Festivalul din spatele librariei

label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:58
La The New Theatre din Dublin se intra printr-o librarie. Libraria se numeste O'Connolly, iar cel care-o administreaza e Partidul Comunist din Irlanda; in Romania ar fi greu de imaginat combinatia de internationalism proletar, de la biografii ale lui Che Guevara si Mao Tse Dung la istorii ale revoltelor civile sud-americane si nationalism celtic, de la eroii irlandezi ai luptelor de eliberare la monografii IRA, totul condimentat cu steaguri verde-alb-rosu si brosuri activiste impotriva privatizarii transportului public.Teatrul, amenajat in "camera din spate" a librariei, apartine unei companii artistice, care l-a inchiriat de la comunisti. Una din locatiile festivalului dublinez al independentilor - Dublin Fringe Festival, The New Theatre a gazduit in cea de-a treia saptamana a acestuia (de pe 4 pe 10 octombrie), probabil nu printr-o banala coincidenta, un spectacol politic columbian, de la Cali Teatro. Un alt spectacol irlandez si nominalizat ca fiind cea mai buna productie a Fringe-ului anul trecut, cu textul americancei Suzan-Lori Parks "Topdog/ Underdog", s-a jucat intr-o sala numita Cube, parte a Project - o galerie de arta plastica, video si multimedia experimentala (mai mult sau mai putin), iar "The Man Who" (pe celebra adaptare facuta de Peter Brook cartii doctorului Spack) avea drept spatiu un fost subsol, traversat de tevi si un curent rece de interior, parte a unui fel de centru cultural multi si interdisciplinar. Cam pe oriunde se poate face teatru in Dublin, probabil si pe-o gondola pe Liffey (in speranta ca n-o darama vantul crancen care bantuie peste rau), cu 40-50 de locuri si cativa, nu foarte multi, actori.De la Abbey la Untitled Theatrics (cei care-au produs "The Man Who"), teatrul irlandez e dominat de text si actorul care-l spune, iar dupa cum se impartea publicul la spectacolele ultimei saptamani de la Fringe - cand oricum spectatorii erau deja epuizati de zile intregi de teatru, de scena mare (in paralel avea loc Dublin Theatre Festival) si underground - ceea ce cauta el asta era - povestea in varianta sa cea mai traditionala.E si ceea ce a adus, probabil, oameni la "El Silencio", spectacolul columbian despre dramele razboiului, altminteri cam de casa de cultura in Romania, si, mai ales, la "The Man Who", punere in teatru a modului in care diferite afectiuni neurologice (de la autism la sindromul Tourette) afecteaza comportamentul si relatiile interumane, intr-o formula de spectacol in care chiar insertiile video erau menite sa sprijine si sa accentueze importanta actorului pe scena, dar si ceea ce l-ar tine definitiv departe de foarte mult din teatrul romanesc.Un festival precum cel de la Dublin te face, cumva, sa te gandesti la minunatele si irepetabilele calitati ale spectacolelor de la noi. Numai ca, alergand dintr-o sala intr-alta (de doua ori mai mult decat iti ia sa epuizezi teatrele din Bucuresti, un oras cat jumatate din toata Irlanda), intelegi ca acolo si spectatorii, si artistii au voie sa si greseasca. Prinsi in chinga celor 10 scene dintr-o capitala, noi nu.