CETATATEA GIURGIU
4/4477
calendar_month 27 Aug 2007, 00:00
Istoricul N. A. Constantinescu in cartea sa "Memoriile sectiunii istorice" propunea in "Cetatea Giurgiu - originile si trecutul ei" derivarea numelui cetatii de la "un intemeietor de sat cu numele de Jurj, Giurge sau Giurgiu".

Datarea exacta a cetatii Giurgiu este deocamdata imposibila, dar acum putem presupune ca efortul constructiv s-a desfasurat inainte de anul 1388, intervalul 1388-1389 fiind cel la care turcii otomani cuceresc teritoriile sud-dunarene.
Tocmai de aceea este greu sa ne imaginam desfasurarea unei activitati tactice de o asemenea amploare la curand trasata frontiera cu Imperiul Otoman, sau inainte de 1396, cand in cunoscutul Itinerariu de la Bruges (« Calatori straini...», vol. I, Bucuresti, 1968), datat de Maria Holban in intervalul 1380-1390 si nu mult inainte de 1396, este mentionata localitatea Rossy vel Jargo, care ar indreptati presupunerea ca cel tarziu la data redactarii exista la vadul de trecere peste Dunare cel putin o localitate numita Jargo.

N. Iorga (Studii istorice asupra Chiliei si Cetatii Albe, Bucuresti, 1899-1900, p. 64.), bazandu-se pe compilatia de cronici otomane a lui Leunclavius (J. Leunclavius, Historiae Musulmanae Turcorum de monumentis ipsorum excriptae libri XVIII, Frankfurt, 1591, col. 268.), care enumera localitatile cucerite de Ali Pasa in campania 1388-89, a conchis ca prin Jurcova ar trebui sa intelegem Giurgiu, lucru care de altfel ramane a fi probat.

De asemenea, in Codex Latinus Parisinus MSS 7239, redactat cu probabilitate in secolul al XV-lea, apare in dreptul Giurgiului fortificatia Zorio, cu mentiunea luogo deserto (loc pustiu), ceea ce nu poate insemna altceva decat ca cetatea existenta fusese probabil distrusa – partial – in urma invaziei turcesti din 1394, cand stim din diploma data lui Ioan Maroth in 1404 de Sigismund (Hurmuzaki, 1-2, pp. 430-432) ca a fost cucerita de altfel si cetatea Turnu. Codex Latinus Parisinus nu este insa o sursa directa. Avem asadar doua datari posibile: intre 1386 (data venirii la domnie a lui Mircea cel Batran) si 1388, sau, in cazul in care admitem ca noua situatie politica de dupa 1388-89 impunea fortificarea granitei sudice, intre 1389 si cel tarziu 1396 (acceptand informatia din C.L.P. MSS 7239), data care ar putea fi decalata cu doi ani in cazul in care informatiile noastre cu privire la conflictele de granita ar fi complete. Astfel, am putea spune ca inainte 1394 sau intre aceasta ultima data si 1396 nu a mai avut loc nici-un alt eveniment in care cetatea Giurgiului sa fi fost avariata pana la stadiul inutilizabil. Poate ca prima datare corespunde realitatii, deoarece domnii Tarii Romanesti nu puteau ignora avansarea turcilor la sudul Dunarii. Tocmai de aceea Vladislav Vlaicu, profitand de destramarea taratului lui Alexandru, a luat in stapanire Vidinul si Nicopolea, Dan a luat Silistra, iar Mircea cel Batran a cucerit Chilia. Aceste fapte graiesc de la sine in ceea ce priveste atentia de care se bucura pe toata aceasta perioada frontiera dunareana. Odata cu retrasarea granitelor balcanice si reorganizarea de catre Mircea cel Batran a sistemului defensiv la sfarsitul secolului XIV, in insula de la vadul Giurgiului a fost ridicata o fortificatie care corespundea cerintelor defensive ale Tarii Romanesti.

