PROTEST SI DIZIDENTA

label Divertisment autorenew 2025-09-29, 16:53
Secolul XX ar putea fi numit epoca protestelor si a disidentelor. In ciuda puterii statului modern si a slujitorilor acestuia, oamenii de rand s-au organizat, s-au opus autoritatilor si au urgentat actiuni in mod eficient. Protestul si disidenta capata forma cea mai serioasa atunci cand provoaca autoritatea statului. Insa acestea se pot adresa si administratiei locale, patronilor sau oricarei alte grupari ale carei decizii sau deficiente afecteaza vietile multor persoane. Protestul este o manifestare activa si publica luand, de exemplu, forma demonstratiilor si a marsurilor. Dar disidesta refuzul de a sustine politicile si ideile inoculate este adesea actiunea unui singur individ. Aceasta solicita mai mult curaj decat protestul popular, in special in societtatile in care critica si opozitia nu sunt acceptate. Uneori protestele devin violente. Aceasta se poate intampla deoarece protestantii isi pierd cumpatul, eventual provocati de grupurile rivale sau fortele de securitate. De altfel, actiunile linistite se pot dovedi atat de ineficiente incat se transforma in actiuni violente si pot duce apoi la rasturnarea unui regim detestat, asa cum s-a intamplat in revolutia romana din 1989, in urma careia Nicolae Ceausescu a fost dat jos de la putere. Exista, de asemenea, proteste in care violenta este limitata in cazul acestora se contruiesc baricade sau se arunca cu pietre, dar majoritatea protestantilor nu folosesc arme si nu plaseaza bombe; un exemplu recent a fost, in 1987, Intifada (revolta) palestinienilor aflati sub conducerea israelienilor.Dar in majoritatea cazurilor, protestul si disidenta sunt manifestari nonviolente, pentru a constrange autoritatile sau a influenta opinia maselor. Dar si protestele neviolente implica uneori actiuni ilegale. Sub un regim dictatorial, orice fel de opozitie este considerata ilegala si e usor de inteles ca opozantii nu respecta deloc legile unui astfel de regim. In democratie, oamenii ar putea considera propria cauza atat de stringenta, sau atat de justificata moral, incat se impune o actiune drastica. Atunci ei refuza platirea taxelor, blocheaza strazi sau ocupa o cladire publica.Cand sunt indepartati cu forta acesti protestanti nu opun de obicei rezistenta. Insa incearaca sa provoace cat mai multe necazuri, corpurile lor "intentionat greoaie" necesita timp si efort pentru a fi indepartate. Aceste tactici au denumiri ca rezistenta nonviolenta, rezistenta pasiva sau nesupunere civila. Ele se bazeaza pe convingerea ca violenta este ceva rar si adesea provoaca mai multa suferinta decat nedreptatile care se incearca a fi remediate. Scopul nesupunerii civile este de a face ca executarea legilor sa para dificila - poate chiar imposibila - pentru a forta autoritatile sa-si schimbe tactica; postura morala a celor care nu opun rezistenta si publicitatea actiunilor lor sporesc constrangerea autoritatilor.Rezistenta pasivaIdeile rezistentei neviolente au fost larg impartasite in vremurile moderne. Acestea au fost pentru prima data sustinute de doi romancieri celebri ai secolului IX, scriitorul rus Lev Tolstoi si filozoful american Henry David Thoreau. Scrierile lor l-au inspirat pe Mahatma Gandhi (1869 - 1948), liderul indian al opozantilor fata de conducerea britanica, a carui campanie de nesupunere civila din 1930 a incurcat si deranjat puternic puterea coloniala. Aprobarea independentei Indiei in 1947 a fost considerata un triumf al lui Gandhi, a carui reputatie de om eviavios a dat o autoritate morala deosebita ideii de rezistenta neviolenta.Desi Gandhi a avut o influenta mai mare in lumea ideilor, sufragetele britanice folosisera tactici similare inca din anii 1900. Hotarate sa asigure drept de vot femeilor, acestea tulburau intalnirile politice, legandu-se cu lanturi de zabrele si, daca erau arestate, isi asumau riscul de a muri datorita prelungitelor greve ale foamei; una dintre acestea, Emily Davison, s-a aruncat in fata calului regelui in timpul unei curse si a murit pe loc.Sufragetele s-au bucurat de un succes considerabil, punand statul in defensiva, iar controversele stanjenitoare care au rezultat au oferit un model multor viitori protestatari.Cand autoritatile au incercat sa