Cetatea Severinului este una dintre fortificatiile de prima importanta atunci cand purcedem la studierea sistemului defensiv al Tarii Romanesti si nu numai, caci este stiut faptul ca aceasta s-a aflat si in posesia regatului ungar, beneficiind de o atentie deosebita ca punct de rezistenta impotriva agresiunilor otomane. incercand sa stabilim o cronologie exacta a constructiilor de aici, ne lovim de caracterul lacunar al informatiilor rezultate in urma cercetarilor arheologice, care nu au acoperit intreg complexul si care s-au desfasurat anevoios din cauza deranjarilor pe care solul le-a suferit din cauza factorului uman.

Parerile cercetatorilor difera in ceea ce priveste numarul fazelor cat si a atribuirii si periodizarii, opinii pe care nu le vom expune exhaustiv, limitandu-ne la a o urma pe cea recunoscuta de majoritate. Trei sunt etapele in care pare cel mai probabil ca cetatea sa fi fost edificata pana la forma pe care ruinele actuale o lasa sa se intrevada. in prima dintre acestea este ridicata incinta interioara cu planul aproximativ dreptunghiular, cu laturile lungi orientate N-S, cu doua turnuri dreptunghiulare plasate la interior in partea de nord si asemenea la sud, turnurile fiind insa plasate la exterior. Turnul de NE pastreaza peretele nordic pe o inaltime de 22 m, perete care lasa sa se observe existenta a trei caturi, la fiecare pastrandu-se cate o gura de tragere. Putem preciza, dupa urmele de barne carbonizate, ca plafoanele erau din lemn. La mijlocul zidurilor de E si de V se afla cate un turn dreptunghiular, cel de al doilea fiind probabil acela prin care se facea accesul in cetate. Cezar Bolliac mentiona existenta unei intrari arcuite in turnul de SE care se afla "despre Dunarea" caz in care aceasta putea fi intrarea principala, ori poate ca poarta fusese adaugata ulterior ridicarii zidurilor paralele ce coboara spre fluviu.

In interior, contemporana cu prima incinta, se afla o biserica mononavata, zidita din asize de piatra alternand cu asize de caramida. V. Vatasianu asemuia aceasta biserica cu monumentele 11, 5 si 6 de pe colina Trapezita din Tarnovo, mentionand totodata larga raspandire a acestui tip la sudul Dunarii in secolele XIII-XIV. S-a presupus astfel ca, tinand seama de arhitectura acestei biserici si de contemporaneitatea dovedita stratigrafic cu prima incinta, in forma aceasta cetatea ar fi fost ridicata de domnii Tarii Romanesti o data cu intrarea banatului in posesiunea lor, la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea. in acest moment se profileaza o problema, anume posibilitatea existentei unei fortificatii anterioare, din care sa faca parte bazilica cu doua abside a cea de a treia se presupune ca a fost integral distrusa de edificiul suprapus, intrucat nu a putut fi descoperita sub ruinele bisericii mentionate, un canal de caramida acoperit cu lespezi de piatra ce este distrus de zidul sudic al incintei interioare (evidenta asadar anterioritatea) si care este contemporan cu bazilica, cat si alte ruine, toate acestea fiind considerate romane de Al. Barcacila.

Cercetatorul identifica elemente romane refolosite la constructia medievala, insa in lipsa unor dovezi stratigrafice convingatoare este greu sa ne pronuntam asupra datei la care ar fi functionat bazilica si canalul din caramida. Putem lua in considerare posibilitatea ca acestea sa dateze din perioada banatului ungar de Severin si eventual sa fi apartinut chiar si unei cetati ridicate de cavalerii Ioaniti intre 1247 si 1254 (data celei de a doua diplome). Mai observam existenta putului pentru aprovizionarea cu apa, in apropierea turnului de pe latura vestica, precum si alte vestigii din interior: un cuptor de paine si doua vetre de fierari. Materialul ceramic descoperit indreptateste atribuirea acestei prime fortificatii perioadei de apartenenta a banatului la Tara Romaneasca.