Tot N. A. Constantinescu a presupus, pe baza cercetarilor efectuate in situl din insula Giurgiului, ca Vladislav Vlaicu ar fi construit aici o fortificatie de lemn si pamant. Cercetarile lui Dan Capatana (Dan Capatina, Cercetari arheologice la cetatea medievala de la Giurgiu, SMIM, nr. 16, 1983.), dovedesc ca aici exista la data aceea o fortificatie de piatra din "epoca primilor Basarabi" sau de la sfarsitul secolului XIII, afirmatia este nesigura. S-ar putea discuta o asemenea posibilitate in masura in care mai sus mentionata fortificatie s-ar fi aflat intr-o stare avansata de degradare, lucru deloc improbabil, ori daca acceptam ca aceste lucrari nu faceau altceva decat sa sporeasca capacitatea defensiva a fortificatiei de piatra existente. Daca exista, cetatea Giurgiu a fost distrusa in campania otomana din 1388-1389 impotriva lui Sisiman si Ivanco, si cu siguranta in 1394. Cu toate acestea, la 1403 (Hurmuzaki-Densusianu, Documente privitoare la istoria romanilor, vol. I, partea 2, Bucuresti, 1890, doc. nr. DCLII, p. 824.) cetatea era functionala, putandu-se astfel presupune ca in intervalul 1396-1403 cetatea din insula a fost reparata. Nu avem insa suficiente date ca sa ne pronuntam cu exactitate asupra lucrarilor intreprinse.



Cucerirea Tarii Romanesti de catre Mehmed I in 1420 a insemnat fara indoiala si pierderea Giurgiului. In ofensiva sultanului Mehmed I Celebi impotriva Tarii Romanesti (1420) este cucerita si cetatea Giurgiului, pe care, conform cronicarului turc Sukrullah (Sukrullah, Behadjet-ut tevarih, in « Cronici turcesti... », vol. I, ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1966, p. 32.), Mehmet o va repara. In 1427, Dan II impreuna cu Pippo Spano (Filippo dei Scolari), comite de Timisoara si in 1424 ban de Severin, il alunga pe supusul Portii din scaunul Tarii Romanesti (Radu II Praznaglava) si ocupa Giurgiu. Lucrari de restaurare a cetatii s-au efectuat si dupa campania din 1427, din initiativa lui Sigismund (N. Istvanfy, Regni Hungarici Historia post obitum gloriosissimi Matthiae Corvini Regis ..., Koln, 1622, p. 676.), insa foarte probabil cu cheltuiala domnului Tarii Romanesti. Mehmed Nesri (Mehmed Nesri, Djihannuma Tarih-i al-i Osman, in « Cronici turcesti... », Bucuresti, 1966, p. 116.) semnaleaza si el unele refaceri petrecute dupa 1438, dar acestea nu pot fi constatate in situ. Cel mai probabil la moartea lui Dan II (1431) turcii iau din nou Giurgiul. Cert este insa ca in 1438 armata condusa de Murad II, careia sunt obligati sa i se alature Vlad Dracul si cneazul sirb Djurdj Brankovici, se retrage la sudul Dunarii pe la vadul de la Giurgiu dupa atacul impotriva Banatului si Transilvaniei. Este mai usor de presupus ca cetatea se afla in mainile turcilor, cunoscut fiind interesul pe care acestia il manifestau pentru fortificatiile dunarene, decat a crede ca Vlad Dracul reusise sa-si conserve in conditiile atarnarii Tarii Romanesti de Poarta un asemenea avantaj tactic.

In incercarea de a-l elibera pe Ladislau VI, captiv dupa batalia de la Varna (10 noiembrie 1444) undeva pe cursul inferior al Dunarii, flota cruciata condusa de Walerand de Wavrin si de cardinalul de San Angelo, Francesco Condolmieri, pleaca in martie 1445 de la Constantinopol spre Dunare. Sfatuiti de Iancu de Hunedoara sa-i antreneze in aceasta campanie si pe Vlad Dracul si pe Daud Celebi, "pretendent la tronul suzeranului sau", incep in 16 august ofensiva. La data de 30 august flota ajunge la Giurgiu, dupa ce cu o zi in urma cucerisera Turtucaia. In prima decada a lunii septembrie cetatea este ocupata si cedata, conform intelegerii avute, domnului Tarii Romanesti. In ceea ce priveste lucrarile de restaurare efectuate dupa luarea de catre cruciati a cetatii in 1445, cunoastem din scrisoarea lui Vlad Dracul din acelasi an catre pargarii din Brasov, ca acesta cere mesteri pentru refacerea lemnariei arse (Ioan Bogdan, Relatiile Tarii Romanesti cu Brasovul si cu Tara Ungureasca in sec. XV-XVI, vol. I (1413- 1508), Bucuresti, 1905, doc. nr. LV, p. 80.), iar lucrarile nu au fost extinse, deoarece cronica ne relateaza amploarea pagubelor produse la asediu.