stopeze greva foamei femeilor inchise prin hranirea fortata, opinia publica a fost revoltata din cauza brutalitatilor. Dupa abandonarea acestei practici, guvernul a incheiat actul "Soarecele si pisica", care permitea eliberarea grevistelor foamei atunci cand starea lor de sanatate devenea atat de grava incat viata le era in pericol - iar dupa ce-si reveneau, erau arestate din nou si fortate sa-si continue sentinta. Pe de alta pane, statului i-a fost atribuita mult timp o imagine aspra si cruda, spre avantajul cauzei sufragetelor.Oficial, femeile britanice au primit drept de vot ca recunostinta pentru munca depusa in timpul primului razboi mondial. Dar pare putin probabil ca acest pas major s-ar fi realizat daca sufragetele nu ar fi facut din dreptul de vot pentru femei o chestiune arzatoare. Exista mai multe exemple similare de astfel de succese indirecte; de exemplu, fara campania pentru drepturile civile ale negrilor din SUA, n-ar fi fost luate deciziile constitutionale si legale care au pus in vigoare aceste drepturi si, cu siguranta, acestea n-ar fi fost impuse.Forta moralaTeoreticieni ca Gandhi, care credeau ca violenta nu este niciodata justificata, pretindeau ca rezistenta neviolenta este eficienta in orice situatie. Cel care opune rezistenta trebuie sa fie gata sa moara, insa "forta morala" trebuie in cele din urma sa triumfe. Teoria contrara sustine ca nonviolenta nu da rezultate daca este indreptata impotriva tiranilor ca Stalin, capabili sa ucida milioane de oameni, ci numai in regimurile cu oarecare sensibilitate fata de opiniile publice sau internationale.Conform acestui argument, Gandhi si adeptii lui au obtinut rezultate in India deoarece conducatorii britanici ai tarii au tinut cont de coduri morale si legale, fapt ce a limitat cruzimea reactiilor acestora. Spre deosebire de acest caz, in 1989, guvernul chinez era pregatit sa utilizeze maximum de forte pentru a-i opri pe demonstrantii prodemocratici din piata Tiananmen, cu costul a sute de vieti. In scurt timp metodele brutale ale guvernului chinez au restaurat ordinea, dar incalcarea drepturilor omului de catre acesta a fost condamnata de multe state democratice.Istoria Uniunii Sovietice confirma faptul ca rezistenta pasiva are rezultate limitate. Sub Stalin, abuzul de forta si controlul statului asupra mijioacelor de comunicare in masa au inabusit opozitia cu atata grija incat din afara statului putea parea ca nu exista nemultumiri; doar cei care parasisera tara indrazneau sa vorbeasca liber. Insa in anii 1960 si 1970, deoarece represiunea devenise mai putin sangeroasa, oameni ca romancierul Alexander Soljenitin puteau supravietui dupa denuntarea anumitor aspecte ale societatii sovietice; gruparile de aparare a drepturilor omului au inceput monitorizarea tratarii disidentilor.Acesti oameni aveau totusi nevoie de curaj - puteau sa fie batuti, sa-si piarda locurile de munca sau sa fie inchisi in ospicii - insa nu prea mai era posibil sa fie redusi la tacere doar cu un singur glont si, prin urmare, puteau spera ca actiunile lor vor duce la anumite schimbari. Asadar, in mod paradoxal, o imbunatatire in societatea sovietica a dus la cresterea eficientei protestelor si opozitiilor.Statui modern este atat de puternic incat schimbarea sau rasturnarea sistemelor nedemocratice este foarte dificila atata vreme cat acestea sunt de neclintit. Cel mai adesea, revolutiile - violente sau pasnice - dau rezultate cand conducatorii si-au pierdut credibilitatea sau cand acestia sunt dezbinati; confruntati cu proteste sau revolte, conducatorii statelor ezita intre domolirea sau reprimarea acestora, permitand opozitiei sa capete avant si capituland in cele din urma fara prea multa lupta.In 1989, regimurile din Europa Centrala si de Est care parusera foarte solide timp de 40 de ani, s-au prabusit in fata unor demonstratii populare; insa, desi erau puternice, efectele lor ar fi fost probabil limitate daca conducatorii comunisti nu ar fi tost descurajati de esecurile economice si de incetarea sustinerii sovietice.Protestele si opozitiile sunt mai eficiente in democratii deoarece actiunile guvernelor tarilor democratice trebuie sa respecte legile si trebuie sa tolereze criticile si opozifia. In practica, uneori autoritatea este folosita