A doua faza cuprinde incinta exterioara, care se afla la aproximativ 6-7 m de incinta interioara pe care o dubleaza pe laturile de V, N si E, la S racordandu-se cu aceasta in dreptul turnurilor. Curtina de V si cea de N au forma unui perete ce sustine panta dealului, nedepasind nivelul de calcare, pe cand la E zidul se pastreaza la inaltimi apreciabile, atingand in unele locuri 8 m. Zidul este oblic la exterior, masurand in partea inferioara aproximativ 4 m si avand paramentul din piatra ecarisata. La mijlocul laturii estice si in partea ei de NE se afla cate un turn semicircular ce pare a fi fost folosit pe post de platforma de artilerie. Tot acestei perioade ii apartin si modificarile aduse bisericii pentru a o adapta cultului catolic (s-a descoperit o cheie de bolta si un aghiasmatar). Al. Barcacila observa ca turnul semicilindric de la est este in fapt o prefacere a unuia dreptunghiular anterior. Tehnica in care sunt realizate zidurile acestei a doua faze este diferita de cea folosita la ridicarea primei incinte. Acelasi cercetator, coroborand datele istorice cu cele rezultate in urma sapaturilor, plasa aceasta etapa in prima jumatate a secolului al XV-lea, mai exact imediat dupa luarea in stapanire a cetatii Severinului de catre Ungaria (1419).

A treia faza consta in ridicarea probabila a unei incinte la sud, pentru ca este greu sa gasim o alta utilizare zidurilor paralele ce se afla pe aceasta parte, cele doua exterioare aflandu-se in prelungirea curtinelor celei de a doua incinte, iar celelalte doua construite in prelungirea laturilor interioare ale turnurilor. Observatia pe care o facuse Al. Barcacila referitoare la existenta unui turn dreptunghiular peste care s-a suprapus cel semicircular l-a facut pe acesta sa accepte posibilitatea ca modificarea sa fie contemporana cu aceasta faza. Nu putem stabili cu certitudine data la care aceste adaugiri au fost efectuate, singurul lucru pe care il putem preciza este ca aceste lucrari sunt ulterioare fazei a treia, apartinand cel mai probabil mijlocului secolului al XV-lea.

Ultimei etape, minora de altfel, ii sunt atribuite plombele de piatra si caramida din unele portiuni ale zidurilor, doua contraforturi masive de la capatul sudic al curtinei estice a celei de a doua incinte si un alt contrafort ce sprijinea coltul sud-vestic al turnului rectangular de SV. Nu avem nici cel mai mic indiciu cu privire la perioada in care aceste reparatii s-ar fi efectuat, dar s-a presupus pe baza considerentelor istorice ca lucrarile de restaurare s-au intreprins dupa avariile suferite in 1505-1506. Amintim aici descoperirea unor barne carbonizate ce par a fi facut parte dintr-o fortificatie de lemn si pamant, care ar fi fost anterioara cetatii de piatra.

V. Vatasianu considera ca cetatea Severinului este supusa influentelor occidentale, recunoscand in acelasi timp o oarecare asemanare cu Giurgiul, izvorata din elementele bizantine pe care ambele le prezinta. Gh. I. Cantacuzino recunoaste insa o asemanare planimetrica cu cetatile sud-dunarene, in special Sistov, Vidin si Kurvingrad, precum si una tehnica, cu referire speciala la turnul de NE care ar avea un aspect similar cu unele turnuri din Serbia: cetatea Stolac, turnurile manastirilor Ravanica si Resova, cat si cetatile Vrsacka Kula, Slankamen si Vodnicka Kula din Vojvodina. in opinia sa, aceste analogii beneficiaza si de sprijinul pe care il ofera asemanarile in tehnica dintre biserica mononavata de aici si cele mentionate mai sus de la Tarnovo, precum si de prezenta ceramicii sgrafitto de evidenta influenta bizantina. Nu este insa improbabil ca aceste elemente sa fi aparut sub ocupatia ungureasca, avand in vedere ca la data aceea nordul Serbiei se afla in stapanirea regatului maghiar. in ceea ce priveste planul, observasem si in legatura cu cetatea Giurgiu ca acesta isi gaseste exemple si in spatiul vest-european, faptul interesant fiind insa dubla incinta concentrica, aparuta initial in Orient dar rapid preluata si de constructorii din Occident incepand cu secolul al XIII-lea. O forma intermediara, a carei existenta ar putea denota o evolutie si nu un imprumut, o gasim la Chateaux Gaillard, unde structura este compusa tot din doua incinte, insa liniare. Trebuie observat totusi ca donjonul de aici se ridica in mijlocul celei de a doua incinte, independent de curtine, prefigurand asadar evolutia ulterioara. Cetatea a fost cucerita si distrusa, datorita importantei ei strategice, de catre turci in 1524.