
Tighina a facut parte din marele si binechibzuitul sistem defensiv al Moldovei medievale, fiind pe vremuri una din cele mai puternice cetati.
0 parte din cercetatori presupun ca istoria ei incepe inca din timpurile strpavechi si ca prin secolul al Xll-lea niste negustori genovezi ar fi intemeiat aici o factorie, un punct comercial de schimb cu tarile straine.
Oricum aceasta ipoteza nu poate fi verificata si argumentata atita timp, cit inca din motive foarte bine cunoscute nu sint posibile sapaturile arheologice si, prin urmare, nici cercetarile profunde, care ar face lumina in aceste pagini din istoria tarii noastre.
Nodul vamal de pe malul Nistrului e atestat pentru prima data intr-un document obisnuit de epoca, o gramota din 1408, data de domnitorul Alexandru cel Bun unor negustori din Liov, care le asigura unele privilegii comerciale.
Ca cetate de frontiera Tighina s-a dezvoltat in timpul domniei lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares, iar la sfirsitui secolului XIV - inceputul secolului XV, pe locul unde mai inainte fusese punctul vamal, a fost intemeiat orasul cu acelasi nume.
In anul 1538 Petru Rares, urmasul vrednic al parintelui-voievod se ridica impotriva Portii otomane, refuzind sa mai plateasca tributul anual. Insa el e tradat de boierii hapsini si fricosi, vazindu-se nevoit sa ia calea pribegiei si sa se refugieze in Transilvania.
In acelasi an sultanul Portii Soliman I, zis Magnificul, intra fara lupta in Tighina si pune stapinire pe oras si cetate. Din acest an dateaza inceputul dominatiei otomane asupra Moldovei, dominatie care a durat citeva veacuri. Populatia urbei s-a rasculat in repetate rinduri, impotrivindu-se invadatorilor. Pentru a inabusi orice actiune de nesupunere Imperiul Otoman rupe de la Moldova tinutul Tighinei cu tot cu satele din preajma si le declara teritorii ale sale,punind de straja garnizoane bine intarite. Devenind resedinta de raia turceasca, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adica, "oras fluvial" In aceasta perioada Soliman I porunceste ca cetatea sa fie refacuta $i largita, lucrarile de reconstruire fiind finisate abia in anul 1541. Folosind resursele locale si munca taranilor din imprejurimi, Poarta otomana a transformat cetatea intr-un avanpost bine intarit de lupta.
La acea vreme cetatea construita din piatra reprezenta un patrulater, inconjurat din trei parti de un sant foarte adinc. Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturl de pe la colturi devenisera niste bastioane bine fortificate, care aveau menirea sa ia asupra lor tot greul luptelor in caz de asediu neasteptat. Cetatea de jos, mai modesta ca proportii, avea doar sase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apa de la Nistru.
In anii 1705-1707 lucrarile de intarire a acestui edificiu de o deosebita importanta militara au fost continuate de catre mesterii moldoveni sub conducerea si supravegherea nemijlocita a lui Dimitrie Cantemir. Neculce scrie ca D. Cantemir, adus de turci spre a ispravi mai repede lucrarile de reconstruire, cuprins de entuziasm, coborise in mijlocul mesterilor si, apucind bolovanii grei,ii rinduia el singur in ziduri si-i indemna si pe ceilalti la munca. In aceasta ultima varianta cetatea se constituia dintr-un ansamblu de 10 bastioane si 11 turnuri inconjurate de acelasi sant traditional de aparare. La sfirsitul secolului al XVI-lea detasamentele de moldoveni atacara de mai multe ori cetatea Benderului, dar fara nici un succes. In vara anului 1574 Ion Voda cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi in 1595 si 1600 facuse doua incercari si Mihai Viteazul, insa nici cei doi domnitori nu au avut sorti de izbinda. Tot cam in acea perioada Benderul a fost atacat si de cazacii zaporojeni. Zadarnica truda!
Soarta grea si amara a cetatii stapinite de turci l-a facut pe Miron Costin sa scrie cu mina tremurinda de durere, ca "s-a intunecat si cetatea Tighinei". in rezultatul celor trei razboaie ruso-turce ea a trecut in stapinirea Imperiului Rus, generalii taristi gasind de cuviinta ca e foarte potrivita pentru cazarmele soldatesti. De prin anul 1812 sau mai bine zis din a doua jumatate a secolului al XIX-lea cetatea Benderului, cazuta prada unei alte puteri straine, care se calauzea de cunoscutul principiu imperial "Imparte si staptneste !", a inceput sa-si piarda treptat importanta strategica de alta data.
Lasata de izbeliste, in voia soartei care nu ne-a prea alintat, ea continua sa se ruineze si in zilele noastre, cind tunurile au amutit. Dar se face tot mai auzit glasul multimii revoltate, cerind cu insistenta ca sirma ghimpata sa cada peste capetele celor care s-au izolat cu ea de restul lumii si vin dintrun trecut isingerat,odios. Sa nu mai fie strivite sub cizmele lustruite ale cinismului barbar demnitatea neamului, trecutul sau istoric.
Daca in viitorul apropiat nu vor fi intreprinse actuni urgente de salvare a cetati Tighina, acest monument de istorie si arhitectura, va fi sortit pieirii si va dispare pentru totdeauna printre ruinele unui imperiu ce se mai intrezareste agonizind dupa sirmele ghimpate care impresoara popoarele.
Cetatea isi asteapta cuceritorii inarmati cu flori, care vor pasi eu pietate dincolo de zidurile strabunilor-aparatori ai tarii, pentru a-i salva de cununa de spini si sirma ghimpata, pe care o poarta ca pe un blestem prin vaile si pe dealurile domoale, ce curg de secole spre limanul multrivnit si luminos al libertatii.




