitatea celor care au ajuns in postura de a putea judeca si propulsa inainte ta-lentul este in cele mai multe cazuri exemplara. De catva timp fiind cooptata in comisiile de examinare in vederea acordarii de masterate si doctorate ale Facultatii de teologie, pot vedea cu cata atentie, raspundere si lipsa de emfaza sau orgolii personale se urmareste si se cultiva talentul. O scoala in sine, aceasta experienta!...- Ce inseamna - sub toate aspectele: spiritual, intelectual, economic, sau din punctul de vedere al prestigiului etc. - sa fii Doctor al Universitatii din Oxford?- Din punctul de vedere al prestigiului, un doctorat la Oxford este respectat in gama absoluta. Financiar insa, in Anglia acesta nu aduce automat un plus la salariu si nu garanteaza un post bun. Traditional, salariile in universitatile de aici n-au fost niciodata legate de titlul academic. Promovarea (de fapt, mai exact spus supravietuirea in profesie) depinde de numarul cartilor si articolelor publicate. In contextul universitar britanic, doctoratul a devenit o cerinta neoficial obligatorie, pasaportul pentru prima treapta in orice cariera academica. Nu stiu daca pot spune ca e de mirare, pentru ca banuiesc ca Marea Britanie nu este o exceptie, dar, in comparatie cu alte profesiuni, avantajele materiale oferite de o cariera academica sunt nule in majoritatea cazurilor. Salariile n-au mai crescut substantial din 1982. Ca urmare, in momentul de fata, un post cu vechime in invatamantul mediu este mai bine platit. Intrebarea care se pune este atunci la ce folos un doctorat? Raspunsul trebuie cautat nu in zona suportului material pe care acesta l-ar putea aduce, ci in starea de gra-tie conferita de entuziasmul si credinta in explorarea de dragul explorarii, in bucuria pura a aventurii intelectuale. E vorba aici de ceea ce W.B. Yates numea "The fascination of what's difficult": in mod concret, in cazul meu, un context favorabil (Oxfordul), complinit de un subiect pe cat de valoros pe atat de neglijat (opera literara a lui Nicolaus Olahus). Tot restul, bani, prestigiu, cariera n-au ce cauta in aceasta ecuatie. In final nu exista decat doua posibilitati, a reusitei sau a insuccesului in exercitiul propus. Procesul in sine, in egala masura este de nepretuit. Valoarea acestuia sta in cizelarea intelectuala de marca pe care o produce. Astfel, relevanta unui doctorat oxonian - ca si insemnele sale exterioare - nu este neaparat vizibila la prima vedere. Transformarea care se petrece cu cei mai multi dintre cei care trec prin procesul unui astfel de exercitiu este insa potential la fel de spectaculoasa ca vesmintele de ceremonie pe care le pomeneam mai inainte. Originalitatea si rigoarea care ti se cer in fiecare moment au darul de a-ti ridica o multime de valuri de pe ochi. Rezultatul nu este intotdeauna confortabil. Exigenta crescanda in fata pro-priilor productii poate da multe batai de cap, ca sa nu mai vorbim de hipersensibilitatea in fata jumatatilor de masura si a lipsei de profesionalism. Un enorm avantaj pe care il aduce cu sine cercetarea intr-o universitate ca Oxfordul este dialogul cu fi-guri importante, specialisti in domeniu. Simplitatea, natu-raletea si promptitudinea cu care acesta prinde contur de fiecare data poate parea uimi-toare din afara privind. Acest aspect in special ma aduce la ultima parte a intrebarii tale apropo de ce inseamna un doctorat aici. Spiritual vorbind, scoala Oxfordului este una de altruism si modestie. Aparent, ce se petrece aici este paradoxal. In calitate de doctorand esti ascultat si sprijinit la fiecare pas. Universitatea este literalmente in slujba ta. Nici un efort, din partea profesorilor sau financiar, nu este prea mare. In final insa, cu teza incheiata si validata, si in al noualea cer dupa ultima viva voce si dupa ceremonia spectaculoasa (in latina) a conferirii titlului, dupa toate astea, te trezesti intr-o realitate in care doctoratul nu-ti aduce in fapt nici un avantaj material. Pare nedrept. Lectia este insa una remarcabila. In esenta, un doctorat nu-l scrii pentru tine insuti. Contributia ta (atata cata este), daca nu e in slujba celor-lalti, nu are nici o valoare. Astfel, la capatul drumului, ar trebui sa se petreaca o metamorfoza: din postura privilegiata a unuia care ai primit nemasurat de mult, de-vii constient ca rolul tau trebuie sa-si schimbe polaritatea. Prin truda si talent pe de o parte, si cu sprijinul celor mai mari si mai buni decat tine, ai ajuns intr-un moment in care poti darui tu insuti. Din aceasta perspectiva privind lucrurile nu mai e lipsit de justete faptul ca un doctorat nu e rasplatit in gama materiala. Ca intr-o celebra rugaciune a Sfantului Francisc, rasplata este una de constiinta, ideea fiind ca de primit primim cu adevarat doar daruind.Oxford, 19 octombrie 2005Cristina NEAGU in dialog cu Robert LazuSursa: Adevarul Literar