Pana in 1449, Giurgiu trece iarasi in mainile turcilor, pentru ca la aceasta data constatam ca cetatea era sediul beglerbegului Rumeliei. Pentru aceasta perioada Orudj Bin Adil (Orudj Bin Adil, Tevarih-i al-i Osman, in “Cronici turcesti...”, p.58.) si Hagi Lutfi-pasa (Hagi Lutfi-pasa bin Abd-el-Muin, Tevarih-i al-i Osman, in “Cronici turcesti...”, p.243.) consemneaza la randul lor efectuarea unor lucrari. Vlad Tepes va arde targul si cetatea Giurgiu in campania cu veleitati de cruciada din iarna dintre anii 1461-1462, pentru ca fortificatia sa fie apoi recucerita si ambitioasele planuri ale voievodului zadarnicite de contraofensiva lansata in vara anului 1462 de catre Mehmed II, aducandu-l cu aceasta ocazie la domnie pe Radu cel Frumos.

La 6 iunie 1574 Lescalopier va trece prin vadul de la Giurgiu si va consemna ca "in apa se afla un turn patrat si ruina unei fortareti vechi" (P. I. Cernovodeanu, op.cit., pp. 440-441, turnul pare a fi unul dintre cele amintite de Wavrin.) motiv pentru care inclinam a crede ca turcii construisera pana la aceasta data o fortificatie de pamant si lemn.

Dupa aproape un secol si jumatate de stapanire otomana este randul lui Mihai Viteazul sa incerce redobandirea cetatii, astfel ca in 15 noiembrie 1594 acesta arde targul Giurgiului, dar nu reuseste sa ocupe cetatea strasnic intarita intre timp de catre turci. In octombrie 1595 Sigismund Bathory, impreuna cu Silvio Piccolomini, trimisul ducelui Toscanei, asediaza si reusesc sa franga rezistenta garnizoanei de la Giurgiu. In 1597 turcii sunt iarasi cei ce stapanesc cetatea. Piccolomini (1595) spune ca cetatea se afla in stare buna, probabil in urma unor reparatii executate ori in intervalul 1574-1594, ori chiar in perioada dintre deschiderea ostilitatilor intre Poarta si Mihai. In cazul in care acceptam ca Lescalopier a mentionat implicit aceste incinte adaugate de turci putem sa stabilim anul 1574 drept terminus ante quem.

Cronicarul ardelean Iacobinus (Ioannes Iacobinus, Rerum in Transylvania a Sigismundo Battorio Principe Anno 1595 Gestorum Naratio, Frankfurt, 1603, p. 244) observa ca cetatea nu era intarita alla moderna, referindu-se cu siguranta la faptul ca pana la aceasta data nu se construise o fortareata de tipul bastionar, lucrarile rezumandu-se la largirea vechii cetati pana la acoperirea intregii suprafete a ostrovului. Pentru a remedia acest neajuns Mehmet-pasa va primi ordin sa refortifice Giurgiul, iar dintr-un document din data de 26.XI.1600 (Hurmuzaki, Documente..., vol. IV2, Bucuresti, 1884, p. 33, nr. XXVI, din 26.XI.1600.) aflam ca pentru a controla Tara Romaneasca se edificase incepand cu 1599 o fortareata in care putea intra o garnizoana de 10.000 de oameni. Cifra este in mod evident exagerata, dar este in acelasi timp lamuritoare in ceea ce priveste intinderea noii fortificatii, daca tinem cont de faptul ca Wavrin (1445) mentiona ca la Giurgiu nu incapeau decat 300 de oameni. Avand in vedere intervalul de numai un an in care a fost construita, fortificatia lui Mehmet-pasa trebuie sa fi fost din lemn si pamant.

Urmatoarea si ultima incercare romaneasca de a intra in stapanirea Giurgiului se petrece in timpul domniei lui Mihnea III, care, dupa infrangerea pasei de Silistra, Gian Arslan, la 15 septembrie 1659, asediaza si cucereste cetatea Giurgiu. La inceputul lunii octombrie expeditia de pedepsire trece pe la Rusciuc Dunarea si ocupa cetatea. Asediul inceput de voievod dura de mai mult de o luna. La 23 noiembrie 1659, a primit vestea infrangerii suferite de aliatii sai Constantin Serban al Moldovei si Gheorghe II Rakoczi, voievodul Ardealului, retragandu-se in interiorul tarii.

Sursa: Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National - Giurgiu.