abuziv - cauza protestatarilor este deformata, fortele de ordine actioneaza brutal sau legea este rastalmacita. Insa astfel de nedreptati rareori fac parte dintr-o politica consecventa si oamenii li se pot opune prin actiuni legale si prin transmiterea nemultumirilor mediei. Autoritatile - democratice sau nu - nu vor sa-si recunoasca greselile, iar corectarea nedreptatilor poate dura ani de zile. Un exemplu relativ recent din Marea Britanie a tost condamnarea pe baza unor probe indoielnice a unor persoane ca teroristi IRA. Ei au fost eliberati dupa o lunga detentie si in urma campaniilor staruitoare.In democratii, o persoana poate actiona legal in timp ce o alta adopta deliberat politica nesupunerii civile. Uneori aceeasi cauza este aparata de ambele tipuri de protestatari. In 1958, in Marea Britanie a fost infiintata Campania pentru Dezarmarea Nucleara (CDN) pentru a sustine ca armele nucleare trebuie abolite si in special ca Marea Britanie trebuie sa renunte la "Bomba" imediat, indiferent ce faceau celelalte state (dezarmare unilaterala).Sustinatorii CDN-ului au manifestat in fiecare Paste la Aldermaston si au incercat sa-i convinga pe oameni prin publicitate si discutii deschise. Insa, intre 1960 si 1968, un grup mai mic, Comitetul celor 100, sustinea impunerea unei interventii directa, deoarece o catastrofa atomica mondiala putea sa aiba loc in orice moment. Comitetul, din care facea parte si celebrul filozof Bertrand Russel, a condus o campanie de nesupunere civila puternic mediatizata, sprijinita insa limitat de mase.CDN-ul, ca multe alte miscari din societatile democratice, a aparat idei controversate. Sustinatorii comitetului pretindeau ca o catastrofa nucleara ar putea avea loc in orice clipa; opozantii acestuia afirmau ca inarmarea nucleara destul de puternica pentru a indeparta agresorii - are mai multe sanse sa protejeze pacea deacat o armata slaba. CDN-ul si-a pierdut sustinatorii in anii 1960, bucurandu-se apoi de o revenire neasteptata in anii 1980, cand aparifia unei noi generatii de proiectile a redesteptat temerile oamenilor. Stabilirea unei organizatii feminine pentru pace in Greenham Common, care lupta impotriva utilizarii proiectilelor americane incarcate pe navele care urmau sa stationeze aici, a unit miscarea pentru pace cu miscarea feminista care devenise puternica in anii 1970 si 1980.Miscarile pentru paceDorinta de pace de pretutindeni a dat elan multor miscari moderne. Unele dintre acestea au esuat, cum a fost miscarea femeilor pentru pace in 1976 in incercarea de a pune capat conflictelor din Irlanda de Nord. Pe de alta parte, indelungata si tumultuoasa campanie impotriva implicarii americanilor in razboiul din Vietnam aproape ca a convins guvernul american sa se retraga din aceasta lupta.Sfarsitui Razboiului Rece a facut ca miscarea internationala pentru pace sa para multora fara sens, in ciuda gramezilor de arme ramase. Insa alte conflicte au generat grupuri de protestatari indarjiti, precum miscarea "Pace in Israel", desi incidentele violente continua sa afecteze aceste campanii.Diversitatea formelor de protest moderne este remarcabila, implicand grupuri pro sau contra avortului, aparatori ai drepturilor animalelor cu idei diferite privind modul de actiune. Exista miscari politice cu scopul de a discredita discriminarile rasiale (apartheid) in Africa de Sud, altii manifesta pentru un vot "pro" sau "contra" integrant in Comunitatea Europeana. Dintre protestele cu o singura cauza, cel mai reusit a fost campania impotriva impozitului pe cap de locuitor introdus de guvernul conservator al Marii Britanii in 1990. O varietate de actiuni, de la revolte la demonstrafii organizate de cei care erau in mod normal suporterii conservatorilor, au fortat guvernul sa-si schimbe politica.In ultimii ani, protestele au vizat probleme internationale. Amnesty International a obtinut rezultate impresionante datorita campaniilor de corespondenta in numele detinutilor politici. Iar grija fata de mediu i-a determinat pe membrii organizatiilor Prietenii Pamantului si Greenpeace sa ia pozitie fata de probleme ca testele nucleare din Franta si vanatorile de balene sau de foci. Complexitatea lumii moderne face ca protestele si disidenfa sa ramana trasaturi permanente ale acesteia.